CSJ. Decizia nr. 973/2002. Contencios.. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.973
Dosar nr.3016/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
S-a luat în examinare contestaţia în anulare formulată de SC „S" SAîmpotriva deciziei nr.3131 din 22 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal s-au prezentat contestatoarea SC „S" SAreprezentată de avocatul F.D.; intimata G.G.M., personal şi asistată de avocatul Z.L.; intimatul Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei reprezentat de consilierul juridic M.G.; intimata Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului reprezentată de consilierul juridic C.V. Au lipsit intimaţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Comisia Judeţeană pentru Aplicarea Legii nr.18/1991, Ilfov.
Procedura completă.
Reprezentantul contestatoarei SC „S" SAa precizat că motivele contestaţiei în anulare formulate îşi au temeiul în prevederile art.317 pct.2 şi art.318 din Codul de procedură civilă. În susţinerea contestaţiei, a arătat următoarele: cererile privind anularea titlului de proprietate emis în baza Legii nr.18/1991, sunt de competenţa instanţelor de drept comun, respectiv a judecătoriilor, această competenţă fiind confirmată şi de practica Secţiilor Unite ale Curţii Supreme de Justiţie; reclamanta a introdus o acţiune în revendicare la Judecătoria sectorului 1, acţiunea fiind respinsă la data de 28 februarie 2003; prin Decizia atacată s-a nesocotit prioritatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis la data de26 noiembrie 1993, pe seama SC „S" SA, care a fost transcris la data de 23 ianuarie 1995, în timp ce titlul de proprietate al reclamantei a fost emis la 1 martie 1994 deşi emiterea celui de-al doilea titlu nu putea fi făcută decât după desfiinţarea primului titlu; prin Decizia atacată, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererilor reconvenţionale formulate de SC „S" SA şi Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei deşi nu era competentă, astfel că Decizia atacată este nulă „atrăgând şi nulitatea sentinţei nr.16/2002 dată de Curtea de Apel Ploieşti; nu se poate vorbi de o prorogare legală de competenţă, întrucât societatea ar fi lipsită de beneficiul celor două grade de jurisdicţie.
Reprezentantul contestatoarei a mai arătat că soluţia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unor greşeli materiale, aşa cum acestea au fost prezentate prin motivele contestaţiei în anulare. A solicitat admiterea contestaţiei în anulare; anularea deciziei atacate şi emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admis recursul declarat de societatea „S"; declinarea competenţei privind soluţionarea cererilor reconvenţionale, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. A depus concluzii scrise însoţite de înscrisuri (filele 43-50, dosar recurs).
Reprezentanta intimatei G.G.M. a arătat că împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi contencios administrativ, contestatoarea, respectiv SC „S"SA a formulat recurs, având posibilitatea, prin intermediul acestei căi de atac să-şi prezinte toate criticile. A mai arătat că instanţa de fond a fost legal investită cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ privind anularea unui act administrativ emis de un organ al autorităţii publice. A pus concluzii de respingere a contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă, întrucât este vorba de o eroare procedurală în legătură cu care nu este necesară o apreciere a fondului.
Reprezentanta Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a pus concluzii de admitere a contestaţiei în anulare, arătând că soluţia instanţei de recurs este rezultatul unor greşeli materiale întrucât instanţa a confundat elemente importante ale dosarului, şi anume, cele privind emiterea şi transcrierea celor două titluri de proprietate.
Reprezentantul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, a susţinut contestaţia în anulare formulată de S.C.„S" SA, solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei atacate şi emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admis recursul declarat de societatea „S" SA. A depus concluzii scrise (filele 50-53, dosar recurs).
CURTEA
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 noiembrie 2002 la Curtea Supremă de Justiţie – Secţia de contencios administrativ, SC „S" SA a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr.3131/ 11.10.2002 pronunţată de această secţie în dosarul nr.977/2002, solicitând anularea deciziei atacate şi reluarea judecăţii.
S-a solicitat de asemeni suspendarea deciziei contestate conform art.403 Cod procedură civilă până la soluţionarea contestaţiei, cerere ce nu a mai fost susţinută în instanţă.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea a susţinut că:
- Decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa materială, deoarece prin cererile reconvenţionale formulate de SC „S" SA şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei s-a solicitat anularea titlului de proprietate nr.5968/1994, aceste cereri neputând fi soluţionate de instanţa de contencios;
- prin Decizia contestată s-a nesocotit prioritatea Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate seria M 10 nr.6201/ 26.11.1993, faţă de titlul de proprietate al intimatei-reclamante;
- instanţa a soluţionat cererea ca o veritabilă acţiune în revendicare;
- certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat a fost emis cu respectarea prevedeilor Legii nr.15/1990 şi HG nr.834/1991;
- greşit s-a reţinut că terenul nu îi este necesar contestatoarei în realizarea obiectivului de activitate;
- terenul se află situat în Aleea Teişani nr.13 A şi nu la nr.11 sau 11 bis.
