CSJ. Decizia nr. 184/2003. Contencios. împotriva deciziei Curtii de Conturi-Sectia Jurisdictionala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 184/2003
Dosar nr. 1048/2002
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de sesizare nr. 47 din 7 iunie 2001, a Completului Camerei de Conturi Bihor, având la bază procesul/verbal de constatare şi raportul de control nr. 3230/33 din 31 mai 2001, întocmit de controlorul financiar din cadrul Camerei de Conturi Bihor, ca urmare a verificării contului de execuţie şi a bilanţului contabil încheiat la 31 decembrie 2000, la Primăria municipiului Salonta, judeţul Bihor, s-a reţinut că unitatea administrativ-teritorială supusă controlului nu a calculat, înregistrat şi virat T.V.A. aferent veniturilor realizate în perioada iunie – decembrie 2000, din operaţiuni impozabile, de natura închirierilor de bunuri, încălcând prevederile OUG nr. 17/2000, motiv pentru care a solicitat instanţei jurisdicţionale a Curţii de Conturi, respectiv, Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Bihor, următoarele: obligarea Primăriei municipiului Salonta, la plata sumei de 52.311.252 lei, reprezentând T.V.A. datorat bugetului de stat, precum şi la plata sumei de 17.353.377 lei, reprezentând majorări de întârziere aferente, calculate până la 31 mai 2001; obligarea persoanelor răspunzătoare, M.O., contabil-şef în anul 2000 şi P.E., şef birou financiar, la plata către bugetul local al Primăriei municipiului Salonta, a sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând majorări de întârziere aferente T.V.A.-ului neachitat.
Pârâta Primăria municipiului Salonta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea actului de sesizare, arătând că:
- nu a realizat, nici direct şi nici prin unităţi subordonate, operaţiuni impozabile, de natura celor prevăzute la pct. 2.3 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000;
- nu poate fi înregistrată legal ,ca plătitor de T.V.A., deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 82/1998, primăria întocmind un singur bilanţ contabil şi neavând posibilităţi concrete pentru separarea veniturilor din închirieri de bunuri şi a cheltuielilor aferente;
- majoritatea veniturilor s-au realizat din administrarea domeniului public, iar potrivit legii, aceste venituri se cuvin bugetului local;
- încasările la bugetele locale provenite din operaţiunile efectuate de contribuabilii care administrează şi întreţin locurile publice, nu se cuprind în sfera de aplicare a T.V.A.
Persoana răspunzătoare M.O., prin întâmpinarea depusă, a reiterat apărările pârâtei şi a solicitat respingerea actului de sesizare, susţinând că veniturile ce provin din activitatea de administrare a domeniului public, prevăzută expres de art. 79-86 din Legea nr. 69/1991, se cuvin bugetului local, iar potrivit pct. 2.2 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, nu intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Persoana răspunzătoare P.E., prin întâmpinarea depusă, a solicitat respingerea încheierii de sesizare, susţinând următoarele:
- în perioada controlată a îndeplinit funcţia de şef birou financiar, fiind obligată să execute dispoziţiile şefului ierarhic, iar prin fişa postului nu i-au fost stabilite sarcini de serviciu privind calcularea, înregistrarea şi plata T.V.A.-ului şi nici în legătură cu înregistrarea unităţii administraţiei teritoriale, la organul fiscal teritorial, ca plătitoare de T.V.A.;
- şefa sa pe linie ierarhică avea obligaţia de a o îndruma cu privire la calcularea şi înregistrarea T.V.A.-ului, însă aceasta nu i-a repartizat Monitorul Oficial, în care a fost publicată OUG nr. 17/2000 şi HG nr. 401/2000.
Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Bihor, prin sentinţa nr. 55 din 1 octombrie 2001, a admis încheierea de sesizare, şi în consecinţă: a obligat pârâta Primăria municipiului Salonta la plata către bugetul de stat, a sumei de 52.311.252 lei, cu titlu de T.V.A. aferentă veniturilor realizate în anul 2000 din chirii, precum şi la plata sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente, calculate până la data de 31 mai 2001 şi în continuare, până la achitarea T.V.A.-ului datorat; a obligat, în solidar, persoanele răspunzătoare M.O. şi P.E., la plata către Primăria municipiului Salonta, a sumei de 17.353.377 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând majorările de întârziere ce au fost stabilite în sarcina pârâtei, precum şi la plata dobânzii aferente, de 37% pe an, începând cu data la care pârâta Primăria municipiului Salonta a achitat majorările de întârziere la bugetul de stat şi până la data achitării despăgubirilor civile.
