CSJ. Decizia nr. 1112/2003. Contencios. Anulare decizie D.G.F.P.Sibiu si proces-verbal de inspectie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1112/2003
Dosar nr. 2794/2002
Şedinţa publică din 19 martie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, sub nr. 3384 din 4 iulie 2002, reclamantul L.C., primarul comunei Poiana Sibiului, judeţul Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 1 din 11 iunie 2002, emisă de pârâtă, prin care a fost menţinută în sarcina primăriei, măsura recuperării sumei de 2.929.085 lei, reprezentând sporuri salariale, de la beneficiara plăţii acestei sume, aşa cum s-a stabilit prin procesu-verbal de inspecţie pentru audit intern nr. 996 din 16 mai 2002, întocmit de Serviciul Control şi Audit Public Intern al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- prin dispoziţia nr. 25 din 4 aprilie 2002, primarul comunei Poiana Sibiului a dispus ca începând cu data de 11 februarie 2002, atribuţiile postului de agent fiscal, post vacant la acea dată, să fie preluate de H.M., agent agricol, până la ocuparea, prin concurs a postului vacant;
- prin dispoziţia nr. 35 din 27 aprilie 2002, primarul a aprobat plata celor 105 ore suplimentare efectuate de agentul agricol, H.M., în perioada februarie – martie 2002, justificat de faptul că numărul redus de personal din aparatul propriu al primăriei, nu a permis acordarea de timp liber corespunzător pentru orele suplimentare efectuate de H.M., ca urmare a sporirii sarcinilor de serviciu ale acesteia;
- prin procesul-verbal de inspecţie pentru audit intern nr. 996 din 16 mai 2002, încheiat ca urmare a refuzului vizei de control financiar preventiv, pentru operaţiunile efectuate pe proprie răspundere de ordonatorul de credite al bugetului local, s-a stabilit ca suma de 2.929.085 lei, reprezentând sporuri salariale pentru lunile februarie –martie 2002, să fie recuperată de la beneficiara plăţii, respectiv H.M. căreia, în funcţie de evaluarea activităţii desfăşurată, urmează să i acorde timp liber. corespunzător muncii suplimentare efectuate;
- împotriva măsurii dispuse prin procesul-verbal de inspecţie pentru audit intern, Primăria comunei Poiana Sibiului, prin primar, a formulat contestaţie la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sibiu, în conformitate cu art. 26 alin. (7) din OG nr. 119/1999, aprobată prin Legea nr. 301/2002, contestaţia fiind respinsă prin Decizia nr. 1 din 11 iunie 2002;
- respingerea contestaţiei pe motivul că pentru evidenţa timpului efectiv de lucru nu s-a utilizat formularul tipizat, intitulat „listă de prezenţă colectivă", precum şi pentru faptul că dispoziţia de efectuare a orelor suplimentare a fost dată verbal, este neîntemeiată în raport cu prevederile art. 15 din Legea nr. 40/1991 şi art. 66 din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale.
