CSJ. Decizia nr. 1500/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1500/2003
Dosar nr. 3254/2002
Şedinţa publică din 10 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 36 din 11 iunie 2002, petenta Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, a formulat întâmpinare împotriva deciziei nr. 7 din 6 iunie 2002 emisă de directorul Direcţiei de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi judeţene Vaslui, prin care a solicitat anularea acesteia ca neîntemeiată.
În motivarea întâmpinării şi în precizările depuse în scris în şedinţa din 25 iunie 2002, se arată că prin Decizia nr. 7 din 6 iunie 2002, a directorului Direcţiei de Control Financiar Ulterior al Camerei de Conturi judeţene Vaslui, s-a dispus ca obligaţiile de plată către fondul asigurărilor sociale de sănătate, să fie înregistrate în evidenţa contabilă, pe fiecare plătitor, prin utilizarea conturilor de activ 220 „Debitori" şi pasiv 531 „Venituri de realizat".
Petenta a mai arătat că evidenţierea în aceste conturi a sumelor încasate la acest fond nu este corectă, întrucât în acest mod nu s-ar cunoaşte situaţia reală a sumelor datorită următoarelor aspecte:
- nedepunerea declaraţiilor de către instituţiile publice care efectuează plăţi într-un cuantum semnificativ;
- nedepunerea declaraţiilor de către agenţii economici;
- nedepunerea declaraţiilor de către persoanele fizice autorizate, care până în anul 2001 au efectuat plăţi fără să depună declaraţii care să le justifice;
- nedepunerea declaraţiilor de către toţi contribuabilii sau depunerea lor cu întârziere şi corelat cu plăţile efectuate va conduce la apariţia contului 220 „Debitori" cu sold creditor;
- nu există norme emise de C.N.A.S. privind înregistrarea în evidenţa proprie a creanţelor, ştiut fiind faptul că fondul asigurărilor sociale de sănătate îl gestionează în mod autonom.
Colegiul jurisdicţional Vaslui, prin sentinţa nr. 41 din 9 iulie 2001, a respins ca neîntemeiată întâmpinarea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Vaslui, reţinând, în esenţă, pe de o parte, că în conformitate cu dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 82/1991 (cu modificările ulterioare), HG nr. 704/1993, Ordinul nr. 391/2001 al preşedintelui C.N.A.S. şi art. 4 lit. b) şi c) din OG nr. 11/1996, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile de plată ale contribuabililor persoane fizice şi juridice datorate fondului asigurărilor sociale de sănătate sunt asimilate creanţelor bugetare, titlul de creanţă devenind executoriu ca urmare a trecerii termenului de scadenţă, iar creanţele astfel stabilite sunt angajamente patrimoniale şi ca atare este necesară evidenţierea lor în contabilitatea proprie prin utilizarea conturilor de activ şi pasiv respectiv 220 „debitori" şi 531 „venituri de realizat".
Pe de altă parte, s-a reţinut că susţinerile referitoare la faptul că modul de ţinere al evidenţei practicat de petentă s-a făcut în baza precizărilor metodologice ET/4979 din 18 decembrie 2001 ale C.N.A.S. nu pot fi primite în raport cu dispoziţiile legale mai sus arătate.
Prin Decizia nr. 557 din 18 octombrie 2002, Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională, a respins recursul jurisdicţional declarat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui împotriva sentinţei nr. 41 din 9 iulie 2002 a Colegiului jurisdicţional Vaslui.
Pentru a se pronunţa în acest sens, s-a reţinut că instanţa de fond a apreciat corect că obligaţiile de asigurări sociale de sănătate înscrise în declaraţiile lunare sau în actele de control, devenite scadente, potrivit legislaţiei în vigoare trebuie evidenţiate în contabilitatea proprie în contul „debitori" şi nu în conturi „de ordine şi evidenţă" sub motivul că urmărirea şi încasarea s-ar face mai uşor, putându-se chiar depăşi termenul de prescripţie.
Totodată, instanţa a reţinut şi că înregistrarea veniturilor în contabilitatea instituţiilor publice, indiferent de sursa de finanţare, se face pe baza documentelor care atestă crearea obligaţiei de încasare sau în momentul încasării efective a acestora, iar contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor fondurilor cu destinaţie specială se conduce cu ajutorul conturilor sintetice de gr. I şi II, iar în cadrul acestora pe conturi sintetice de gr. III, distinct pentru venituri şi pentru cheltuieli, dispoziţiile Legii nr. 82/1991, modificată şi completată, precum şi ale Regulamentului pentru aplicarea acesteia aprobat prin HG nr. 704/1993, neputând fi înlocuite sau modificate prin precizări date de C.N.A.S. sau Ministerul de Finanţe.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi reiterând motivele arătate şi în recursul jurisdicţional.