La pronunţarea acestei sentinţe, Colegiul jurisdicţional Bihor, analizând atât raportul juridic fiscal, cât şi pe cel civil delictual, a reţinut următoarele:
- în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2000, pârâta a realizat venituri din închiriere, în valoare de 327.633.637 lei, depăşind plafonul de scutire,astfel că în conformitate cu art. 3 alin. (2) din OUG. nr. 17/2000, a devenit plătitor de T.V.A., în condiţiile şi la termenele stabilite de art. 25 din aceeaşi ordonanţă;
- depăşind plafonul de scutire pentru operaţiuni impozabile realizate direct, pârâta, prin prepuşii săi, avea obligaţia de a depune la organul fiscal competent, declaraţia de înregistrare fiscală, ca plătitor de T.V.A. şi de a ţine o evidenţă contabilă distinctă a operaţiunilor de închiriere, care să-i permită determinarea bazei de impozitare, depunerea lunară la organul fiscal, a decontului şi achitarea T.V.A.-ului, potrivit decontului întocmit;
- în cazul contribuabililor care, ca şi pârâta, îndeplinesc condiţiile de plătitori de T.V.A., dar nu au îndepinit obligaţiile ce le revin, potrivit dispoziţiilor art. 25 din OUG nr. 17/2001, organul de control stabileşte T.V.A.-ul datorat bugetului de stat, pe baza documentelor legale aferente serviciilor prestate;
- T.V.A.-ul şi majorările de întârziere aferente, datorate de pârâtă, au fost stabilite şi calculate de organul de control ,în conformitate cu prevederile OUG nr. 17/2000 şi cu Normele de aplicare aprobate prin HG nr. 401/2000, precum şi în conformitate cu prevederile HG nr. 354/1999 şi HG nr. 564/2000;
- întrucât închirierea de bunuri imobile este o operaţiune impozabilă, iar pârâta, prin depăşirea plafonului de scutire, a devenit plătitor de T.V.A., urmează ca aceasta să fie obligată să vireze la bugetul de stat, suma de 52.311.252 lei, cu titlu de T.V.A. şi 17.353.377 lei, majorări de întârziere calculate de la scadenţa obligaţiilor, până la 31 mai 2001 şi în continuare, până la data achitării integrale a T.V.A.-ului, obligaţia de plată fiind întemeiată pe prevederile art. 71 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, art. 31 din OUG nr. 17/2000 şi pct. 11.4 lit. a) şi b) din Normele de aplicare, aprobate prin HG nr. 401/2000;
- necalcularea, neevidenţierea şi neplata T.V.A. au fost determinate de cauze subiective, care ţin de modul în care persoanele din aparatul propriu al Primăriei municipiului Salonta, care aveau obligaţia de a calcula şi a vira la bugetul de stat, T.V.A., şi-au îndeplinit această obligaţie;
- neîndeplinirea din culpă, de către aceste persoane, a unor obligaţii stabilite prin lege şi prin atribuţiile de serviciu, constituie temei al răspunderii civile delictuale, ori de câte ori, neîndeplinirea unei asemenea obligaţii are drept consecinţă obligarea persoanei juridice la plata unor sume pe care nu le-ar fi plătit, dacă prepuşii acesteia aveau o conduită conformă cu obligaţiile ce le reveneau;
- persoana răspunzătoare, M.O., în calitate de conducător al compartimentului financiar-contabil al Primăriei municipiului Salonta, ale cărei obligaţii şi răspunderi sunt prevăzute de Legea nr. 82/1991, Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991, Legea nr. 69/1991 şi de fişa postului, a omis să îndeplinească obligaţiile ce-i reveneau pârâtei, conform prevederilor art. 25 din OUG nr. 17/2000 şi cele ale pct. 11.1 din Normele de aplicare, aprobate prin HG nr. 401/2000, iar în bilanţul încheiat la 31 decembrie 2000, nu a înregistrat T.V.A.-ul de plată;
- persoana răspunzătoare P.E., în calitate de şef birou financiar de impunere, constatare şi control comercial, are, potrivit fişei postului, atribuţii de serviciu privind veniturile bugetare şi de aplicare a dispoziţiilor legale în vigoare, în materie de impozite şi taxe, iar apărarea acesteia, cum că nu a fost îndrumată de şefa de serviciu, cu privire la calcularea, înregistrarea şi plata T.V.A.-ului, este lipsită de temei, din moment ce, potrivit legii şi fişei postului, avea obligaţia de a cunoaşte şi de a aplica prevederile legale referitoare la atribuţiile sale de serviciu;
- omisiunea persoanelor răspunzătoare de a-şi îndeplini obligaţiile ce le reveneau potrivit legii şi fişei postului, a avut drept consecinţă, suportarea de către persoana juridică, a majorărilor de întârziere în plata T.V.A., în sumă de 17.353.377 lei, existând un raport direct de cauzalitate între fapta ilicită a acestora şi dauna produsă bugetului persoanei juridice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs jurisdicţional, pârâta Primăria municipiului Salonta, şi persoanele răspunzătoare M.O. şi P.E., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Prin motivele de recurs, recurentele au reiterat cele invocate prin întâmpinările formulate, susţinând, în esenţă, următoarele:
2) recurenta Primăria municipiului Salonta:
- veniturile realizate de primărie din închirieri, provin direct din admininistrarea domeniului public al oraşului, care este o activitate specifică prevăzută atât de Legea nr. 69/1991, privind administraţia publică locală, în vigoare la data controlului, cât şi de Legea nr. 215/2001, reglementări potrivit cărora, veniturile de această natură sunt scutite de T.V.A.;
- Primăria municipiului Salonta nu poate fi înregistrată ca plătitoare de T.V.A., întucât întocmeşte un singur bilanţ contabil şi nu are subunităţi care să fie obligate la întocmirea bilanţului contabil separat, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 din Legea nr. 82/1998.
