CSJ. Decizia nr. 1023/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1023Bis/2003
Dosar nr. 1138/2002
Şedinţa publică din 13 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, sub nr. 609 din 25 aprilie 2000, reclamanta SC S. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 6 Bucureşti, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea deciziei nr. 632 din 14 aprilie 2000, a dispoziţiei nr. 20 din 27 ianuarie 2000, a hotărârii nr. 53/1999 şi a procesului-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, acte emise de autorităţile publice pârâte, prin care au fost stabilite şi menţinute în sarcina sa, obligaţii fiscale în sumă de 868.334.590 lei, reprezentând diferenţe impozit pe profit, cu majorări de întârziere aferente, în sumă de 1.122.513.140 lei. Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la restituirea taxei de timbru achitată în etapa administrativ-jurisdicţională prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că:
- în procesul-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, organul teritorial de control financiar fiscal a consemnat constatările sal,e ca urmare a verificării modului de calcul, evidenţiere şi virare a impozitelor şi taxelor datorate de reclamantă bugetului de stat pe perioada 1 noiembrie 1994 – 31 martie 1999;
- şi-a însuşit constatările organului de control cu privire la diferenţele de impozit pe profit şi a achitat la bugetul de stat sumele specificate în actul de control, însă diferenţele de impozit pe profit stabilite de organul de control în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. I.P. 34212/20/1996 şi contractele de leasing nr. 34205/20 din 11 iulie 1996 şi nr. 1703506 din 18 iunie 1997, sunt nelegale. În opinia reclamantei, ratele aferente celor trei contracte se înscriu în categoria cheltuielilor de exploatare, care sunt deductibile fiscal integral şi nu doar în raport cu amortizarea calculată şi dobânda prevăzută în contractul de leasing, respectiv diferenţa de curs valutar, aşa cum au susţinut organul fiscal constatator şi cele ierarhic superioare;
- a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, însă obiecţiunile, contestaţia şi plângerea formulate de societatea comercială controlată au fost respinse de către Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 6 Bucureşti, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa de fond, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 626 din 7 iunie 2000, a respins acţiunea reclamantei, pe considerentul că diferenţa de impozit pe profit stabilită pe seama acesteia, este legală, iar organul fiscal constatator şi celelalte organe fiscale ierarhic superioare au apreciat corect cu privire la nedeductibilitatea din profit a ratelor achitate pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate şi a celor două contracte de leasing.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC S. SA Bucureşti, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi susţinând că hotărârea pronunţată este urmarea interpretării şi aplicării greşite a legii, de către instanţa de fond.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a arătat că, în mod greşit, instanţa de fond şi-a însuşit punctul de vedere al organului fiscal, fără să ţină seama de faptul că pe durata achitării ratelor, în cazul celor trei contracte, bunurile nefiind proprietatea societăţii nu s-au încadrat în categoria de capital imobilizat, astfel că nu le erau aplicabile prevederile legale privind amortizarea, potrivit cărora sumele deductibile din profit se stabilesc în raport cu cotele de amortisment.
Prin Decizia nr. 2214 din 7 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru completarea materialului probator cu o expertiză contabilă care să verifice corectitudinea operaţiunilor financiare, ce fac obiectul cauzei, potrivit actului de control.
Instanţa de fond, rejudecând cauza, a completat probatoriul potrivit îndrumărilor deciziei de casare, iar prin sentinţa civilă nr. 87 din 31 ianuarie 2002 a admis acţiunea reclamantei şi în consecinţă, a dispus: anularea actelor administrative atacate; restituirea către reclamantă a sumei de 868.334.598 lei reprezentând impozit pe profit şi a sumei de 59.659.430 lei, reprezentând taxa achitată în faza administrativ-jurisdicţională, obligarea pârâţilor la 95.365.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 6 Bucureşti, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentele au arătat, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond a aplicat greşit prevederile OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, stabilind că ratele plătite de reclamantă în baza contractului de vânzare-cumpărare sunt deductibile la calculul profitului impozabil, fără a ţine seama de faptul că bunurile achiziţionate sunt active imobilizate care, potrivit art. 2 din Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului social, reprezintă capital supus amortizării, iar valoarea acestora se recuperează pe calea amortizării;
- instanţa de fond a apreciat greşit, şi cu privire la înregistrarea în contabilitate, a ratelor aferente celor două contracte de leasing, în contul 8036 – „redevenţe, locaţii de gestiune, chirii", deşi potrivit art. 20 din OG nr. 51/1997, privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, achiziţiile de mijloace fixe sunt tratate ca investiţii, fiind supuse amortizării. În opinia recurentelor, utilajele achiziţionate în sistem de leasing sunt active incorporale care se recuperează prin amortizare;
- obligarea pârâtelor la restituirea taxei de timbru aferentă parcurgerii procedurii prealabile prevăzută de Legea nr. 105/1997, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art .6 din această lege, potrivit căreia sumele plătite cu titlu de taxă de timbru, aferente contestaţiei şi plângerii, se restituie la cerere, integral sau parţial, în raport cu admiterea acestora.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit constatărilor organului de control, în perioada 1996 – 1997, reclamanta a încheiat trei contracte privind importul unor maşini de cusut din Germania, şi anume: contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. IP 34212/20/1996; contractul de leasing nr. 34205/20 din 11 iulie 1996; contractul de leasing nr. 1703506 din 18 iunie 1997.
