CSJ. Decizia nr. 130/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 130/2003
Dosar nr. 2653/2001
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 20 aprilie 2000 reclamanta S.L.V. a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 1682/24.II.1995 emis de Ministerul Industriilor în favoarea SC E. SA privind suprafaţa de 2050,94 m.p. teren, din comuna Bălăuşeri, str. Principală şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a depus cerere de reconstituire a dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, pentru suprafaţa de 3,43 ha teren, din care 2193 m.p. intravilan situat în comuna Bălăuşeri, str. Principală, teren atribuit prin certificat de atestare în favoarea SC E. SA. Pentru terenul în litigiu, anterior emiterii acestui certificat, reclamantului i s-a eliberat o adeverinţă de către Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Bălăuşeri şi fişă de punere în posesie.
Prin sentinţa civilă nr. 75/26.III.2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
Instanţa, în considerentele sentinţei, a reţinut următoarele:
Terenul în litigiu a trecut prin cooperativizare în proprietatea fostului C.A.P. Agrişteu şi reprezintă o parte din fosta proprietate evidenţiată în C.F. nr. 1414 Bălăuşeri.
Prin sentinţa civilă nr. 2685/1993 a Judecătoriei Sighişoara, modificată prin Decizia civilă nr. 434/1994 a Tribunalului Mureş şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 259/1998 a Curţii de Apel Târgu Mureş, s-a respins acţiunea în revendicare a terenului formulată de reclamant reţinându-se că acesta nu are încă un titlu legal de proprietate.
Pârâta SC E. SA a dobândit dreptul de administrare şi folosinţă asupra terenului ca urmare a scoaterii acestuia din circuitul agricol prin Decretul nr. 72/1970. În temeiul Ordinului nr. 2670/3.XI.1970 al Ministerului Agriculturii şi Silviculturii s-a stabilit destinaţia terenului pentru organizare de şantier, iar prin Ordinul nr. 86/3.II.1981 al aceluiaşi minister s-a aprobat prelungirea termenului de scoatere din producţie a suprafeţei de 1350 m.p., la cererea pârâtei. La data de 10 mai 1985 între Consiliul Popular Bălăuşeri şi A.S.E. Câmpina a intervenit contractul de locaţiune nr. 3098 pentru terenul de 1350 m.p., pe o durată de 2 ani, până la data de 31 decembrie 1985. Pârâta chiriaşă a edificat mai multe construcţii pe teren folosindu-l până în anul 1990, ceea ce înseamnă că părţile au înţeles să prelungească tacit durata locaţiunii.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că terenul în cauză nu poate forma obiect al reconstituirii sau constituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 deoarece la data de 1 ianuarie 1990 acest teren nu mai era deţinut de C.A.P în sensul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, astfel încât reclamantul este îndrituit să obţină titlu de proprietate şi să fie pus în posesie pe un alt amplasament.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamantul criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie conform art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată că instanţa a reţinut greşit că pe teren se află construcţii, fiind vorba de fapt de barăci mobile; că la data înfiinţării societăţii comerciale aceasta nu avea în administrare terenul în discuţie fiind doar tolerată pe teren; că instanţa de fond a greşit când a apreciat că proprietatea cooperatistă a fost identică proprietăţii socialiste de stat; că la data de 1 ianuarie 1990 terenul se află în proprietatea C.A.P. şi nu în proprietatea Consiliului Popular.
Verificând cauza în funcţie de motivele de recurs formulate, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente.
Din actele dosarului nu rezultă cu claritate natura juridică a terenului la data de 1 ianuarie 1990, pentru a se putea aprecia dacă era încă în proprietatea C.A.P. sau în proprietatea statului.
Este cert că în anul 1970 terenul a fost scos din circuitul agricol prin Decretul nr. 72/1970 şi i s-a stabilit de către Ministerul Agriculturii şi Silviculturii destinaţia pentru organizare de şantier, iar în anul 1985 E. Câmpina a încheiat contract de locaţiune cu fostul Consiliu Popular al comunei Bălăuşeri pe o durată de 2 ani, contract prelungit tacit.
Din probele administrate în cauză nu rezultă că terenul în discuţie se află în administrarea societăţii comerciale pârâte la data înfiinţării acesteia, pentru a fi aplicabile dispoziţiile Legii nr. 15/1990 şi ale HG nr. 834/1991. Contractul de locaţiune (prelungit) tacit nu conferă locatarului drept de folosinţă sau de administrare, acesta fiind doar un detentor precar al imobilului.
Pe de altă parte nu rezultă în mod cert din coroborarea probelor dosarului dacă terenul se afla sau nu în patrimoniul C.A.P. la data de 1 ianuarie 1990 pentru a fi operabile dispoziţiile Legii nr. 18/1990, extrasul de carte funciară depus la dosar nefiind complet.
Având în vedere neclarificarea situaţiei juridice a terenului la data de 1 ianuarie 1990, se impune admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru suplimentarea probelor.
În măsura în care se va stabili cu certitudine împrejurarea că terenul se afla în proprietatea statului şi nu în proprietatea C.A.P. la data de 1 ianuarie 1990, urmează a se determina felul construcţiilor ridicate pe teren şi destinaţia lor actuală, conform cerinţelor HG nr. 834/1991.
În acest sens instanţa de rejudecare va pune în discuţie necesitatea efectuării unei expertize care să individualizeze şi terenul pentru care s-a formulat prezenta acţiune şi va impune părţilor să procure actele oficiale referitoare la circuitul terenului în vederea determinării situaţiei juridice reale şi certe la data de 1 ianuarie 1990.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.L.V. împotriva sentinţei civile nr. 75 din 26 martie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 13/2003. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 131/2003. Contencios → |
---|