2) recurenta M.O.:
- bugetul local al municipiului Salonta şi-a încheiat execuţia pe anul 2000, cu un deficit de 434.000.000 lei, astfel că plata T.V.A.-ului nu ar fi putut fi făcută din lipsă de disponibil;
- bugetul de stat nu a fost prejudiciat, întrucât prin bugetul local aprobat pe anul 2000, era prevăzut a se încasa suma de 450.000.000 lei, pentru echilibrarea bugetului local, sumă ce nu a fost încasată, deşi este de 8,5 ori mai mare decât suma reprezentând T.V.A.;
- activitatea de închiriere face parte din veniturile proprii ale bugetului local, conform reglementării Legii nr. 189/1998 şi Legii bugetului de stat pe anul 2000, cap.II,pct. 10 lit. d);
- sarcinile sale de serviciu nu se referă la veniturile bugetului local, ci doar la cheltuielile bugetare, existând două birouri distincte cu personal şi conducător corespunzător;
- după apariţia OUG nr. 17/2000 şi a Normelor de aplicare a acestora, organele fiscale nu au urmărit veniturile bugetului de stat, la nici una dintre primăriile din judeţul Bihor.
3) recurenta P.E.:
- conform Legii nr. 82/1998, răspunderea în activitatea de înregistrare fiscală, revine contabilului-şef al primăriei care este, în acelaşi timp, şi consilierul economico-financiar al primarului;
- nu avea obligaţia să studieze legislaţia referitoare la impunerea T.V.A.-ului, întrucât Primăria municipiului Salonta nu a intrat niciodată în categoria plătitorilor de T.V.A., iar contabila-şefă avea obligaţia să informeze în legătură cu noile reglementări privind aplicarea T.V.A.-ului.
Prin Decizia nr. 8 din 10 ianuarie 2002, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a respins recursurile jurisdicţionale declarate de părţi şi a menţinut, în întregime, sentinţa Colegiului jurisdicţional Bihor.
Pentru a pronunţa astfel, secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a reţinut că potrivit Normelor de aplicare a OUG. nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, închirierea de bunuri imobile intră în categoria prestărilor de servicii şi devine impozabilă pentru pârâtă, prin depăşirea plafonului de scutire de 50.000.000 lei. A mai reţinut că pârâta nu a depus la organul fiscal teritorial, declaraţia de înregistrare fiscală ca plătitor de T.V.A. şi nici nu a ţinut o evidenţă contabilă distinctă a operaţiunilor de închiriere, astfel că obligarea pârâtei la plata către bugetul de stat a T.V.A.-ului, este corectă. În ceea ce priveşte recursurile declarate de persoanele răspunzătoare, instanţa jurisdicţională de recurs le-a apreciat ca fiind neîntemeiate, întrucât dauna produsă pârâtei este urmarea culpei acestora, constând în neîndeplinirea activităţilor corespunzătoare funcţiei deţinute de fiecare.
Împotriva acestei decizii, atât pârâta Primăria Mmunicipiului Salonta, cât şi persoanele răspunzătoare, au declarat recurs, în temeiul art. 82 din Legea nr. 94/1992, republicată în 1999.
