CSJ. Decizia nr. 1177/2003. Contencios. Anulare decizie M.I. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1177/2003

Dosar nr. 1354/2002

Şedinţa publică din 25 martie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 31 octombrie 2001, reclamanţii G.I. şi G.V. au solicitat anularea deciziei nr. 651/2001, emisă de Direcţia Generală de Evidenţă Informativă a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne, prin care s-a respins cererea de schimbare a numelui şi prenumelui din G.I., în B.E. şi din G.V., în B.H.

În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamantul este de etnie turcă şi a fost înfiat de bunicii paterni, B.M. şi B.Z. După decesul bunicilor, mama reclamantului, O.B., devenită prin căsătorie, S.S., a anulat înfierea reclamantului, schimbându-i-se numele din B.E., în G.I., iar soţia sa, tot de etnie turcă, i-a luat numele de G.

Prin sentinţa civilă nr. 276/2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă, reţinându-se, în esenţă, că nu sunt întrunite cerinţele Decretului nr. 975/1968. În considerente s-a mai specificat faptul că Ministerul de Interne nu este organ al administraţiei centrale de stat, astfel încât actele emise de acesta scapă controlului instituit de Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen, reclamanţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că Ministerul de Interne este organ al administraţiei publice centrale, că sentinţa este nemotivată în ce priveşte respingerea acţiunii, ca nefondată şi că, faţă de temeiurile arătate în acţiune, aceasta trebuia admisă.

Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Reclamanţii susţin că sunt de etnie turcă.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Constituţia României, statul recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.

Conform art. 4 din Decretul nr. 975/1968, în vigoare la data emiterii deciziei contestate, cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.

Aprecierea temeiniciei motivelor de schimbare a numelui şi prenumelui trebuie motivată de instanţă. Or, curtea de apel, printr-o frază lapidară, fără analizarea profundă a motivelor acţiunii, a pronunţat o soluţie de respingere, fără argumentare convingătoare.

Instanţa de recurs apreciază că o acţiune de natura celui de faţă şi cu motivele arătate de reclamanţii-recurenţii, este admisibilă şi circumscrie dispoziţiilor art. 4 din Decretul nr. 975/1968. Lipsesc, însă, dovezile care trebuiau administrate, pentru a se concluziona că cererea este întemeiată.

Astfel, instanţa de fond nu s-a preocupat, în baza rolului activ, să solicite părţilor să depună acte doveditoare: actul de înfiere a reclamantului, hotărârea definitivă, legalizată, de desfiere a acestuia, copia actului de naştere a reclamantului (iniţial, după înfiere şi după desfiere), copiile actului de naştere şi de căsătorie a mamei sale şi a reclamanţilor.

Pentru neadministrarea acestor dovezi, necesare soluţionării acţiunii, recursul va fi admis, sentinţa se va casa şi cauza va fi trimisă spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Curtea de apel are competenţa soluţionării cererii, conform art. 3 pct. 1 C. proc. civ., întrucât Ministerul de Interne, potrivit art. 115 alin. (1) din Constituţia României, este organ al administraţiei publice centrale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de G.I. şi de G.V., împotriva sentinţei nr. 276 din 21 decembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1177/2003. Contencios. Anulare decizie M.I. Recurs