CSJ. Decizia nr. 1469/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1469/2003
Dosar nr. 3204/2002
Şedinţa publică din 9 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, la data de 3 august 2001, reclamanta SC F.C. SA Bucureşti a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti, solicitând desfiinţarea deciziei nr. 1085 din 19 iulie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice, anularea parţială a procesului-verbal de control nr. 12180 din 30 martie 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti, respectiv a pct. 2 din cap. IV şi acordarea facilităţilor fiscale, în cuantum de 1.450.731.744 lei, pentru perioada octombrie 1999 - septembrie 2000, conform art. 3 din OUG nr. 11/1999, precum şi a bonificaţiei, în sumă de 172.798.853 lei, pentru perioada octombrie - decembrie 2000, conform art. 4 şi 5 din OUG nr. 11/1999.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că atât procesul verbal de control, cât şi Decizia Ministerului Finanţelor Publice, sunt emise cu aplicarea greşită a legii, deoarece societatea nu datora majorări de întârziere, aşa cum s-a stabilit prin procesul verbal nr. 917 din 27 octombrie 2000, întrucât potrivit art. 4 şi art. 15 din OUG nr. 163/2000, a fost scutită de plata acestor majorări prin lege.
A precizat că în perioada octombrie 1999 – septembrie 2000, obligaţiile curente datorate bugetului de stat au fost achitate integral şi la termen şi că debitele suplimentare stabilite prin procesul-verbal nr. 917/2000, au fost achitate în termen de 15 zile de la data constatării.
Prin sentinţa civilă nr. 866 din 30 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC F.C. SA, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că societatea reclamantă nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 2 din OUG nr. 11/1999 şi nu poate beneficia de facilitatea instituită prin acest act normativ. S-a mai reţinut că neplata majorărilor de întârziere a atras în condiţiile OUG nr. 163/2000, scutirea de la plată, însă scutirea de plată nu reprezintă o achitare a debitelor către bugetul de stat în termenele legale şi că dispoziţiile OUG nr. 11/1999 sunt exprese şi privesc achitarea debitelor, situaţie în care reclamanta nu poate beneficia de bonificaţia de 5% prevăzută de art. 4 din OUG nr. 11/1999.
Împotriva sentinţei civile sus-menţionate a declarat recurs SC F.C. SA Bucureşti, criticând-o ca netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată conţine motive străine de natura pricinii, întrucât instanţa de fond s-a pronunţat pe ceva ce nu s-a cerut prin cererea introductivă, arătând că societatea nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de art. 2 din OUG nr. 11/1999, deşi s-a cerut acordarea facilităţilor prevăzute de art. 3 din OUG nr. 11/1999.
Recurenta a arătat că nu a achitat majorările de întârziere, întrucât era scutită de plata acestora, în temeiul art. 4, coroborat cu art. 15 din OUG nr. 163/2000.
Prin al doilea motiv de recurs,este criticată hotărârea atacată, ca fiind dată cu aplicarea greşită a legii, recurenta susţinând că un agent economic poate beneficia şi de facilităţile prevăzute de OUG nr. 11/1999 şi de cele prevăzute de OUG nr. 163/2000, atâta vreme, cât nu s-a prevăzut expres faptul că un agent economic nu poate beneficia de facilităţile prevăzute de OUG nr. 11/1999, atâta timp, cât a beneficiat de facilităţi acordate prin OUG nr. 163/2000.
Din analiza actelor dosarului şi a normelor juridice aplicabile în cauză se constată că recursul este nefondat.
Se reţine că SC F.C. SA a solicitat instanţei desfiinţarea deciziei Ministerului Finanţelor Publice nr. 1085 din 19 iulie 2001 şi anularea parţilă a procesului-verbal de control nr. 12180 din 30 martie 2001, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat a municipiului Bucureşti, în ce priveşte dispoziţiile cap. IV pct. 2, precum şi acordarea facilităţilor fiscale pentru perioada octombrie 1999 - septembrie 2000, în temeiul art. 3 din OUG nr. 11/1999, precum şi a bonificaţiei, conform art. 4 şi 5 din acelaşi act normativ, pentru perioada octombrie - decembrie 2000.
Contrar susţinerilor recurentei cuprinse la primul motiv de recurs, din considerentele sentinţei atacate rezultă că instanţa de fond a analizat şi s-a pronunţat cu privire la solicitarea reclamantei de acordare a facilităţilor fiscale prevăzute de art. 3 din OUG nr. 11/1999, anume reducerea cu 1/12 a debitelor, pe perioada octombrie 1999 – septembrie 2000.
Dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 11/1999, se coroborează, însă, cu cele ale art. 1 şi 2 din acelaşi act normativ.
În mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că soluţionarea respectivei cereri se găseşte în prevederile art. 2 din OUG nr. 11/1999, privind acordarea de facilităţi fiscale agenţilor economici, care precizează că:
„Reducerea prevăzută la art. 1 se acordă şi contribuabililor, persoane juridice, care au efectuat plata obligaţiilor curente la bugetul de stat cu o întârziere de cel mult 10 zile, de trei ori în cursul anului 1999, pentru fiecare obligaţie în parte, cu condiţia plăţii majorărilor de întârziere aferente odată cu aceste obligaţii".
Astfel cum rezultă din procesul-verbal de control, societatea recurentă nu a achitat majorările de întârziere la plata T.V.A. pe luna septembrie 1999, o dată cu plata debitului, ci le-a plătit în luna decembrie 1999.
În consecinţă, întrucât societatea în cauză nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 2 din OUG nr. 11/1999, nu poate beneficia de facilitatea instituită prin acest act normativ.
Şi în privinţa solicitării reclamantei de a-i fi acordată bonificaţia de 5% pe perioada octombrie - decembrie 2000, se constată că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică.
Astfel, prevederile art. 5 din OUG nr. 11/1999 stipulează:
„Contribuabilii la care se constată diferenţe de plată la obligaţiile datorate bugetului de stat, care nu sunt achitate în termen de 15 zile de la data constatării acestora, împreună cu majorările de întârziere aferente, nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă", iar art. 4 precizează că: „În anul 2000, contribuabilii care s-au încadrat în prevederile articolelor precedente, beneficiază lunar, până la sfârşitul anului, de o bonificaţie de 5% pentru fiecare obligaţie menţionată la art. 1, achitată în termenul legal".
Se reţine că societatea avea majorări de întârziere neachitate la bugetul de stat, iar neplata acestor majorări şi intrarea lor sub incidenţa OUG nr. 163/2000, dovedesc că societatea nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de OUG nr. 11/1999.
Faptul că SC F.C. SA a fost scutită de plata majorărilor de întârziere respective, nu constituie achitare în termenele legale, conform art. 5 din OUG nr. 11/1999 şi deci, aceasta nu poate beneficia de bonificaţia de 5% prevăzută de actul normativ respectiv.
Având în vedere considerentele prezentate, faptul că sentinţa instanţei de fond este legală şi temeinică, iar motivele de recurs invocate de SC F.C. SA nu sunt de natură să ducă la casarea acesteia, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.C. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 866 din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1466/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1472/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
