CSJ. Decizia nr. 1650/2003. Contencios. Anularea masurii intrdictiei de intrare în România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1650/2003
Dosar nr. 3198/2002
Şedinţa publică din 18 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 19 aprilie 2002, sub nr. 922, reclamantul R.S. a solicitat în contradictoriu cu Ministerul de Interne – Direcţia pentru Străini şi Probleme de Migrări din cadrul Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanelor, anularea măsurii interdicţiei de intrare în România pe o perioadă de 4 ani, anularea măsurii vizei de ieşire dispusă la data de 28 ianuarie 2002 şi obligarea pârâtului la acordarea dreptului de şedere în România, în temeiul Legii nr. 123/2002.
În motivarea acţiunii, s-a precizat de către reclamant că la data de 6 februarie 2002 i-a fost înmânat procesul-verbal nr. 812536 din 28 ianuarie 2002, prin care i s-a adus la cunoştinţă că i-a fost acordată viza de ieşire nr. 813536, în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 123/2001 şi interdicţia de a intra în România pe o perioadă de 4 ani, în baza art. 72 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001.
S-a mai arătat că s-a adresat pârâtului cu o serie de memorii pentru revocarea măsurii, iar cu adresa nr. 4475 i s-a comunicat soluţia.
De asemenea, s-a susţinut că actul administrativ este nul, fiind emis de o altă autoritate, decât cea competentă, numai Ministerul de Interne putând dispune întreruperea dreptului de şedere în România, în baza art. 61 din Normele de aplicare a Legii nr. 123/2001 şi pentru motivele prevăzute de art. 19 din Legea nr. 123/2001 şi că prin această măsură, pe lângă faptul că i se aduce atingere drepturilor sale şi familiei, se încalcă Constituţia României şi art. 8, 12 şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 922 pronunţată la 10 octombrie 2002, a respins acţiunea formulată de reclamantul R.S., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei din cadrul Ministerului de Interne.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a intrat în România în anul 1992, în scop turistic, locuind fără forme legale până la data de 15 octombrie 2001, când s-a adresat cu cerere pentru viză de şedere pentru reîntregirea familiei, fiind căsătorit la 1 mai 1995.
Deşi reclamantul a susţinut că în anul 1993 i-a fost furat paşaportul, din actul depus la dosar a rezultat că paşaportul acestuia a avut termen de valabilitate în perioada 9 aprilie 1994 – 19 iulie 1997, perioadă în care acesta a locuit în România fără forme legale, interval de timp în care a suferit şi o condamnare penală de un an închisoare, cu suspendarea executării pedepsei.
Instanţa a mai reţinut că în anul 1997, reclamantul a solicitat recunoaşterea statutului de refugiat, însă cererea i-a fost respinsă, întrucât nu a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile cerute de Legea nr. 123/2001, pentru obţinerea vizei de şedere.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs reclamantul R.S., invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
Recursul este fondat.
Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate că instanţa de fond nu a analizat acţiunea în raport cu problemele de drept invocate, rezumându-se la o relatare a situaţiei de fapt, fără a răspunde punctual la capetele de cerere formulate în acţiune, motiv pentru care va dispune casarea sentinţei, cu trimitere spre rejudecare.
Urmează ca instanţa de fond să cenzureze dacă au fost respectate dispoziţiile art. 17 şi 21 din Legea nr.123/2001, întrucât s-a invocat ilegalitatea măsurii privind interzicerea de şedere a recurentului în România, pe o perioadă de 4 ani şi aplicarea vizei de ieşire, fără a se lua în prealabil măsura returnării de către Ministerul de Interne.
De asemenea, nu s-a pronunţat în legătură cu excepţia privind neretroactivitatea aplicării Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 123/2001, faţă de împrejurarea că intimata a avut în vedere o perioadă de şedere, anterioară intrării în vigoare.
Instanţa de fond urmează să verifice susţinerea recurentului, dacă sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 alin. (2) lit. a), care prevăd o perioadă de interdicţie de 6 luni, în varianta în care şederea ilegală faţă de împrejurările obiective invocate, a fost de cel mult o lună.
Şi, în sfârşit, dacă prin măsura dispusă se încalcă art. 8 din Convenţia Europeană a Omului care consacră dreptul la viaţa de familie, rezultând că recurentul este căsătorit în ţară şi are şi doi copii minori.
În legătură cu excepţia invocată cu ocazia dezbaterii recursului, urmează să constate că aceasta nu atrage nulitatea sentinţei, de vreme ce hotărârea cuprinde menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de R.S., împotriva sentinţei civile nr. 92 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 165/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei | CSJ. Decizia nr. 1656/2003. Contencios. Refuz plata... → |
|---|
