CSJ. Decizia nr. 3075/2003. Contencios. Anulare act contol financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3075/2003
Dosar nr. 3059/2002
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 891 din 17 mai 2002, reclamanta Regia Autonomă Română a Serviciilor de Trafic Aeriene R. Bucureşti, în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat anularea pct 1 din Decizia nr. 266 din 19 aprilie 2002 emisă de pârât, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată pentru suma de 6.956.440.237 lei, reprezentând 2.713.649.400 lei T.V.A., aferentă facturii B00555 şi 4.242.790.837 lei majorări de întârziere la T.V.A. menţionată mai sus.
Prin sentinţa civilă nr. 852 bis din 25 septembrie 2002, s-a admis acţiunea reclamantei. S-a anulat ca nelegal pct. 1 din Decizia Ministerului Finanţelor Publice, nr. 266 din 19 aprilie 2002 şi corespunzător măsurile din actul de control, procesul-verbal încheiat de organele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti, în ceea ce priveşte T.V.A., în sumă de 2.713.649.400 lei, aferentă facturii B 00555/1999 şi majorările de întârziere de 4.242.790.837 lei.
Au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 78.000 lei.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a avut în vedere:
Din factura B 00555 din 13 octombrie 1999 rezultă că firma A.M. din Italia a facturat, către clientul R. SA, prestări servicii, reprezentând modificări pentru depăşirea anului 2000 la echipamentul din secţiunea A a amendamentului nr. 1, la adiţionalele (Addendumurile) nr. 14 şi 15 la contractul 001/06.91/STN, servicii constând în inscripţionarea de către firma A.M., de memorii de tip EPROM cu programele modificate, pentru prevenirea disfuncţionalităţilor ce ar fi putut apărea la 31 decembrie 1999 ora 24, din cauza unor defecte tehnologice, ce ar fi putut aduce prejudicii securităţii persoanelor aeronavelor etc., cum s-a reţinut şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în considerentele deciziei nr. 266./2002. Conform amendamentului citat, investitorul A.M. urma să elibereze certificat de garanţie, conform anexei 4 la amendament, clauză contractuală potrivit căreia firma a executat şi livrat către R. SA „părţi sistem radar dirijare aeriană", ce îndeplineau integral conformitatea cu anul 2000.
În amendamentul nr. 1 la actul adiţional nr. 16 art. 6, s-a prevăzut că software-ul menţionat la amendamentul 1 la actele adiţionale 14 şi 15, va fi creat şi dezvoltat de o echipă compusă din trei ingineri specialişti în software ai R. SA şi A.M., în care scop, A.M. se obligă să asigure spaţiul pentru birou la sediul său, pentru echipa de trei ingineri a R. SA.
Factura nr. B 00555/1999 a fost emisă de firma A.M. clientului R. SA, pentru aceste servicii care se referă la „year 2000 upgrade".
În cadrul procedurii administrative, Ministerul Finanţelor Publice a solicitat relaţii reclamantei R. SA, în sensul dovedirii faptului că locul de executare a softurilor a fost Italia, la sediul firmei A.M.
Faxurile trimise de firma italiană, prin care s-au confirmat prestaţiile „year 2000 upgrade" la sediul acesteia, nu s-au reţinut în soluţionarea favorabilă a contestaţiei, considerându-se că nu constituie documente justificative.
Curtea a avut în vedere prevederile HG nr. 512/1998, de aprobare a Normelor de aplicare a OG nr. 3/1992, republicat, privind T.V.A., în care se menţionează că pentru lucrările efectuate asupra bunurilor mobile corporale, locul impozitării pentru serviciile utilizate în România este locul unde serviciile au fost prestate efectiv, prevederi menţionate şi prin HG nr. 401/2000, de aprobare a Normelor de aplicare a OUG nr. 7/2000 privind T.V.A., dispoziţii aplicabile speţei, serviciile în cauză, facturate cu factura B 00555/1999, rezultând că au fost executate la sediul firmei prestatoare, A.M., în Italia.
De asemenea, conform art. 10 din OUG nr. 29/1999 privind unele măsuri legate de trecerea la anul 2000 a sistemelor informatice şi a sistemelor electronice microprogramate, prin care se prevede scutirea de la taxele vamale a importurilor de echipamente, componente şi produse software destinate depăşirii problemei anului 2000, prevedere menţinută şi de Legea nr. 50/1999, cu referire la scutirea de plata T.V.A. a unor produse ale tehnologiei informaţiei, care a redefinit echipamentele, componentele şi produsele software pentru rezolvarea problemei „anul 2000", în care se includ şi softurile executate de firma A.M., prevederile normelor speciale, coroborându-se şi cu dispoziţiile Legii nr. 3/1992, republicată, conform căreia sunt scutite de T.V.A. bunurile din import care prin lege sau hotărâri ale guvernului, sunt scutite de taxe vamale.
Împotriva sentinţei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a criticat sentinţa astfel:
Recepţia produselor conform facturii B 00555/1999, în valoare de 753.000 dolari SUA, s-a efectuat la 13 octombrie 1999, odată cu semnarea certificatului de acceptare a serviciilor şi facturare a lor, efectuându-se plata conform art. 4 pct. 2 din amendamentul 1 la adiţionalele 14 şi 15 ale contractului iniţial.
