CSJ. Decizia nr. 1079/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1079/2003
Dosar nr. 2714/2002
Şedinţa publică din 18 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 iunie 2002, la Curtea de Apel Oradea, reclamanta P.D. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa. să se dispună anularea hotărârii nr. 1567 din 7 iunie 2002, emisă de pârâtă şi să fie obligată să îi recunoască drepturile şi calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin actele depuse, a demonstrat că părinţii săi au fost supuşi represiunii etnice, fiind obligaţi să se refugieze în altă localitate, decât aceea a domiciliului, unde s-a născut şi reclamanta, deci este şi ea beneficiară a acestor drepturi.
Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 435/CA/2002/P din 9 septembrie 2002, a admis acţiunea, a anulat hotărârea nr. 1567 din 7 iunie 2002, emisă de pârâtă şi a fost obligată să îi recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea s-a pronunţat cu aplicarea greşită a legii, copiii care nu erau născuţi la data refugiului, nefiind beneficiari ai drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 1 al Legii nr. 189/2000, rezultă că beneficiază de prevederile legii, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu data de 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice.
Din dosar rezultă că părinţii reclamantei, începând cu 6 septembrie 1940, au fost obligaţi să-şi părăsească domiciliul şi să rămână în Arad, ca refugiaţi, până în toamna anului 1945, perioadă în care la 17 noiembrie 1940 s-a născut reclamanta. Această schimbare a domiciliului din Ghilvaci s-a făcut pe criterii etnice, fiind prigoniţi pentru că erau români.
Legea nu a înţeles să acorde părinţilor, statutul de refugiaţi, iar copiilor născuţi în această perioadă să le stabilească un alt tratament.
Este evident că şi copiii au avut de suportat aceleaşi consecinţe grele de viaţă, motive pentru care instanţa de fond, legal şi temeinic, a admis acţiunea, stabilind că şi copiii născuţi în perioada în care părinţii au fost strămutaţi, sunt beneficiari ai drepturilor ce se acordă conform OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
De altfel, însăşi recurenta-pârâtă, în temeiul OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 şi OG nr. 242/2000, aprobată prin Legea nr. 367/2001 şi HG nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor de aplicare a OG nr. 105/1999, a emis Decizia nr. 59979/2002, prin care i s-a recunoscut reclamantei, beneficiul drepturilor prevăzute de actele normative menţionate.
Faţă de aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat este nefondat, iar pe cale de consecinţă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 435/CA/2002 - P din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1078/2003. Contencios. Anulare decizii U.A.R.... | CSJ. Decizia nr. 108/2003. Contencios → |
---|