Prin motivele de recurs şi precizările ulterioare, recurentele au arătat următoarele:
1) recurenta Primăria oraşului Salonta:
- instanţa jurisdicţională a Curţii de Conturi ar fi apreciat greşit cu privire la calitatea de plătitor de T.V.A., a Primăriei municipiului Salonta, neţinând seama de faptul că, potrivit Legii nr. 215/2001, a administraţiei publice locale, activitatea acestei unităţi administrativ-teritoriale are la bază principiul autonomiei locale, iar plata de T.V.A. ar duce la diminuarea veniturilor prognozate pentru bugetul local, făcând imposibilă acoperirea cheltuielilor obligatorii care au fost prevăzute odată cu adoptarea bugetului local. În susţinerea acestui motiv, recurenta a arătat că după apariţia OUG nr. 17/2000 şi a Normelor de aplicare a acesteia, ar fi trebuit să fie adoptată de Consiliul Local Salonta, o nouă hotărâre de stabilire a impozitelor şi taxelor locale pe anul 2000, situaţie ce ar fi contravenit dispoziţiilor Legii nr. 27/1994, potrivit căreia adoptarea acestei hotărâri se face în termenul prevăzut de lege. Pe aceeaşi linie, recurenta a mai arătat că virarea T.V.A.-ului la bugetul de stat ar avea drept consecinţă diminuarea veniturilor prognozate la bugetul local, iar primăria a angajat cheltuieli pe seama acestor venituri;
- Decizia atacată ar fi fost dată cu încălcarea prevederilor art. 3 din HG nr. 401/2000, în sensul că primăria a fost obligată la plata de T.V.A., asupra unor achitivtăţi specificie unităţilor administrativ-teritoriale locale şi anume, cele privind administrarea patrimoniului municipal, administrare care se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 69/1991, Legii nr. 215/1991 şi Legii nr. 213/1998;
- din structura bugetului local lipsesc, atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli, articolele care evidenţiază încasarea şi virarea sumelor calculate cu acest titlu, fapt ce dovedeşte că legiuitorul nu ar fi avut în vedere obligarea primăriilor la plata T.V.A.-ului.
2) recurenta M.O.:
- interpretarea OUG nr. 17/2000, de către economiştii din primării, a fost în sensul că activitatea de închiriere a domeniului public şi privat al statului, se include în categoria prestărilor de servicii, fiind o activitate specifică, autorizată;
- după doi ani de la apariţia OUG nr. 17/2001, Direcţia de Metodologie şi Administrare a Veniturilor Statului a solicitat înregistrarea primăriilor, ca plătitoir de T.V.A., numai pentru activităţile extrabugetare;
- neînregistrarea primăriei ca plătitor de T.V.A., nu ar fi prejudiciat bugetul local şi bugetul de stat;
- instanţa jurisdicţională nu a ţinut seama de faptul că voinţa legiuitoriului nu a fost aceea de a crea un blocaj financiar unităţilor administrativ-teritoriale;
- instanţa jurisdicţională nu a ţinut seama de faptul că veniturile din închirierea domeniului public sunt asimilate impozitelor şi taxelor locale, motiv pentru care toate primăriile au OUG nr. 17/2000, în acelaşi sens;
3) recurenta P.E.:
- instanţa jurisdicţională a apreciat greşit cu privire la răspunderea sa, în ceea ce priveşte omisiunea înregistrării primăriei, ca plătitor de T.V.A., această răspundere revenind, exclusiv, persoanelor autorizate, respectiv, primarului şi contabilului-şef, recurenta neavând această calitate;
- instanţa jurisdicţională a dispus obligarea persoanelor răspunzătoare la plata dobânzii de 37% pe an, calculată asupra majorărilor de întârziere, fără să ţină seama de faptul că persoana juridică, în sarcina căreia a fost stabilită obligaţia de plată, nu s-a înregistrat nici până în prezent, ca plătitor de T.V.A. şi nici nu a achitat debitul.
În vederea soluţionării recursurilor declarate, această instanţă a dispus citarea recurentelor cu menţiunea timbrării cererii de recurs, cu suma de 1500 lei, timbru judiciar şi 150.000 lei, taxă judiciară de timbru.
Procedând la verificarea îndeplinirii cerinţelor legale, prealabile soluţionării recursurilor, Curtea constată că până la termenul de judecată fixat, recursul declarat de P.E. nu a fost timbrat şi, făcând aplicarea art. 20 alin.(3) din Legea nr. 146/1997, republicată şi art. 9 alin. (2) din OG nr. 32/1995, va dispune anularea recursului, ca netimbrat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu citicile formulate de recurentele Primăria municipiului Salonta şi M.O., cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursurile declarate de acestea, sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit pct. B din raportul de control întocmit de consilierul financiar din cadrul compartimentului de control al Camerei de Conturi Bihor şi înregistrat sub nr. 3230/33 din 31 mai 3001, unitatea administrativ-teritorială controlată, respectiv Primăria municipiului Salonta, judeţul Bihor, a realizat în anul 2000, venituri din închirieri de spaţii şi terenuri, către agenţi economici şi persoane fizice, în valoare de 327.633.637 lei, venituri care în baza art. 3 alin. (2) din OUG nr. 17/2000, privind T.V.A. şi a pct. 2.3 din Normele de aplicare a acestei ordonanţe, aprobate prin HG nr. 401/2000, intră în sfera de aplicare a T.V.A.
