CSJ. Decizia nr. 1841/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1841/2003
Dosar nr. 221/2003
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 octombrie 2002, reclamantul M.C. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând anularea deciziei nr. 446 din 17 iulie 2002 şi aplicarea OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că îndeplineşte condiţiile stabilite prin OG nr. 105/1999. Tatăl său (macedonean) a fost strămutat din Bulgaria, Durostar, ca urmare a schimbului de populaţie, şi colonizat în centrul Pr. Mihai, comuna Pr. Mihai (N. Bălcescu).
Curtea de Apel Bucureşt, secţia de contencios administrativ,a pronunţat sentinţa nr. 1148 din 28 noiembrie 2002, prin care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 446/2002, emisă de pârâtă şi a obligat pârâta să recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a născut la 18 noiembrie 1942, când părinţii săi erau refugiaţi din motive etnice şi a dobândit prin naştere, statutul de refugiat, îndeplinind condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru acordarea drepturilor recunoscute de lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că reclamantul nu îndeplinea cerinţele legale, întrucât el nu a fost strămutat din Bulgaria, ci numitul I.M., tatăl solicitantului, reclamantul nefiind născut în acea perioadă.
În acest sens, susţine recurenta, sunt şi Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naţionale de Pensii, potrivit cărora nu beneficiază de dispoziţiile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinţilor.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a apreciat corect atât probele administrate, cât şi Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002, ale Casei Naţionale de Pensii, reţinând că prin acest act administrativ nu pot fi completate dispoziţiile legii, în baza căreia a fost emis şi nu pot fi modificate prevederile legale referitoare la statutul juridic al minorului.
Fiind născut după data la care părinţii săi au fost strămutaţi (colonizaţi), din motive etnice, din localitatea de domiciliu, intimatul a fost lipsit de dreptul său la domiciliul legal, ca drept personal nepatrimonial, din categoria atribuţiilor de identificare a persoanei.
Strămutarea din motive etnice a afectat stabilitatea domiciliului pentru întreaga perioadă cât a durat, până la 6 martie 1945, şi pentru toţi membrii familiei intimatului, strămutaţi din motive etnice în altă localitate, în sensul că aceştia nu au avut în perioada respectivă, o locuinţă statornică sau principală. În atare situaţie, instanţa de fond a apreciat judicios ca fiind aplicabile în cauză, prevederile Legii nr. 189/2000, pentru că la data naşterii sale, 18 noiembrie 1942, intimatul a avut, asemenea părinţilor săi, statutul juridic de refugiat.
În consecinţă, intimatul care s-a născut în perioada de strămutare (colonizare) al părinţilor săi, a suferit împreună cu aceştia efectele strămutării din localitatea de domiciliu, fiind îndreptăţit să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că, potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1148 din 28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 184/2003. Contencios. împotriva deciziei... | CSJ. Decizia nr. 1842/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R.... → |
---|