CSJ. Decizia nr. 1562/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1562/2003
Dosar nr. 1600/2002
Şedinţa publică din 15 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 524 din 5 aprilie 1999 şi precizată, reclamanta B.A. R. SA Bucureşti, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Controlul Financiar de Stat – municipiul Bucureşti, a solicitat anularea deciziei nr .534 din 18 martie 1999, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi obligarea acestuia la plata sumei de 63.024.965.149 lei, despăgubiri impozit pe profit, vizat în plus pentru anul 1995, plus 16.545.641.149 lei, majorări de întârziere calculate şi încasate nelegal de pârât, plus 16.948.143.000 lei cu acelaşi titlu, cu obligarea la restituirea taxei de timbru calculată proporţional cu pretenţiile băncii.
Prin sentinţa civilă nr. 325 din 27 martie 2002, s-a respins acţiunea reclamantei B.A. R. SA şi s-a menţinut Decizia nr. 534 din 18 martie 1999 a Ministerului Finanţelor Publice.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Curtea, în fond după casare, a constatat că Ministerul Finanţelor Publice a efectuat o analiză completă şi corectă a măsurilor dispuse prin actul de control – procesul-verbal nr. 51925/1997 şi nota de completare nr. 1818 din 2 iunie 1997, răspunzând la fiecare din capetele de cerere formulate, prin plângerea reclamante,i împotriva dispoziţiei nr. 22277/1997 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti.
Cu referire la calculul impozitului pe profit, în aplicarea normelor în materie în vigoare la data controlului, cât şi ca urmare a analizei situaţiei calculului impozitului pe profit rezultată din declaraţia de impunere pe anul 1995, faţă de constatarea că reclamanta nu a achitat în termen ratele lunare în avans în contul impozitului pe profit aferent anilor 1995 – 1996, în mod corect, în baza normelor în materie şi faţă de încălcarea prevederilor OG nr. 70/1994, art. 15 pct. 1, s-au calculat şi stabilit în sarcina acesteia, majorările de întârziere corespunzătoare.
Prin art. 15 pct. 1 din OG nr. 70/1994, se precizează că: în contul impozitului anual pe profit,contribuabilii mari sunt obligaţi la efectuarea de plăţi lunare în avans, în cuantum de 1/12 din impozitul pe profit aferent anului fiscal precedent, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare", astfel că, până la data de 6 octombrie 1995, când a intrat în vigoare HG nr. 759/1995, reclamanta avea obligaţia de a efectua plăţi lunare în avans, conform art. 15 pct. 1 din OG nr. 70/1994.
În speţă, s-a constatat că reclamanta nu beneficiază de prevederile art. 24 din HG nr. 759/1995, întrucât în art. 25 din acelaşi act normativ, emis în aplicarea OG nr. 70/1994, se prevede că: „dispoziţiile prezentei hotărâri se aplică începând cu profiturile lunii în care aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial, respectiv luna octombrie 1995".
Prevederile art. 15 pct. 1 din OG nr. 70/1994 au fost aplicabile, până la intrarea în vigoare a HG nr. 759/1995.
Deci faţă de constatarea organului de control, privind neplata în termenul legal a ratelor lunare în avans a impozitului pe profit, obligarea reclamantei la plata majorărilor de întârziere aferente s-a apreciat corect prin respingerea pct. 1 din Decizia nr. 538 din18 septembrie 1999.
Cu referire la capătul de cerere privind impozitul pe anul 1995, respectiv cererea reclamantei formulată în plângerea împotriva dispoziţiei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti nr. 22277/1997, pentru restituirea impozitului pe profit nedatorat în anul 1995, Curtea a avut în vedere că la pct. 2 din dispozitivul deciziei nr. 534 din 18 martie 1999, s-a dispus desfiinţarea dispoziţiei nr. 22277/1997, situaţie în care nu s-a dat o soluţie în fond.
Instanţa de fond a avut în vedere inadmisibilitatea cererii reclamantei privind anularea pct. 2 al deciziei nr. 534/1999, tocmai pentru că respectivul capăt de cerere nu a fost soluţionat pe fond, în cadrul procedurii jurisdicţionale prealabile, conform normelor în materie în vigoare la acea dată, Legea nr. 105/1997, art. 2-4 şi Normele de aplicare.
Refacerea controlului sub acest aspect s-a dispus conform pct. 9.12 din Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1495/1997, emis în aplicarea Legii nr. 105/1997.
Sub acest aspect, reclamanta nu a suferit o vătămare în sensul art. 1 din Legea nr 29/1990, urmând ca după refacerea controlului sub acest aspect, să o conteste, eventual, la instanţa de contencios administrativ.
Cu privire la pct. 3 din Decizia nr. 534/1999 a Ministerului Finanţelor în care s-a respins ca inadmisibil capătul de cerere din plângerea reclamantei, pentru suma de 1.906.085.149 lei, majorări de întârziere, constatate ca fiind calculate în plus şi stabilite prin titlul executoriu nr. 564/1999, titlu emis la 3 iulie 1998 de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti, întrucât contestaţia a exces dispoziţia nr. 22277/1997, conform art. 7 din Legea nr. 105/1997, plângerile neputând avea ca obiect alte sume şi măsuri, decât cele asupra cărora s-au emis dispoziţiile, prin care s-au soluţionat de către Direcţiile Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, în mod legal s-au respins.
