CSJ. Decizia nr. 1400/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1400/2003
Dosar nr. 3076/2002
Şedinţa publică din 4 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.G., în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Prahova, a solicitat anularea hotărârii nr. 27 din 8 iulie 2002, emisă de Comisia de stabilire a drepturilor prevăzute de Legea nr. 367/2001.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 132 din 19 septembrie 2002, a admis acţiunea, a anulat în parte hotărârea nr. 27 din 8 iulie 2002, emisă de pârâtă, în sensul că a admis cererea şi a constatat că acesta este beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi a respins cererea de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa, din declaraţia martorilor coroborate cu acte, a reţinut că reclamantul, minor în vârstă de doi ani, împreună cu părinţii săi, în septembrie 1940, au fost evacuaţi din Cadrilater, comuna Curtbunar, judeţul Durostor-Bulgaria, în urma Tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940, stabilindu-se în final în comuna Mogoşani, judeţul Dâmboviţa.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, pârâta a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, respingerea acţiunii, întrucât din acte nu rezultă calitatea de persecutat pe motive etnice.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 şi până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, a fost strămuată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin Normele de aplicare a ordonanţei, aprobată prin HG nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate şi cele expulzate, refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
În cauză, din declaraţiile martorilor D.C., P.V. şi A.N., coroborate cu situaţia bilingvă româno-bulgară, rezultă că P.G., în vârstă de 2 ani, împreună cu părinţii săi, în septembrie 1940 au fost evacuaţi din Cadrilater, în urma tratatului de la Craiova, din 7 septembrie 1940.
Susţinerea pârâtei că reclamantul nu s-a aflat în acea perioadă cu părinţii, în mod justificat a fost respinsă de instanţă, întrucât în evidenţele primăriei comunei Curtbunar, judeţul Durostor-Bulgaria, apare la rubrica „cap de familie", tatăl contestatorului, P.N., iar la rubrica „membri de familie", cifra 2 (adică mama şi copilul).
Susţinerea din recurs, că actele date de reclamant la instanţă trebuiau depuse şi comisiei, poate fi primită în parte, în sensul că dacă erau depuse, trebuia să se admită cererea, or, pârâta cu toate că în prezent le are, îşi menţine punctul de vedere că nu s-a dovedit calitatea de persecutat din motive etnice.
Cum strămutarea din localitatea de domiciliu este o modalitate de persecuţie etnică, ce durează pe toată perioada strămutării, în mod legal s-a admis acţiunea.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, împotriva sentinţei nr. 132 din 19 septembrie 2002, a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2003. Contencios. La încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 1401/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
