CSJ. Decizia nr. 1656/2003. Contencios. Refuz plata contravaloarea a 100 de impulsuri din structura abonamentului telefonic. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1656/2003
Dosar nr. 1794/2002
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 29 septembrie 2000, reclamantul A.O. a chemat în judecată Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, SC Romtelecom SA – S.N.T. – Direcţia de Telecomunicaţii Bucureşti, Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa, să se dispună plata contravalorii celor 100 de impulsuri din structura abonamentului telefonic prevăzut de art. 15 lit. f) din Legea nr. 44/1994, impulsuri acordate inclusiv în luna august 1999 şi care constituie un drept câştigat, dar încălcat din luna septembrie 1999 prin convenţia bilaterală dintre Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi SC ROMTELECOM SA prin care s-a schimbat nelegal şi abuziv abonamentul cu 100 de impulsuri în abonament cu zero impulsuri.
În motivarea acţiunii sale reclamantul a invocat nelegalitatea actului încheiat între pârâţi în raport cu prevederile art. 15 din Legea nr. 44/1994.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 1354 din 17 octombrie 2000 a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta SC Romtelecom SA şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, reţinând, în esenţă, că pârâta SC ROMTELECOM SA nu este o autoritate administrativă şi obiectul cererii este o acţiune în pretenţii.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 359 din 5 februarie 2002, a admis recursul declarat de A.O. împotriva sentinţei mai sus arătate, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, reţinând, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat greşit obiectul dedus judecăţii şi că cererea reclamantului de a-i fi recunoscut dreptul de a beneficia, în calitate de veteran de război, de 100 de impulsuri incluse (gratuite) în abonamentul telefonic se circumscrie dispoziţiilor art. 1 alin. (1) teza II din Legea nr. 29/1990, întrucât petentul consideră că autorităţile pârâte (SC ROMTELECOM SA şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale) au refuzat nejustificat să-i recunoască un drept prevăzut de Legea nr. 44/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 387 din 10 aprilie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război şi a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat a reţinut, pe de o parte, că cei doi pârâţi faţă de care s-a admis excepţia nu au nici o legătură cu litigiul şi nu există nici intervenţii din partea acestora în interesul reclamantului.
Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că adresa răspuns înregistrată cu nr. 1246/SM/17 august 1999 emisă de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale este legală deoarece Legea nr. 44/1994 nu prevede expres ce înseamnă abonament de telefon (cu impulsuri incluse sau fără impulsuri) şi că modificarea tarifelor pentru prestaţii telefonice este o măsură care ţine de independenţa managerială a SC Romtelecom SA şi a fost făcut cu avizul Ministerului Finanţelor şi a Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul A.O., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În principal, recurentul a susţinut că în mod greşit a reţinut instanţa de fond că pârâtele Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi SC Romtelecom SA au procedat corect, în baza unor convenţii, fără a avea în vedere, pe de o parte, că facilitatea de care a beneficiat ca veteran de război este prevăzută de art. 15 lit. f) din Legea nr. 44/1994 iar, pe de altă parte, că nici convenţiile MMPS nr. 1564/21 noiembrie 1994 şi MC nr. 100/407/ac/21 noiembrie 1994, respectiv MMPS nr. 1606/8 iulie 1998 şi MC nr. 1053/SP/22 iunie 199, nu se referă la situaţia tipului de abonament, ci la procedura de decontare de către MMPS unităţilor prestatoare de servicii telefonice aparţinând MC, respectiv ai societăţii SC ROMTELECOM SA.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate şi dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare şi în limitele arătate.
În conformitate cu art. 15 lit. f) din Legea nr. 44/1994, în forma iniţială, veteranii de război şi văduvele de război beneficiază şi de scutirea de taxe pentru şederea în staţiunile balneoclimaterice, pentru vizitarea muzeelor, caselor memoriale, monumentelor istorice, de arhitectură şi arheologie, precum şi de plata abonamentelor de telefon şi de radioteleviziune.
Este adevărat că acest text a suferit modificări succesive, dar nu cu privire la beneficiarul „veteran de război" şi nici cu privire la „abonamentul de telefon". În plus, chiar şi în Legea nr. 44/1994 (M. Of., nr. 783/28.10.2002) la art. 15 lit. f) s-a menţinut beneficiarul „veteran de război", iar cu privire la facilitate s-a precizat „scutirea de plata abonamentului unui post telefonic", precum şi „a abonamentelor de radio şi televiziune".
Prin urmare, se constată că voinţa legiuitorului s-a manifestat în sensul de a acorda această facilitate veteranilor de război fără a se face distincţie între abonament cu un anumit număr de impulsuri incluse sau fără impulsuri.
De altfel, a face o distincţie în sensul pretins de pârâţi ar lipsi în mare măsură de conţinut facilitatea acordată, căci a considera că facilitatea vizează numai plata abonamentului, fără să includă nici un impuls, este contrar atât literei, cât şi spiritului legii.
Din interpretarea teleologică a art. 15 lit. f) rezultă că scopul facilităţii acordate este de a veni în ajutorul veteranilor de război, persoane în majoritate de vârste înaintate şi mai greu deplasabile, pentru a se trata şi pentru a avea la îndemână mijlocul de comunicare de urgenţă (telefonul), cât şi mijloace de informare statice (radio, TV).
Aceasta, cu atât mai mult cu cât la data intrării în vigoare a Legii nr. 44/1994, abonamentele telefonice pentru o linie principală aveau incluse 100 de impulsuri telefonice.
Este adevărat că în aplicarea art. 15 lit. f) din Legea nr. 44/1994 s-au încheiat convenţii între Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Comunicaţiilor, numai că în timp ce în prima convenţie s-a respectat textul legii, după introducerea de tarife diferenţiate de către S.C. ROMTELECOM SA, Ministerul Muncii, la solicitarea societăţii, a comunicat cu adresa nr. 1246/S/17 august 1999 sumele ce vor fi decontate lunar începând cu luna iulie 1999 pentru persoanele prevăzute de Legea nr. 44/1994 precizând că „persoanele...beneficiază de scutirea de plată a abonamentelor telefonice, nu şi de scutirea de la plata impulsurilor telefonice", făcând distincţia pe care legea nu a făcut-o. De altfel, nici unul dintre pârâţi nu a făcut anterior distincţia între abonament telefonic şi abonament telefonic cu 100 de impulsuri, celor două formulări dându-li-se acelaşi înţeles şi acordându-se facilitatea ca atare (decontându-se, deci, cele 100 de impulsuri ce erau incluse în abonament).
Faptul că ulterior, prin deciziile şi convenţiile lor, pârâţii au dat altă interpretare legii şi au sistat acordarea unor drepturi câştigate anterior prin lege este de natură a vătăma beneficiarul dreptului recunoscut de lege şi încălcat în modul arătat, încălcându-se totodată principiul legalităţii, respectiv ierarhia şi forţa juridică a actelor normative.
Referitor la motivul de recurs privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Apărării Naţionale şi A.N.V.R. se constată că acesta este neîntemeiat, întrucât astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, nici în Legea nr. 29/1990, nici în C. proc. civ., nu se prevede calitatea de „asistent, protector, susţinător" invocată de recurentul-reclamant (în lipsa unei cereri de intervenţii în acest sens).
În consecinţă, constatându-se că motivele recursului declarat în cauză sunt în parte întemeiate se va admite recursul, se va casa sentinţa atacată şi în fond se va admite acţiunea reclamantului cu obligarea pârâţilor Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi S.N.T. ROMTELECOM SA să-i recunoască acestuia scutirea de plata abonamentului de telefon în forma prevăzută la data acordării facilităţii şi să-i plătească contravaloarea impulsurilor achitate de reclamant în perioada septembrie 1999 până la data punerii în executare a hotărârii.
Se vor menţine dispoziţiile referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale şi Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.O. împotriva sentinţei civile nr. 387 din 10 aprilie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond admite în partea acţiunea reclamantului şi obligă pârâţii Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, precum şi S.N.T. ROMTELECOM SA să-i recunoască acestuia scutirea de plata abonamentului de telefon în forma prevăzută la data acordării facilităţii şi să-i plătească contravaloarea impulsurilor achitate de reclamant în perioada septembrie 1999 până la data punerii în executare a hotărârii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1650/2003. Contencios. Anularea masurii... | CSJ. Decizia nr. 1657/2003. Contencios. Refuz recunoastere... → |
|---|