Astfel, printr-un prim motiv de recurs se susţine că deşi potrivit art. 62 alin. (2) din OUG nr. 189/2000 casele judeţene de asigurări de sănătate administrează şi gestionează în mod autonom Fondul asigurării de sănătate propriu, cu respectarea Normelor elaborate de Casa Naţională, iar aceste norme privind înregistrarea în evidenţa proprie a creanţelor la fondul asigurărilor de sănătate nu există totuşi, instanţele Curţii de Conturi nu au reţinut că prin Precizările Metodologice nr. 4979/2001 se arată că se vor evidenţia în contul din afara bilanţului obligaţiile agenţilor economici, astfel cum corect s-a procedat în cauză.
Totodată, printr-un alt motiv de recurs, s-a susţinut că deşi odată cu apariţia Ordinului nr. 331/2001 prin ET/3166/2001 s-a precizat modalitatea de evidenţiere separată prin deschiderea de analitice la contul 979 (alte operaţiuni în afara bilanţului), iar prin răspunsul cu nr. 370658/1999, precum şi cel din anul 2002, Ministerul Finanţelor a opinat în acelaşi sens, totuşi, prin Decizia atacată, nu s-a reţinut că înregistrarea la contul 220 este irelevantă pe actele de fapt ale executării şi duce la anomalii contabile.
Ultima critică vizează faptul că instanţele Curţii de Conturi nu au avut în vedere că adoptarea soluţiei propuse de organele de control ar perturba centralizarea prin e-mail a datelor de către C.N.A.S., aceasta cu atât mai mult cu cât s-a instituit un sistem unitar de evidenţă a datelor utilizat şi de alte case judeţene.
Examinând Decizia atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu toate dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile Art. 1 pct. 12 din OUG nr. 180/2000 (M. Of., nr. 537/ 31.10.2000), se modifică art. 62 din Legea nr. 145/1997 în sensul că la nivel local Casele de asigurări de sănătate judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti sunt instituţii publice autonome de interes local, cu personalitate juridică, fără scop lucrativ, care administrează şi gestionează în mod autonom fondul de asigurări sociale de sănătate propriu, cu respectarea normelor elaborate de C.N.A.S., asigurând funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local.
Totodată, prin Art. 1 pct. 15 din OUG nr. 180/2000 se modifică art. 101 din Legea nr. 145/1997, în sensul că se prevăd printre atribuţiile directorului general al casei judeţene ca ordonator secundar de credite şi a consiliului de administraţie şi activităţi referitoare la îmbunătăţirea disciplinei financiare, iar prin Art. 1 pct. 3 din OUG nr. 180/2000 se modifică şi alin. (2) al art. 10 din aceeaşi lege în sensul că la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului asigurărilor sociale de sănătate şi a majorărilor de întârziere se procedează potrivit OG nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, aprobată prin Legea nr. 108/1996 cu modificările ulterioare, ale cărei dispoziţii se aplică în mod corespunzător.
În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Ordinului nr. 331/2001 (M. Of., nr. 518/30.08.2001) privind aprobarea Normelor metodologice referitoare la desfăşurarea activităţii de executare silită care la Anexa 1, Art. 1 alin. (5) prevede că titlul de creanţă prevăzut la alin. (4), adică declaraţia de obligaţii de plată la F.A.S. sau documentul care cuprinde rezultatul verificării organului competent, devine titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege.
De asemenea, prin art. 5 din Anexa 1 ale aceloraşi norme metodologice se prevede că identificarea debitorilor se realizează pe baza evidenţei pe plătitori (pct. 1), iar debitul se înscrie în evidenţa proprie, în temeiul titlului executoriu.
Prin urmare, din coroborarea tuturor actelor normative mai sus arătate, rezultă cu certitudine că disciplina financiară la nivelul casei judeţene de asigurări de sănătate, chiar dacă această instituţie are o activitate autonomă, nu poate fi realizată decât prin respectarea strictă a întregii legislaţii privind evidenţa contabilă, precum şi cea referitoare la creanţele bugetare (evidenţiere şi executare).
În cauză, în perioada 7 mai 2000 – 29 mai 2002 s-a efectuat controlul contului de execuţie şi a bilanţului contabil pe anul 2001 în vederea descărcării de gestiune, constatându-se că la nivelul recurentei evidenţa plăţilor şi a cuantumului sumelor datorate s-a făcut pe baza declaraţiilor de impunere lunare şi pe baza proceselor verbale care cuprind rezultatul verificărilor efectuate, numai că oglindirea în contabilitatea proprie a fost făcută în conturile de ordine şi evidenţă în afara bilanţului, ceea ce duce la concluzia că obligaţiile de încasat ar avea un caracter nepatrimonial şi drept urmare nu pot fi înregistrate în activul şi pasivul unităţii.
Argumentele aduse de recurentă în susţinerea tezei sale potrivit căreia a procedat corect, întrucât atât C.N.A.S., cât şi Ministerul de Finanţe prin precizările şi opiniile lor, depuse la dosar, au considerat corectă evidenţierea creanţelor în conturile de ordine şi evidenţă, iar nu în conturile de activ şi pasiv, respectiv 220 „debitori" şi „venituri de realizat" nu pot fi primite.
Pe de o parte, astfel cum au reţinut şi instanţele Curţii de Conturi, prin diverse precizări şi opinii invocate, nu se poate încălca principiul constituţional al legalităţii potrivit căruia trebuie respectată ierarhia şi forţa juridică a actelor normative.
Pe de altă parte, examinând în detaliu înscrisurile la care face referire recurenta se constată după cum urmează: că adresa Ministerului Finanţelor – Direcţia generală legislaţie contabilitate cu nr. 370658 şi monografia anexată este din 10 iunie 1999, deci mult anterioară anului 2001; că adresa nr. 172669/3 iulie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice - Direcţia Contabilităţii Publice, deci ulterioară perioadei verificate, se referă la faptul că urmează a fi elaborate Norme metodologice privind înregistrarea în contabilitate a creanţelor bugetare; că potrivit precizărilor C.N.A.S. cu nr. ET/3166/10 august 2001 înregistrată la 6 septembrie 2001 de către recurentă evidenţa creanţelor se ţine în contul de ordine şi evidenţă, numai că prin precizările metodologice cu nr. ET/4979/2001 la art. 1.3. se arată obligativitatea încasării de urgenţă a fondurilor imobilizate în creanţe, iar la pct. 2.4. se arată obligativitatea clarificării sumelor aflate în curs de lămurire în conturile 220 „debitori", 225 „clienţi", 231 „creditori", 234 „furnizori", urmărindu-se achitarea obligaţiilor şi încasarea creanţelor în lei şi valută după caz.
Aşadar, chiar această ultimă precizare metodologică a C.N.A.S. confirmă susţinerile organului de control şi ale instanţelor Curţii de Conturi, în sensul că obligaţiile şi creanţele aparţin activului şi pasivului fiind angajamente patrimoniale, deci evidenţierea acestora trebuie realizată conform art. 15 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Normele de aplicare a acestei legi, conform OG nr. 11/1996, modificată şi completată succesiv, aplicabilă în anul 2001, precum şi potrivit Ordinului nr. 331/2001 dat în baza Legii nr. 145/1997.
Lipsa normelor prevăzute de art. 62 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 180/2000, invocată de recurentă, nu este de natură a bloca activitatea de administrare şi gestionare în mod autonom a fondului de asigurări sociale de sănătate propriu sau de a fundamenta această activitate pe diverse precizări şi opinii, în raport cu faptul că, astfel cum s-a arătat, disciplina financiară trebuie asigurată în principal în baza legislaţiei în vigoare privind evidenţa contabilă şi creanţele bugetare.
Pretinsa existenţă a unui sistem centralizator pe baza modalităţii de evidenţiere în contabilitate utilizat de recurentă, iar pe baza celei propuse de organele de control, pe de o parte, nu a fost probată, iar, pe de altă parte, şi în ipoteza în care aceasta ar fi dovedită, oportunitatea ei nu este susceptibilă controlului instanţei de contencios administrativ, iar legalitatea ei nu a făcut obiectul controlului de legalitate.
Nici faptul că şi alte case judeţene au adoptat un sistem de evidenţiere contabilă similar cu cel al recurentei nu este un argument relevant în raport cu motivele arătate în cele ce preced.
Prin urmare, constatându-se că Decizia atacată este legală şi temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Vaslui împotriva deciziei nr. 557 din 18 octombrie 2002 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 aprilie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 150/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1502/2003. Contencios → |
|---|