Bunurile dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare sunt active corporale, respectiv mijloace fixe care au intrat efectiv în patrimoniul reclamantei, o dată cu plata primei rate, fiind folosite în procesul de producţie. Plata în rate a preţului mijloacelor fixe achiziţionate reprezintă doar o facilitate pe care vânzătorul i-a acordat-o cumpărătorului, după ce în prealabil i-a cerut dovezi privind solvabilitatea sa.
În raport cu prevederile art. 2 din Legea nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale, mijloacele fixe dobândite în baza contractului de vânzare-cumpărare se înscriu în capitalul imobilizat supus amortizării, fiind deductibile fiscal numai amortizarea şi diferenţele de curs valutar.
Prin urmare, în mod greşit, reclamanta a dedus la calculul profitului impozabil, întreaga contravaloare a avansului achitat la 21 august 1996 şi a celor 16 rate egale achitate între 23 ianuarie 1997 şi 11 martie 1998, considerând, astfel, că pe durata achitării ratelor, bunurile nu se aflau în patrimoniul său şi că în consecinţă, nu putea să calculeze amortizarea.
- În reglementarea art. 1 şi 2 din Legea nr. 15/1994, amortizarea se aplică numai capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale care se află în patrimoniul agentului economic.
Cât priveşte importul de bunuri pe baza celor două contracte de leasing, reclamanta a înscris, în mod corect, ratele aferente acestor contracte în contul 8036 – „redevenţe, locaţii de gestiune, chirii" şi le-a dedus la calculul profitului impozabil. Cheltuielile de această natură se înscriu în categoria cheltuielilor de exploatare ale utilizatorului de bunuri, iar potrivit Legii nr. 82/1991, a contabilităţii, acestea sunt deductibile fiscal, în totalitate.
La expirarea leasingului, înainte de a se face ultima plată, reclamanta a început negocierile pentru cumpărarea bunurilor prevăzute în cele două contracte. După cumpărare, bunurile au fost înregistrate în contabilitate la valoarea negociată de părţile din contract, fiind începlinite condiţiile de leasing operaţional. Din acest moment, bunurile au intrat în patrimoniul reclamantei şi sunt înscrise în capitalul imobilizat al acesteia.
Cu privire la taxa de timbru aferentă producerii prealabile prevăzută de Legea nr. 105/1997, în vigoare la acea dată, Curtea apreciază că potrivit art. 274 C. proc. civ., această taxă intra în categoria cheltuielilor de judecată, urmând a fi aplicate dispoziţiile art. 276 din acelaşi cod.
Pentru considerentele expuse, Curtea va admite recursurile declarate în cauză, va casa sentinţa atacată şi în fond: va admite în parte acţiunea reclamantei; va anula actele administrative atacate în partea privind obligaţia de plată la bugetul de stat a impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere aferente contractelor de leasing nr. 34205/1996 şi nr. 1703.506/1997; va menţine celelalte obligaţii de plată stabilite prin actele administrative atacate; va dispune restituirea sumei de 35.700.000 lei, reprezentând taxă de timbru achitată în faza administrativ-jurisdicţională- pentru contractele de leasing; va obliga pârâtele la plata sumei de 57.183.000 lei, cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 6 Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 87 din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşt, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond, admite în parte acţiunea reclamantei.
Anulează Decizia nr. 632/2000 a Ministerului Finanţelor Publice, dispoziţia nr. 20/2000 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, hotărârea nr. 53/1999 a Administraţiei Finanţelor Publice a sectorului 6 Bucureşti, precum şi procesul-verbal nr. 43385 din 2 iunie 1999, întocmit de această autoritate fiscală teritorială, în partea privind obligaţia de plată la bugetul de stat a impozitului pe profit şi a majorărilor de întârziere aferente contractelor de leasing nr. 34205/1996 şi nr. 1703506/1997.
Menţine celelalte obligaţii de plată stabilite prin actele administrative atacate.
Dispune restituirea sumei de 35.700.000 lei, reprezentând taxă achitată în faza administrativ-jurisdicţională, pentru contractele de leasing.
Obligă pârâtele la plata sumei de 57.183.000 lei, cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 263/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 1023/2003. Contencios. Anulare act... → |
|---|
