CSJ. Decizia nr. 1165/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1165/2003

Dosar nr. 1726/2002

Şedinţa publică din 21 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

O.I., în contradictoriu cu U.A.R., a solicitat anularea deciziei nr. 8482 din 15 decembrie 2001, a Consiliului Uniunii şi obligarea pârâtei să-i recunoască dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că întruneşte condiţiile legale pentru primirea ca avocat, cu scutire de examen, astfel că refuzul pârâtei este nejustificat.

Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 37/F/C din 25 martie 2002, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 8482 din 15 decembrie 2001, a Consiliului Uniunii şi Decizia nr. 1155 din 13 iunie 2001, a Comisiei Permanente. A obligat pârâta să primească pe reclamant, în profesia de avocat, cu scutire de examen.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamantul întruneşte condiţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.

Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâta a declarat recurs, motivând că primirea în avocatură fără examen, constituie o vocaţie şi nu un drept, or, la verificarea cunoştinţelor s-a constatat lipsa de pregătire a reclamantului, în ce priveşte normele de exercitare a profesiei de avocat.

Recursul va fi respins.

În orice acţiune în justiţie, înainte de a discuta drepturile părţilor, instanţa este obligată să verifice calitatea părţilor, pentru că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil, decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecăţii.

În acest sens, art. 161 C. proc. civ., prevede că atunci când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a pârâtei sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru îndeplinirea acestor lipsuri. Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.

În cauză, cererea de recurs nu cuprinde ştampila şi semnătura pârâtei recurente şi această cerinţă legală nu a fost îndeplinită, nici după acordarea unui termen, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de U.A.R., împotriva sentinţei civile nr. 37/F/C din 25 martie 2002, a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1165/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs