CSJ. Decizia nr. 117/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 117/2003
Dosar nr. 4452/2001
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa pronunţată în Camera de Consiliu din data de 7 noiembrie 2001, s-a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 1730, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi a dispoziţiilor procesului-verbal nr. 977 din 2 aprilie 2001, încheiat de Garda Financiară, formulată de reclamanta SC P.C. SRL Sfântu Gheorghe.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ, a reţinut că chiar dacă actul administrativ, în baza căruia s-a făcut plata, a fost anulat de către instanţa judecătorească, ca fiind ilegal, acest aspect nu constituie motiv de suspendare a executării, câtă vreme nu au fost dovedite condiţiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs reclamanta SC P.C. SRL, invocând nelegalitatea acesteia.
În motivarea recursului s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere cuantumul mare al sumei pentru care urmează să fie executată, precum şi consecinţa blocării întregii activităţi.
Curtea, analizând recursul, urmează să constate că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ, este legală şi temeinică.
Rezultă că recurenta a fost obligată prin Decizia Ministerului Finanţelor nr. 1730 din 26 octombrie 2001, la 1.891.424.535 lei, cu titlu de accize şi la majorări de întârziere, în sumă de 496.209.001 lei, acte ce au fost atacate la instanţa de contencios administrativ.
Separat, recurenta-reclamantă a solicitat suspendarea executării acestora, în conformitate cu art. 9 din Legea nr. 29/1990, cerere prin care aceasta nu a dovedit condiţii referitoare la paguba iminentă pe care a suferit-o.
Recurenta nu a făcut dovezi nici în legătură cu blocarea activităţii, astfel că în mod întemeiat s-a dispus respingerea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC P.C. SRL Sfântu Gheorghe, împotriva sentinţei civile nr. 248/F din 7 noiembrie 2001, a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1167/2003. Contencios. Conflict negativ de... | CSJ. Decizia nr. 117/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|