CSJ. Decizia nr. 1842/2003. Contencios. Anulare decizie U.A.R. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1842/2003
Dosar nr. 225/2003
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 septembrie 2001 şi precizată la 11 octombrie 2001 şi la 12 noiembrie 2001, reclamanta I.D.P. a solicitat anularea deciziei nr. 8456 din 15 iunie 2001 a Consiliului U.A.R., precum şi a deciziei nr. 1034 din 15 decembrie 2000 a Comisiei Permanente a U.A.R. şi recunoaşterea dreptului său de a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că este absolventă a facultăţii de drept din anul 1998, cu examen de licenţă în sesiunea februarie 1999, că în toamna anului 1999 a depus dosarul complet pentru a fi primită în profesia de avocat cu scutire de examen la Baroul Vaslui, că prin Decizia nr. 921 din 21 - 22 iunie 2000 Comisia Permanentă a U.A.R. i-a respins cererea, iar Consiliul U.A.R. prin Decizia nr. 6393 din 16 septembrie 2000 i-a respins şi contestaţia, întrucât, dintr-o eroare, Baroul Vaslui a înaintat dosarul fără avizul favorabil, fiind însă întrunite celelalte cerinţe ale art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, nemodificată.
În atare situaţie, arată reclamanta, deşi a depus din nou cererea cu dosarul complet care avea avizul favorabil din partea Baroului Vaslui şi întrunea toate cerinţele Legii nr. 51/1995 în forma aflată în vigoare la acea dată, totuşi, i-a fost respinsă din nou cererea prin Decizia nr. 1034/2000 a Comisiei Permanente a U.A.R. De asemenea, reclamanta a arătat că şi contestaţia împotriva acestei decizii i-a fost respinsă prin Decizia nr. 8456 din 15 iunie 2001 a Consiliului U.A.R., deşi la data de 12 martie 2003 ea nu a depus o altă cerere, de primire în avocatură, cererea sa fiind depusă încă de la data de 01 noiembrie 2000 cu nr. 219, iar dosarul completat în toamna anului 2000 a fost depus înainte de modificarea Legii nr. 51/1995, a publicării şi intrării în vigoare a modificării referitoare la art. 14.
Prin sentinţa civilă nr. 169/CA din 12 noiembrie 2001, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea reclamantei, iar Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2345 din 20 iunie 2002 a admis recursul declarat de I.D.P. împotriva sentinţei instanţei de fond pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe. S-a reţinut, în esenţă, că instanţa de fond, deşi era obligată, nu a verificat legalitatea actelor administrative contestate în raport cu prevederile art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1006 în vigoare la data formulării cererii reclamantei şi nu a cercetat dacă aceasta îşi exercitase în condiţiile legii, dreptul conferit.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa nr. 103/CA din 8 octombrie 2002 a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, s-a reţinut, în esenţă, că actele atacate sunt legale, în raport cu dispoziţiile art. 1, 14, 23 şi ale art. 60 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/1995 şi art. 51 din Statutul profesiei de avocat, precum şi cu faptul că reclamanta, în motivarea contestaţiei sale, putea prezenta doar actele ce au stat la baza emiterii deciziei nr. 1034/2000, pârâta neputându-se învesti cu soluţionarea contestaţiei la decizie analizând acte noi, obţinute ulterior şi care nu au fost avute în vedere la emiterea deciziei nr. 1034/2000. Aceasta chiar dacă au un conţinut complet diferit, întrucât noua cerere de primire în avocatură a fost formulată de reclamantă la 12 martie 2001, iar „avizul favorabil" a fost primit la 12 aprilie 2001.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta I.D.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea recursului său, recurenta–reclamantă a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit că în anul 2001 şi-a întocmit un nou dosar, pentru primirea în avocatură, că a formulat la 12 martie 2001 o nouă cerere şi că la data de 12 aprilie 2001 a primit „avizul favorabil", deşi din probele administrate în cauză rezultă că cererile de primire în avocatură, au fost formulate la 30 august 1999 şi 1 noiembrie 2000, iar nu la 12 martie 2001. Mai mult, arată recurenta că la data când a primit „avizul favorabil", întrunea condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) lit. b) din Legea, contrar celor reţinute de instanţa de fond.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ. se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, în vigoare la data formulării cererii de către recurenta-reclamantă, putea fi primit în profesia de avocat cu scutire de examen, licenţiatul unei facultăţi de drept, dacă în cel mult 6 luni de la promovarea examenului de licenţă, solicită înscrierea ca avocat stagiar şi dacă sunt respectate dispoziţiile art. 51 din Statutul profesiei de avocat (M. Of., nr. 237/17.10.1995).
Art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 a fost modificat prin Legea nr. 231/2000 (M. Of, nr. 635/07.12.2000).
În cauză, se constată că cererile de primire în avocatură ale recurentei-reclamante au fost făcute la 30 august 1999 şi 1 noiembrie 2000, iar prin cererea de la 12 martie 2001 s-a solicitat admiterea contestaţiei formulate împotriva deciziei nr. 1034 din 15 decembrie 2000.
Totodată, se constată că după ce prin Decizia nr. 1034/2000 s-a respins cererea recurentei-reclamante de acordare a scutirii de examen, U.A.R. a restituit dosarul „spre verificare" Baroului Vaslui, cu adresa nr. 4195 din 21 martie 2003.
Reverificând dosarul respectiv, Consiliul Baroului Vaslui, în şedinţa din 28 martie 2001, a avizat favorabil cererea de primire în avocatură a recurentei-reclamante, reţinând că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 şi a retrimis dosarul împreună cu avizul la Consiliul UA.R.
Prin urmare, la data pronunţării deciziei nr. 8456 din 15 iunie 2001, Consiliul U.A.R. a reţinut în mod greşit avizul nefavorabil dat la data de 15 noiembrie 2000, fără să observe că avizul favorabil dat la 28 martie 2001 era rezultatul reverificării şi că se referea tot la aceeaşi cerere (cu nr. 219/2000) şi acelaşi dosar care a fost întocmit în noiembrie 2000, iar nu la cereri sau dosare întocmite ulterior.
Cum instanţa de fond a reţinut în mod greşit situaţia de fapt şi nu a aplicat corect dispoziţiile legale aplicabile cauzei, se reţine că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, iar recursul fondat.
În consecinţă, se va admite recursul recurentei-reclamante, se va casa sentinţa atacată şi în fond se va admite acţiunea reclamantei I.D.P. în sensul că se va anula Decizia nr. 1034 din 15 decembrie 2000 a Comisiei Permanente a U.A.R. şi Decizia nr. 8456 din 15 iunie 2001 a Consiliului U.A.R. cu obligarea pârâtei să emită decizie de primire în avocatură a reclamantei, cu scutire de examen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.D.P., împotriva sentinţei civile nr. 103 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează sentinţa şi în fond admite acţiunea reclamantei I.D.P. în sensul că anulează Decizia nr. 1034 din 15 decembrie 2000 a Comisiei Permanente a U.A.R. şi Decizia nr. 8456 din 15 iunie 2001 a Consiliului U.A.R. şi obligă pârâta să emită decizie de primire în avocatură cu scutire de examen a reclamantei.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1841/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1844/2003. Contencios. La conflict negativ de... → |
|---|