În drept, contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art.317 pct.2 Cod procedură civilă şi art.318 Cod procedură civilă.
Analizând motivele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare, prin prisma dispoziţiilor procedurale aplicabile, art.317-318 Cod procedură civilă, Curtea o va respinge ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare comună, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor irevocabile în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Codul de procedură civilă reglementează o contestaţie în anulare obişnuită, de drept comun(art.317) şi o contestaţie în anulare specială (art.318).
În cazul de faţă, contestatoarea a invocat atât motive care vizează contestaţia în anulare obişnuită, cât şi motive care vizează contestaţia în anulare specială.
Astfel, referitor la primul motiv de contestaţie, prin care se invocă încalcarea dispoziţiilor art.317 pct.2 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art.317(1) Cod procedură civilă „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare... numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului când: ...(2) hotărârea a fost dacă de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă".
Rezultă deci că pentru a se invoca acest motiv este necesar ca el să nu fi putut fi invocat pe calea apelului sau recursului.
Or, în cauza de faţă, cererile reconvenţionale despre care se face vorbire au fost formulate în anul 1995, iar cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale, inclusiv recursurile declarate de contestatoare, care însă nu a invocat niciodată acest motiv deşi putea să o facă.
Dacă s-ar admite că în această fază şi pe calea unei căi extraordinare de atac s-ar putea invoca, ca motiv de desfiinţare a unei hotărâri, încălcarea normelor de competenţă (generală, materială, teritorială exclusivă), ar însemna ca partea interesată să aibă posibilitatea să aleagă între recurs şi contestaţie în anulare, ceea ce însă contravine principiilor procedurale care guvernează căile de atac ordinare.
Independent de această împrejurare, Curtea va reţine şi faptul că instanţa de fond investită cu soluţionarea acţiunii principale (acţiune ce avea ca obiect anularea unui act administrativ) era competentă să soluţioneze cererile reconvenţionale formulate de contestatoare şi de
fostul M.L.P.A.T prin prorogare de competenţă în baza dispoziţiilor art.17 din codul de procedură civilă în raport de care „cererile accesorii şi incidente sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală".
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de contestaţie prin care se invocă dispoziţiile art.318 Cod procedură civilă şi acesta urmează a fi respins ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare specială este reglementată de dispoziţiile art.318 Cod procedură civilă potrivit cu care „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare".
Prin „greşeală materială", în sensul dispoziţiilor legale menţionate, se înţelege, astfel cum s-a statuat în practica şi literatura de specialitate, o eroare procedurală în legătură cu aspectele formale ale judecăţii pentru rectificarea căreia nu este necesară o reexaminare a fondului cauzei sau o reapreciere a probelor.
Cu alte cuvinte, textul procedural mai sus invocat vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Fiind vorba de un text de excepţie, noţiunea de „greşeală materială" nu trebuie interpretată extensiv şi deci, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate greşeli de judecată care ar putea pune în discuţie o reexaminare a fondului, deoarece s-ar ajunge în situaţia în care legea ar permite părţilor recursul la recurs, soluţionat de aceeaşi instanţă.
Sub acest aspect, Curtea reţine că motivele invocate de contestatoare la punctul 2 din contestaţie, se referă la eventuale greşeli de judecată care pun în discuţie reexaminarea fondului judecăţii, precum şi o reapreciere a probelor, ceea ce însă este inadmisibil pe calea unei contestaţii în anulare.
Astfel, omisiunea instanţei de recurs de a acorda preferabilitate certificatului de atestare a dreptului de proprietate pe motiv că ar fi fost emis la o dată anterioară; criticile aduse considerentelor de drept şi de fapt reţinute de instanţă; identificarea greşită a terenului în raport de numărul stradal reţinut; toate reprezintă aspecte care vizează fondul judecăţii, ele neputând fi apreciate ca greşeli materiale în sensul dispoziţiilor art.318 Cod procedură civilă.
În consecinţă, în raport de cele mai sus reţinute, contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr.3131/ 22.10.2002, va fi respinsă ca neîntemiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC „S" SA împotriva deciziei nr.3131 din 22 octombrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie – Secţia contencios administrativ, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 924/2002. Contencios. Suspendarea executarii.... | CSJ. Decizia nr. 976/2002. Contencios → |
|---|