Pârâta, prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
Instanţa de fond, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 163 din 27 septembrie 2002, a admis acţiunea formulată de reclamant, a anulat Decizia nr. 1 din 11 iunie 2002, emisă de pârâtă, precum şi procesul verbal de inspecţie pentru audit intern, în partea privind măsurile stabilite la pct. 1 şi 2.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
- faptul că prestarea orelor suplimentare nu a fost consemnată pe formulare tipizate, nu constituie motiv de nulitate, întrucât prezenţa zilnică la program a întregului personal al primăriei a fost consemnată pe documente folosite până la data controlului şi confirmate de primar;
- dispoziţia verbală dată de către primarul comunei, pentru prestarea orelor suplimentare, nu contravine dispoziţiilor legale, şeful ierarhic având competenţa de a da atât dispoziţii scrise, cât dispoziţii verbale, cu privire la activităţile pe care salariaţii urmează să le aducă la îndeplinire, art. 15 din Legea nr. 40/1991 neprevăzând în mod expres ca dispoziţia şefului ierarhic să fie dată numai în scris;
- efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de primar în baza art. 66 din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a arătat, în esenţă, următoarele:
- la adoptarea soluţiei de admitere a acţiunii, instanţa de fond nu ar fi ţinut seama de reglementarea art. 15 alin. (2) din Legea nr. 40/1991, potrivit căreia prestarea muncii suplimentare se poate fae numai cu aprobarea prealabilă a persoanelor abilitate. În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că prin dispoziţia nr. 25/2002 a primarului comunei Poiana Sibiului, i-au fost delegate atribuţii de agent fiscal unei persoane încadrată într-o funcţie de execuţie, fără ca prin această dispoziţie să se stabilească plata orelor suplimentare;
- instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că actul de dispoziţie al primarului, privind efectuarea orelor suplimentare, trebuie să fie în formă scrisă, această formă fiind impusă de caracterul prealabil al aprobării date de primar.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., această instanţă constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Potrivit art. 66 din Legea nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică, el fiind şeful administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale, aparat pe care îl conduce şi îl controlează.
O altă reglementare incidentă cauzei este cea a art. 15 din Legea nr. 40/1991.
Conform alin. (1) al articolului sus-menţionat, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, de personalul Preşedinţiei, Guvernului României şi al celorlalte organe ale puterii executive, încadrat în funcţii de execuţie, se compensează cu timp liber corespunzător, iar dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensată cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de bază.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că munca peste durata normală poate fi prestată şi sporul prevăzut la alin. (1) se poate plăti, numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, fără a depăşi 120 ore anual.
Din actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că în perioada februarie – martie 2002, când s-au făcut plăţi reprezentând spor salarial în favoarea unei persoane încadrate într-o funcţie de execuţie, căreia primarul i-a delegat, în temeiul art. 66 din Legea nr. 215/2001, atribuţii de agent fiscal, activitatea primăriei înregistra un volum mare de muncă, în raport cu numărul redus de personal din aparatul propriu, personal care în acea perioadă s-a ocupat atât de activităţile curente, cât şi de recensământul populaţiei şi al locuinţelor.
Prin procesul-verbal de inspecţie pentru audit intern nr. 996 din 16 mai 2002 nu se contestă faptul că persoana care a beneficiat de spor salarial, a efectuat orele suplimentare corespunzătoare plăţii făcute în favoarea sa.
Critica prezentată de recurentă prin motivele de recurs, cum că nu ar fi existat o aprobare prealabilă a primarului privind efectuarea orelor suplimentare de către persoana căreia i-au fost delegate atribuţiile de agent fiscal, este nefondată.
La pag. 2 – „constatări" din procesul-verbal de inspecţie pentru audit intern, se consemnează că între documentele justificative şi statele de plată pe lunile februarie şi martie 2002, nu există neconcordanţe între timpul de muncă şi orele plătite persoanei căreia i-au fost delegate atribuţiile de agent fiscal şi că nu există dovezi care să infirme că aceasta a efectuat ore suplimentare în perioada respectivă.
Atât dispoziţia nr. 25 din 4 aprilie 2002 dată de primarul comunei Poiana Sibiului, cât şi documentele justificative care au stat la baza plăţii şi care au fost confirmate de primar, fac pe deplin dovada aprobării prealabile cu privire la efectuarea orelor suplimentare.
Nici cea de-a doua critică prezentată de recurentă, cum că actul de dispoziţie al primarului ar fi trebuit să îmbrace o formă scrisă, nu poate fi acceptată, întrucât Legea nr. 215/2001 nu impune o astfel de formă, iar actul de dispoziţie al primarului s-a materializat atât prin însuşirea documentelor justificative care au stat la baza plăţii orelor suplimentare, cât şi prin dispoziţia nr. 35 din 27 aprilie 2002, privind aprobarea plăţii orelor suplimentare.
Faţă de considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu, împotriva sentinţei civile nr. 163 din 27 septembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 111/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1113/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
