CSJ. Decizia nr. 1850/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 1850
Dosar nr. 3092/200.
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 92/F-C din 1 iunie 2001, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. I.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Direcţiei Regionale Vamale Craiova şi Direcţiei Generale a Vămilor cu privire la anularea procesului verbal de constatare nr. 59 şi 60 din 7 septembrie 2000, precum şi cererea de suspendare a executării acestora. Totodată, instanţa de fond a disjuns cererea privind anularea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 26 din 21 august 2000 şi a declinat competenţa în privinţa soluţionării acestuia la Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Ulterior, prin Decizia nr. 1514 din 18 aprilie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, a admis recursul declarat de S.C. I.C. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva sentinţei nr. 92/F-C din 1 iunie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a casat sentinţa atacată cu privire la respingerea ca tardivă a acţiunii, cu referire la anularea actelor vamale. De asemenea, instanţa de recurs a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a trimis cauza pentru rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Vâlcea.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Craiova, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
În esenţă, contestatoarea susţine, pe de o parte, că soluţia dispusă de instanţa de recurs prin Decizia nr. 1514/2002 este rezultatul unei greşeli materiale, în sensul că instanţa supremă nu a observat că ultimul act emis în cadrul procedurii administrative şi atacat de reclamantă este un act al autorităţii publice centrale, respectiv Decizia nr. 137 din 2 februarie 2001 a Directorului General al Vămilor.
Pe de altă parte, contestatoarea arată şi faptul că în mod greşit instanţa de recurs a trimis cauza spre rejudecare altei instanţe decât cea care a judecat fondul pricinii fără însă a pune în dezbaterea părţilor motivele de ordine publică potrivit cărora a stabilit, din oficiu, instanţa competentă să soluţioneze cauza, deşi părţile au fost prezente la dezbaterea recursului.
Examinând Decizia atacată în raport cu critica formulată, actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 318 C. proc. civ.
Este cunoscut că printre căile extraordinare de atac, contestaţia în anulare este o cale de retractare, ce poate fi admisă în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ., invocate de contestatoare, hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
Aşadar textul de lege, arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, legiuitorul neurmărind să deschidă părţilor calea recursului la recurs care să fie soluţionat de către aceeaşi instanţă. Astfel de erori nu pot fi reparate decât de instanţa care exercită controlul judiciar şi numai în cadrul căilor de atac în reformare prevăzute de lege.
În speţă, se constată că nu se poate reţine că soluţia dată în recurs este rezultatul unei greşeli materiale în raport cu faptul că, contrar celor susţinute de contestatoare, în considerentele deciziei atacate se fac referiri la Decizia nr. 137 din 2 februarie 2001.
Prin urmare, aspectele care vizează o eventuală greşeală de judecată nu sunt cenzurabile pe calea contestaţiei în anulare.
În consecinţă, se va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţia în anulare formulată de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Craiova împotriva Deciziei nr. 1514 din 18 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1848/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1851/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
