CSJ. Decizia nr. 1561/2003. Contencios. Anulare acte vamale. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1561/2003
Dosar nr. 1596/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra cererii de repunere în termen, de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1585/1999, reclamanta SC T.T. SRL Braşov a chemat în judecată Direcţia Generală a Vămilor, Direcţia Regională Vamală Braşov şi Biroul Vamal Braşov, solicitând anularea deciziei nr. 655 din 5 mai 1999 a Direcţiei Generale a Vămilor, a deciziei nr. 19/1999 a Direcţiei Regionale Vamale Braşov, precum şi a actului constatator nr. 341 din 26 februarie 1999 a Biroului Vamal Braşov.
În motivarea acţiunii, SC T.T. SRL Braşov a arătat că prin DVI nr. 1291 din 26 ianuarie 1999, s-a făcut declararea valorii în vamă a 336 bucăţi semicarcase porc refrigerată (19.467,4 kg) la preţul de import de 0,95 mărci germane/kg.
Întrucât autoritatea vamală a considerat că preţul de 0,95 mărci germane/kg a fost mai mic decât valoarea de referinţă deţinută în Baza Statistică, instituită prin O.C. nr. 05/1998, s-a cerut constituirea unei garanţii la nivelul cel mai ridicat al datoriei vamale, ce a rezultat din această operaţiune de vămuire, respectiv 2 dolari SUA/kg, în sumă totală de 264.082.193 lei.
Reclamanta a contestat măsura dispusă, precum şi actele administrativ-jurisdicţionale, pronunţate în soluţionarea contestaţiei sale.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 247/F din 6 noiembrie 2001, a respins contestaţia formulată de SC T.T. SRL Braşov, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că importatorul nu a prezentat documentele concludente, pentru determinarea valorii în vamă în termenul de 30 de zile de la ridicarea mărfii prevăzut de lege, motiv pentru care organul de control a procedat corect la executarea garanţiei la valoarea stabilită.
Sentinţa nr. 247/F din 6 noiembrie 2001 nu a fost atacată cu recurs.
În cauza ce face obiectul dosarului de faţă, SC T.T. SRL Braşov, prin reprezentantul legal al societăţii, asociat unic, a formulat cerere de repunere în termenul de recurs, pierdut în temeiul dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ.
În motivarea cererii, asociatul unic al societăţii a arătat că sentinţa nr. 247/F din 6 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Braşov, a fost comunicată la data de 18 decembrie 2001, iar în această perioadă, până la 23 aprilie 2002, a fost plecat în Germania.
Cererea este nefondată.
Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa".
În cauză însă, petentul nu a dovedit cu nici un act susţinerile sale, motiv pentru care se va respinge cererea de repunere în termen, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de repunere în termen formulată de SC T.T. SRL Braşov, ca nefondată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1558/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1562/2003. Contencios. Anulare act control... → |
---|