CSJ. Decizia nr. 978/2002. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr.978
Dosar nr.893/2002
Şedinţa publică din 11 martie 2003
La 25 februarie 2003 s-a luat în examinare recursul declarat de Banca Comercială Română – Sucursala Caracal împotriva sentinţei civile nr.828 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 25 februarie 2003, iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 4 martie 2003 şi apoi la 11 martie 2003.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 15 august 2001, reclamanta Banca Comercială Română – Sucursala Caracal achemat în judecată Ministerul Finanţelor solicitând anularea pct.1 din Decizia nr.1174 din 30 iulie 2001 şi exonerarea de plata sumei de11.349.876.000 lei, reprezentând diferenţa de provizioane specifice de risc, neacceptată ca deductibilă de către organele de control fiscal.
În motivarea cererii sale,reclamanta a susţinut că la data verificării modului de calcul al provizioanelor constituite şi incluse pe cheltuieli, valoarea acestora era 0. În ce priveşte deductibilitatea lor, a susţinut ca în conformitate cu Circulara Băncii Naţionale a Româniai nr.26/1994 şi cu poziţia exprimată de Direcţia de autorizare, reglementare şi supraveghere prudenţială a societăţilor bancare, băncile îşi potconstitui provizioane la nivelul necesarului chiar dacă aceasta ar duce la micşorarea profitului şi implicit a sumelor repartizate din profit în aşa fel încât la momentul desfacerii portofoliului de credite, valoarea actualizată a bunurilor aduse în garanţie trebuie dedusă din expunerea totală a debitorului.
În fine, reclamanta a mai susţinut ca fiind plătitoare de profit la nivelul centralei, deductibilitatea fiscală a provizioanelor specifice de risctrebuie analizată numai la controlul echipei centrale.
Prin sentinţa civilă nr.828 din 22 noiembrie 2001, Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea reţinând că reclamanta nus-a conformat dispoziţiilor art.5 din Hotărârea Guvernului nr.335/1995, constituind provizioane peste limitele legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs,Banca Naţională a României- Sucursala Caracal susţinând într-o primă critică încălcarea dispoziţiilor art.67 Cod procedură civilă şi 118 Cod procedură civilă – în sensul că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt nu ar fi făcut dovada procurii de reprezentare din partea Ministerului Finanţelor, iar toate motivele de fapt şi de drept ale întâmpinării au fost ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt şi nu ale acestuia.
Pe fondul pricinii, recurenta a susţinut că instanţa nu a administrat probe complete pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a considerat în mod nejustificat ca fiind legală şi temeinică Decizia ministerului. În opinia recurentei constituirea provizioanelor la nivelul necesarului este obligatorie,în caz contrar profiturile raportate ar fi nereale.
Recursul este nefondat.
Organele de control fiscal din cadrul Direcţiei Fiscale Olt au constatat că în perioada 1 iunie 1998 – 30 iunie 2000, reclamanta a inclus pe cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit, provizioane specifice de risc de credit şi dobândă în condiţiile în care pentru stabilirea acestora a luat în calcul garanţii şi colaterale, altele decât cele înscrise încontractul de garanţie.
Ori, în conformitate cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr.335/1995 privind regimul constituirii, utilizării şi deductibilităţii fiscale a provizioanelor, societăţile bancare pot constitui provizioane specifice de risc potrivit Normelor Băncii Naţionale a României nr.3/1994. Astfel pentru constituireaacestorasoldul crediteloracordate fiecărui debitor al societăţii bancare se diminuează cu valoarea garanţiilor, ipotecilor şi depozitelor băneşti gajate.
Normele Băncii Naţionale a României nr.3/1994 prin art.5 prevăd că la determinarea provizioanelor, expunerea debitorului poate fimicşorată doar cu valoarea angajamentelor apărute din garanţii, depozite gajate sau colaterale acceptate de conducerea băncii.
În fine, în conformitate cu dispoziţiile art.5 din Hotărârea Guvernului nr.335/1995 nuvor beneficia de deductibilitate fiscală, provizioanele constituite peste limitele prevăzute de art.1 şi 2, precum şi cele constituite în alte moduri decât cele prevăzute de această hotărâre.
În speţă, societatea reclamantă nu a ţinut cont de aceste dispoziţii imperative şi şi-a constituit provizioane majorate care au depăşit cuantumul creditelor garantate peste limitele impuse de Hotărârea Guvernului nr.335/1995, sume care în mod corect nu au putut fi considerate deductibile.
În justificarea poziţiei sale, reclamanta recurentă amotivat că la stabilirea provizioanelor ar fi avut în vedere valoarea de piaţă a bunurilor acceptate drept garanţie aşa cum a rezultat din reevaluare.
Ori, potrivit Normelor Băncii Naţionale a României nr.3/1994, în scopul protejării depozitelor persoanelor fizice şi juridice,băncile sunt obligate să limiteze riscul de credit şi să depunăeforturi pentru a-şi încasa debitorii. În acest scop, valoarea garanţiilor luate în calcul, nu poate finici inferioarăşi nici superioară celei înscrise în contractele de garanţii şi credit. Ca atare, orice utilizare de coeficienţi de ajustare a garanţiilor care nu determină şi modifică corespunzătorcontractele de garanţie, constituie o procedură de risc care depăşeşte cadrul legal prevăzut de Hotărârea Guvernului nr.335/1995.
Cu toate că a susţinut existenţa unor astfel demodificări ulterioare acordării creditelor, reclamanta recurentă nu a probat aceste aspecte, situaţie în care legal şi temeinic organele de control au considerat încălcate dispoziţiile art.335/1995.
În fine, nici invocarea punctului de vedere al MinisteruluiFinanţelor în conformitate cu care constituirea de provizioane de riscar trebui făcute la nivelul necesarului, chiar dacă determină micşorarea profitului, nu este relevantă, întrucât din profitul impozabil nu pot fi deduse decât provizioanele legal constituite.
Cu alte cuvinte, nu este imputabilă constituirea provizioanelorde risc la nivelul necesarului, însă din acestea nu se pot deduce decât cele constituite în limita legală (art.5 din Hotărârea Guvernului nr.335/1995).
Astfel fiind,urmează a se reţine că instanţa fondului printr-o interpretare corectă adispoziţiilor legaleîn materie a menţinut măsurile dispuse de organele de control în sarcina societăţii bancare reclamante.
Referitor la criticile din recurs legate de nerespectarea dispoziţiilor art.67 şi 118 Cod procedură civilă, urmează a se reţine că Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt, a avut mandat de reprezentare din partea Ministerului Finanţelor, astfel încâthotărârea s-a pronunţat în condiţiile de legalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Banca Comercială Română – Sucursala Caracal împotriva sentinţei civile nr.828 din 22 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 976/2002. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 98/2002. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
