CSJ. Decizia nr. 2907/2003. Contencios. Anulare act contorl financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 2907/2003
Dosar nr. 1648/2001
Şedinţa publică din 30 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, reclamanta SC A.G. SA Bârlad a solicitat ca instanţa, prin sentinţa ce o va pronunţa în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P.C.F.S. Iaşi, să dispună anularea deciziei nr. 802/2000, în sensul de a fi exonerată de plata sumelor de 57.234.410 lei, T.V.A. suplimentar, 34.044.059 lei, majorări de întârziere, 146.936.428 lei, impozit pe profit, 91.871.559 lei, majorări de întârziere şi 2.000.000 lei, amendă contravenţională.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că ea nu putea verifica dacă societăţile comerciale furnizoare erau sau nu existente în fapt şi că documentele emise de acestea se bucură de o prezumţie relativă de legalitate.
Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 43/2001, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că societatea reclamantă nu a respectat pct. 119 din Regulamentul de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, în sensul că documentele justificative prezentate, respectiv cele 51 de facturi nu cuprind o serie de elemente prevăzute expres în lege.
S-a reţinut, de asemenea, că în acest fel devin aplicabile dispoziţiile art. 4 alin. (3) din OG nr. 70/1994 privind cazurile în care nu se admite deducerea cheltuielilor, precum şi dispoziţiile art. 19 lit. a) din OG nr. 3/1992 privind T.V.A.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC A.G. SA Bârlad.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a susţinut că nu avea obligaţia şi nici posibilitatea să verifice dacă societăţile furnizoare funcţionau sau nu legal şi că instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei invocate cu privire la nulitatea absolută a procesului-verbal întocmit la 15 iulie 1999.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi în raport de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente.
Prin procesul-verbal încheiat la 15 iunie 1999, comisarii Gărzii Financiare Vaslui au procedat la verificarea legalităţii documentelor de aprovizionare, precum şi a modului de determinare, evidenţiere şi virare la bugetul statului a impozitului şi taxelor datorate de recurenta reclamantă în perioada ianuarie – decembrie 1998. În acest scop au ridicat un număr de 61 de facturi fiscale, în vederea verificării, iar după verificarea efectuată a rezultat că un număr de 51 din societăţile emitente sunt inexistente sau au date de identificare false. Această împrejurare rezultă cu certitudine din adresa nr. 49828 din 15 iulie 1999 emisă de Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti şi de altfel, ea nu a fost contestată de recurentă.
Or, în raport de prevederile pct. 119 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 82/1991 „documentele justificative", respectiv facturile de aprovizionare prezentate de recurentă, trebuie să cuprindă o serie de elemente, enumerate de legiuitor - pct. 119 lit. a)-h), în lipsa acestora nefiind îndeplinită condiţia de document justificativ.
În cauză, însă, cele 51 de facturi nu cuprind sediul societăţii şi nu au completată data emiterii.
Aşa fiind, în mod corect organele de control au reţinut aplicabilitatea prevederilor art. 4 alin. (3) din OG nr. 79/1994 privind impozitul pe profit, modificată prin OG nr. 40/1995, potrivit cu care „Pentru determinarea profitului impozabil, cheltuielile pentru care nu se admite deducerea sunt: ... p) cheltuielile înregistrate în contabilitate pe baza unor documente care nu îndeplinesc potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, condiţiile de document justificativ".
Tot astfel, dispoziţiile art. 19 lit. a) din OG nr. 3/1992 privind T.V.A., prevăd că „Pentru efectuarea dreptului de deducere a T.V.A. aferentă intrărilor, agenţii economici sunt obligaţi... a) să justifice prin documente legal întocmite, cuantumul taxei...".
În speţă, însă, recurenta, pentru motivele deja arătate, nu a putut justifica prin documente legal întocmite, cuantumul taxei, nerespectând prevederile art. 25 pct. B lit. b) din OG nr. 3/1992 care arată în mod expres că agenţii economici plătitori de T.V.A. sunt obligaţi să solicite de la furnizori sau de la prestatori facturi sau documente legal aprobate pentru toate bunurile şi serviciile achiziţionate şi să verifice întocmirea corectă a acestora".
Faţă de dispoziţiile legale mai sus invocate, urmează a fi înlăturată ca lipsită de suport juridic susţinerea recurentei, în sensul că a fost în imposibilitate să verifice realitatea existenţei societăţilor furnizoare, legiuitorul instituind o obligaţie legală în sarcina sa, de a solicita de la partenerii de afaceri toate datele de identificare.
Cât priveşte motivul de recurs referitor la omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei invocate în legătură cu nulitatea absolută a procesului-verbal încheiat la 15 iunie 1999, Curtea îl va respinge ca nefondat, având în vedere încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2000, prin care instanţa a respins excepţia invocată motivat.
În consecinţă, faţă de cele mai sus reţinute şi în baza dispoziţiilor art. 302 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A.G. SA Bârlad împotriva sentinţei civile nr. 43/CA din 5 martie 2001 a Curţii de Apel Iaşi.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2906/2003. Contencios. Refuz redactare... | CSJ. Decizia nr. 2909/2003. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
