CSJ. Decizia nr. 1472/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 1472/2003

Dosar nr. 3236/2002

Şedinţa publică din 9 aprilie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 3 septembrie 2002, reclamanta B.G. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 1214 din 23 iulie 2002, în sensul de a i se recunoaşte calitatea de persoană refugiată, începând cu 3 septembrie 1940, în loc de 6 septembrie 1940 şi de a i se acorda indemnizaţia cuvenită, începând cu 1 aprilie 2001, în loc de 1 mai 2002.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susţinut că a formulat cerere pentru recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000, de la 29 martie 2001. Cu toate acestea, drepturile i s-au acordat de la data de 1 mai 2002.

Prin sentinţa civilă nr. 458 din 23 octombrie 2002, Curtea de Apel Cluj a admis acţiunea; a anulat hotărârea contestată, în sensul că a stabilit ca indemnizaţia cuvenită reclamantei să-i fie acordată începând cu 1 aprilie 2001, respingând în acelaşi timp excepţia autorităţii de lucru judecat, invocat de pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care, în esenţă, a susţinut că pentru intervalul 1 aprilie 2001 – 1 mai 2002, există autoritate de lucru judecat, prin sentinţa Tribunalului Cluj nr. 1789/2001, fiind respinsă cererea formulată de reclamantă la 29 martie 2001.

Recursul nu este fondat.

Prin HG nr. 127/2002, au fost aprobate Normele pentru aplicarea OG nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice, de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, norme care au lămurit înţelesul noţiunii de „persoană strămutată în altă localitate", prin includerea şi a persoanelor expulzate sau refugiate din localitatea de domiciliu, din motive etnice.

Fiind norme de aplicare a Legii nr. 189/2000, drepturile conferite de aceasta se acordă tuturor persoanelor care au formulat cerere în temeiul său.

Astfel fiind, şi având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, precum şi art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ, ţinând cont de faptul că reclamanta a solicitat cerere la 29 martie 2001, recunoaşterea statutului de persoană refugiată cu toate drepturile ce decurg din acesta, în mod legal şi temeinic, Curtea de Apel Cluj a stabilit data de 1 aprilie 2001, pentru plata indemnizaţiei cuvenite.

În ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, corect, instanţa fondului a apreciat că nu este întemeiată, nefiind făcută dovada identităţii de obiect şi cauză între litigiul de faţă şi cel soluţionat prin sentinţa Tribunalului Cluj nr. 1798/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 458 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Clu, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1472/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs