CSJ. Decizia nr. 286/2003. Contencios. Recurs refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 286/2003
Dosar nr. 359/2002
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, înregistrată pe data de 28 martie 1995, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta SC P. SA a solicitat în contradictoriu cu Direcţia Generală a Vămilor, Vama Constanţa şi SC R. SA Constanţa, anularea actelor constatatoare nr. 87 – 115, precum şi suspendarea de urgenţă a executării acestor acte, în temeiul cărora este obligată la plata sumei totale de 57.181.259.708 lei, reprezentând T.V.A. şi comision vamal.
Instanţa învestită, prin sentinţa civilă nr. 1325 din 4 noiembrie 1999, a respins ca neîntemeiată, acţiunea.
În motivarea soluţiei date, prima instanţă a reţinut că reclamanta a importat ţiţei în regim de importator, pentru procesare în România. Operaţiunile temporare trebuiau să fie încheiate în perioada 20 decembrie 1994 – 31 decembrie 1994, când expirau termenele de valabilitate acordate de autoritatea vamală.
Reclamanta, a constatat instanţa de fond, avea obligaţia, înainte de expirarea acestor termene, să încheie operaţiunile temporare prin depunerea unor declaraţii vamale de export sau import, prin care să justifice că marfa rezultată din procesare a fost exportată sau importată definitiv, obligaţie pe care, însă, reclamanta nu a satisfăcut-o. Drept urmare, la expirarea termenelor acordate, Vama Constanţa a încheiat din oficiu operaţiunile temporare, încheind actele de constatare pentru încasarea drepturilor de import.
Sentinţa a fost recurată de reclamantă.
În motivarea recursului, s-a învederat că în noiembrie 1996, reprezentanţi ai Controlului Financiar de Stat a judeţului Constanţa şi ai Direcţiei Regionale Vamale Constanţa – Brigada de Supaveghere şi Control Vamal Constanţa, au procedat la verificarea realităţii şi legalităţii tuturor actelor de control ce fac obiectul litigiului, întocmind procesul-verbal de control nr. 994 din 15 noiembrie 1994.
S-a stabilit cu această ocazie că societatea reclamantă datora, exclusiv cu titlu de comision vamal, suma totală de 73.881.026 lei, Vămii Constanţa, sumă ce a fost achitată integral la data de 16 decembrie 1996, cu O.P. nr. 793. S-a mai constatat, susţine recurenta, că petrolul importat este exceptat de la plata taxelor vamale, iar pentru T.V.A., S.N.P. P. SA, proprietarul mărfii, a beneficiat de amânarea la plată, în baza certificatului eliberat de Ministerul Finanţelor.
În concluzie, recurenta a cerut să se reţină că SC P. SA datorează exclusiv comision vamal, care, însă, a fost deja achitat organului vamal, neputând, deci, a fi obligat să efectueze a doua oară această plată.
La motivele de recurs s–au anexat procesul-verbal nr. 994/1996, O.P. nr. 793 şi certificatul nr. 18 din 29 decembrie 1994, emis de Ministerul Finanţelor, prin care s-a aprobat modul de efectuare a plăţii pentru T.V.A. - ul aferent importului realizat de R., devenit S.N.P. P., prin comisionarul SC P. SA.
În timp ce cauza se afla pe rolul acestei supreme instanţe, s-a depus în copie - necontestată de părţi – adresa nr. 4890 din 6 martie 2000, trimisă de către Direcţia a Vămilor, reclamantei, prin care se aduce la cunoştinţă, aceasteia din urmă că s-a procedat la anularea din evidenţa contabilă a Vămii Constanţa, prin nota contabilă nr. 33 din 6 martie 2001, a actelor constatatoare nr. 87, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 99, 100, 101, 102, 103, 104, 105, 106, 107, 108, 109, 110, 111, 112, 113, 114, 115, toate din 7 februarie 1995, precum şi la anularea prin înlocuire, a 5 acte constatatoare, anume indicate în adresă, care au fost înaintate agentului economic.
S-a mai consemnat în adresă că în urma anulării actelor constatatoare a fost disponibilizată suma de 1.681.628.365 lei, din care s-a compensat valoarea de 133.837.033 lei, rămânând în contul Vămii Constanţa, la dispoziţia reclamantei, suma de 1.547.791.332 lei.
Examinând recursul declarat în cauză, se constată că este fondat, pentru considerentele ce se expun în contimuare.
Litigiul a suferit multe amânări, atât în faţa primei instanţei, cât şi în faza de recurs, pentru a se clarifica şi soluţiona pe cale amiabilă, litigiul dintre părţi, fără însă a se putea ajunge la o soluţie clară şi acceptată de ambele părţi.
Astfel, pe de o parte, apare confirmat faptul că cea mai mare parte din actele constatatoare au fost anulate, precum şi că, procedându-se la efectuarea unor compensări a rămas în final la dispoziţia reclamantei, o sumă de cca. un miliard şi jumătate. De asemenea, nu este contestată plata făcută de reclamantă, cu O.P. nr. 793/1996, aferentă cantităţii de marfă reţinută de reclamantă, pentru consumul intern.
Pe de altă parte, însă, intimata, Direcţia Generală a Vămilor, susţine în întâmpinarea depusă că întrucât nu s-au completat toate rubricile din declaraţiile vamale de export, nu poate fi demonstrată legătura dintre exportul efectuat (exportarea produselor obţinute din rafinarea materiei prime importate) şi importul temporar anterior.
De altfel, o rezervă asemănătoare se regăseşte şi în sentinţa recurată, instanţa de fond constatând că „parte din declaraţiile vamale de export sunt anterioare importurilor teporare", fără, însă, a motiva şi exemplifica această susţinere, prin vreo probă.
În atare situaţie şi pentru a clarifica pe deplin situaţia de fapt, se impune efectuarea unei expertize contabile, în cadrul căreia să se examineze toate aspectele legate de desocotirea dintre părţi, elucidându-se şi chestiunea controversată privind corespondenţa dintre importurile ce fac obiectul acestui litigiu şi provenienţa produselor de rafinare care au fost exportate.
În acest cadru ar urma ca fiecare parte să-şi desemneze proprii experţi (consilieri), conform art. 201 alin. (5) C. proc. civ., care colaboreze la efectuarea expertizei.
În final, şi în măsura în care ar persista anumite divergenţe de opinii, acestea urmează a fi concretizate ca atare, inclusiv punctual motivate, pentru ca instanţa să dispună de elemente de convingere suficiente, în vederea pronunţării finale.
Faţă de considerente mai sus expuse, recursul declarat în cauză se vădeşte fondat şi este cazul a fi admis, a se casa sentinţa recurată şi a se dispune trimiterea cauzei, pentru completarea probelor aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC P. SA Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 1325 din 4 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2855/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 288/2003. Contencios → |
|---|