Aşadar, în opinia organului de control, Primăria municipiului Salonta, realizând venituri din închirieri, de peste 50.000.000 lei, a devenit plătitor de T.V.A.m în condiţiile prevăzute la art. 25 din ordonanţa sus menţionată.
Art. 3 alin. (2) din OUG nr. 17/2000 prevede că acei contribuabili prevăzuţi la alin. (1) lit. a) – e) al aceluiaşi articol, sunt supuşi T.V.A., dacă realizează direct sau prin unităţi subordonate, alte operaţiuni decât cele menţionate la acest alineat.
Potrivit pct. 2.3 din Normele de aplicare a OUG nr. 17/2000, aprobate prin HG nr. 401/2000, în sfera de aplicare a T.V.A. intră o serie de operaţiuni impozabile realizate de contribuabili direct sau prin unităţile subordonate, printre aceste operaţiuni fiind enumerate şi prestările de servicii. Pct. 1.3 din aceleaşi norme, prevede că prin „prestare de servicii", în sensul T.V.A., se înţelege orice activitate desfăşurată de un contribuabil, având ca obiect, printre altele, şi închirierea de bunuri.
Pe baza raportului juridic fiscal existent între bugetul de stat şi Primăria municipiului Salonta, ca urmare a realizării de către aceasta de venituri, în sensul T.V.A., pârâta avea obligaţia, conform art. 25 din OG nr. 17/2000, de a depune la organul fiscal teritorial, o declaraţie de înregistrare fiscală, sub semnătura persoanelor autorizate, declaraţie care atestă calitatea de plătitor de T.V.A.
Pârâta, nerespectând noua reglementare în materie, potrivit căreia în sfera de aplicare a T.V.A., intră şi veniturile realizate din închirieri de bunuri, de către contribuabilii prevăzţi la art. 3 alin. (1) lit. a) – c) din OUG nr. 17/2000, organul de control a procedat corect, stabilind T.V.A. datorată de pârâtă, bugetului de stat, pe baza documentelor legale privind închirierea de spaţii şi terenuri.
Cât priveşte criticile formulate de persoana răspunzătoare M.O., prin recursul propriu, acestea nu pot fi acceptate, atât sub aspectul raportului juridic fiscal, cât şi sub aspectul raportului juridic civil delictual. Astfel, operaţiunile financiare privind încheierea execuţiei bugetului local pe anul 2000, cu un deficit de 434.000.000 lei şi neîncasarea de la bugetul de stat, a sumei de 450.000.000 lei, prevăzută pentru echilibrarea bugetului local, se desfăşoară după reguli proprii şi nu sunt de natură să înlăture obligaţia de plătitor T.V.A., a pârâtei.
Recurenta M.O., în calitate de conducător al compartimentului financiar- contabil, a omis să îndeplinească obligaţiile ce-i reveneau primăriei, în sensul întocmirii documentelor prevăzute la art. 25 din OUG nr. 17/2000 şi pct. 11.1 din Normele de aplicare a acestei ordonanţe. Neîndeplinirea, din culpă, a obligaţiilor ce-i reveneau potrivit legii şi fişei postului, a avut drept consecinţă obligarea unităţii administrativ-teritoriale controlate, la plata majorărilor de întârziere care se înregistrează ca daună la bugetul de cheltuieli al primăriei, existând un raport direct de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei răspunzătoare şi dauna produsă bugetului primăriei.
Prin urmare, obligarea persoanei răspunzătoare la plata de despăgubiri civile faţă de bugetul local al primăriei, a fost stabilită în mod corect.
Faţă de considerentele expuse şi în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile declarate de intimata Primăria municipiului Salonta şi persoana răspunzătoare M.O., urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează ca netimbrat, recursul declarat de P.E., împotriva deciziei nr. 8 din 10 ianuarie 2002, a Curţii de Conturi, secţia jurisdicţională.
Respinge recursurile declarate de Primăria municipiului Salonta şi de M.O., împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1839/2003. Contencios. Anulare decizii U.A.R.... | CSJ. Decizia nr. 1841/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