Faţă de soluţia adoptată de Ministerul Finanţelor Publice, în mod judicios nefiind cercetat fondul cauzei sub acest aspect, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată acţiunea, şi sub acest aspect.
Împotriva sentinţei a formulat recurs B.A. R. S.A. criticând-o astfel:
Instanţa de fond deşi a reţinut că acţiunea este parţial inadmisibilă, a respins-o în totalitate ca neîntemeiată.
Prin faptul că instanţa a confirmat soluţia din faza administrativ-jurisdicţională privind desfiinţarea parţială a dispoziţiei Direcţiei Generale a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti şi refacerea controlului, nu s-a conformat deciziei de casare a Curţii Supreme de Justiţie,
De asemeni, este nelegală soluţia privind capătul 3 din Decizia Ministerului Finanţelor, pentru suma de 1.906.085.149 lei, majorări de întârziere, aceasta nefiind contestată în plus, faţă de dispoziţia nr .22277 din 16 iulie 1997, pentru că aceasta se referă la suma de 14.639.556.000 lei, ce a fost contestată şi aceasta, independent de împrejurarea că s-a emis un titlu executoriu.
În speţă, nu sunt aplicabile prevederile art. 7 din Legea nr. 105/1997, întrucât suma contestată este o consecinţă a stabilirii eronate a sumei iniţiale, contestată de altfel.
De asemeni, nelegal s-a apreciat că este lipsit de importanţă, faptul că în anii 1995 şi 1996, banca a înregistrat pierderi şi nu a realizat profit şi că în consecinţă, în mod corect, au fost aplicabile dispoziţiile art. 15 pct. 1 din OG nr. 70/1994, coroborat cu art. 24 şi 25 din HG nr. 759/1995.
HG nr. 759/1995 a fost dată tocmai pentru aplicarea OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit.
Conform art. 25 din HG nr. 759/1995, „contribuabilii mari, aşa cum sunt definiţi în OG nr. 70/1994, care începând cu data de 1 ianuarie 1995, până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, au înregistrat pierderi în evidenţa contabilă, nu mai au obligaţia de a efectua, în perioada sus menţionată, plăţi lunare în avans în contul impozitului pe profit", deci s-a urmărit eliminarea unei sarcini fiscale nejustificate în patrimoniul persoanelor juridice care nu realizează profit, în anul următor celui în care n-a avut profit.
HG nr. 759/1995. conform art. 25. se aplică începând cu profiturile aferente lunii în care aceasta a fost publigată în Monitorul Oficial al României.
Ca atare, art. 25 din HG nr. 759/1995, se aplică numai în situaţia în care agenţii economici realizează profit şi întrucât nu s-a realizat profit în anul 1995, banca nu poate fi obligată la plata impozitului, până la data intrării în vigoare a acestui act normativ, şi nu de la 6 octombrie 1995, data publicării.
În cauză, s-a dovedit că banca nu a realizat profit aferent activităţii în anii 1995 şi 1996; această susţinere s-a confirmat şi prin expertiza contabilă efectuată în cauză, rezultând că banca nu datorează pe aceşti ani, impozit pe profit şi nici majorări de întârziere.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Instanţa de fond în mod judicios a constatat că soluţia dată de Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 534/1999, este legală, cu privire la rezolvarea diferită a celor trei capete de cerere, criticile fiind neîntemeiate, motiv pentru care s-a şi respins recursul.
Din Decizia nr. 1935 din 22 mai 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, rezultă că s-a casat sentinţa iniţială, cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanţa de fond nu s-a conformat prevederilor art. 261 C. proc. civ., pentru nemotivare în fapt şi în drept, eventual efectuarea unei expertize, cerinţă ce s-a realizat.
În plus, refacerea controlului de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Bucureşti, cu posibilitatea contestării ulterioare, inclusiv la instanţa de contencios administrativ, aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, nu a vătămat-o pe recurentă, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Critica este nefondată, şi sub cel de al treilea aspect, întrucât cu referire la suma de 1.906.085.149 lei, în mod legal instanţa de fond a constatat aplicabilitatea art. 7 din Legea nr. 105/1997, care a statuat că plângerile adresate Ministerului Finanţelor nu pot avea ca obiect alte sume şi alte măsuri, decât cele asupra cărora s-au emis dispoziţiile, prin care s-au soluţionat contestaţiile de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice judeţene sau a municipiului Bucureşti.
Cum suma citată mai sus nu a format obiectul contestaţiei la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti, în cadrul plângerii privind cuantumul pretenţiilor şi sub acest aspect, soluţia este legală şi temeinică.
Faţă de considerentele expuse, constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.A. R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 325 din 27 martie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1561/2003. Contencios. Anulare acte vamale.... | CSJ. Decizia nr. 1569/2003. Contencios. Anulare ordin M.J. Recurs → |
|---|