Pentru a beneficia de facilităţile prevăzute de HG nr. 512/1998, privind aprobarea normelor pentru aplicarea OG nr. 3/1992 referitoare la T.V.A., reclamanta trebuia să facă dovada că a importat produse care să se regăsească pe listele anexe la OG nr. 50/1999 şi că adaptarea pentru anul 2000 s-a făcut în Italia.
Reclamanta trebuia să facă dovada costurilor antrenate de echipa comună de specialişti ce a lucrat în Italia, care îi reveneau.
Din conţinutul adresei fax din 3 aprilie 2002, transmis din Italia, a rezultat că activităţile pentru adiţionalele 14 şi 15 ale contractului 001/06/91 STN s-au efectuat de personalul firmei A.M.
Din analiza facturii nr. B 00555/1999 rezultă că reclamanta a importat „părţi sistem radar dirijare aeriană", produse care nu beneficiază de scutire de plata taxelor vamale şi T.V.A., conform listei anexă la OG nr. 50/1999, cum a reţinut eronat instanţa de fond.
Reclamanta a achitat taxele vamale aferente importului.
Majorările reprezintă măsura accesorie a debitului datorându-se conform principiului: accesorium sequitur principalem.
Instanţa nu a avut rol activ, în sensul că nu a pus în discuţia părţilor oportunitatea efectuării unei expertize contabile, discutându-se probleme de strică specialitate financiar-contabilă.
Ministerul Finanţelor Publice a criticat sentinţa, în sensul că:
Instanţa de fond a motivat hotărârea pe considerentul că din actele depuse la dosar a rezultat cu certitudine că operaţiunea de prevenire a disfuncţionalităţilor ce ar fi putut să apară la produse ale tehnologiei informaţiei odată cu trecerea anului 2000, s-au desfăşurat în Italia.
Nu s-au avut în vedere apărările Ministerului Finanţelor Publice, în sensul că actul care face dovada bunurilor importate este Declaraţia Vamală de Import, care se completează de importator şi care are răspunderea pentru realitatea consemnărilor.
Din Declaraţia Vamală de Import nr. 44034 din 6 august 1999, în baza facturii nr. B 00555/1999, reiese că s-au importat „părţi sistem radar dirijare aeriană", produse ce nu beneficiază de scutire de la plata taxelor vamale şi T.V.A., conform cu lista anexă la OG nr. 50/1999.
În situaţia în care reclamanta ar fi constatat o eroare la încheierea declaraţiei vamale, avea posibilitatea rectificării sau retragerii acesteia în baza art. 53 din Legea nr. 141/1997 privind Codul vamal al României.
Reclamanta nu a depus documentele solicitate de pârât, în sensul că prestaţiile pentru care organele de control au aplicat cota de T.V.A. de 19%, au fost efectuate în Italia.
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Municipiul Bucureşti, a criticat sentinţa astfel.
Reclamanta nu a demonstrat cu nici un document justificat că serviciile au fost prestate efectiv în Italia.
Din analiza Declaraţiei Vamale de Import nr. 44034 din 6 august 1999, rezultă că reclamanta a importat „părţi sistem radar dirijare aeriană".
Locul prestării serviciilor a fost în România, lucrarea constând în upgrade 2000 la echipamente, respectiv bunuri existente pe teritoriul României.
Ministerul Finanţelor Publice a solicitat reclamantei documente justificative, în sensul OG nr. 3/1992, republicată şi OUG nr. 17/2000; pentru dovada efectuării prestărilor de servicii în Italia, reclamanta a depus numai o adresă fax din partea firmei italiene, care nu are accepţiunea unui document conform actelor normative citate mai sus.
Bunurile importate, „părţi sistem radar dirijare aeriană", sunt încadrate la poziţia tarifară nr. 85299038 care nu se regăseşte în lista anexă la OG nr. 50/1999, la scutiri de plata taxelor vamale şi T.V.A.
În speţă, reclamanta a achitat taxele vamale şi T.V.A. aferent serviciilor prestate „pentru conformitatea cu anul 2000";se regăsesc la art. 3 pct. 3.1 lit. b) /IV din amendamentul nr. 1 la actele adiţionale nr. 14 şi 15 şi nu la pct. 6 din amendamentul nr. 1 la actele adiţionale nr. 14 şi 15, cum eronat a reţinut instanţa de fond.
Rezultă că serviciile s-au prestat în România, plata T.V.A. fiind datorată de reclamantă.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Cu referire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Cu factura B00555/1999, firma A.M., cu sediul în Italia, a efectuat serviciile „year 2000 upgrading", convenite prin amendamentul nr. 1 la Addendumurile nr. 14 şi 15, secţiunea A, la contractul nr. 001/06/91/STN, cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Serviciile menţionate mai sus au avut ca obiect inscripţionarea de memorii tip EPROM cu programele modificate, în scopul prevenirii disfuncţionalităţilor ce puteau să apară în momentul trecerii în anul 2000, servicii care s-au executat la sediul prestatorului, în Italia aşa cum prevede şi art. 6 din amendamentul nr. 1 la Addendumul nr. 16 la contract.
A.M. fiind singurul producător şi furnizor al acestor echipamente, era absolut normal ca şi upgradarea lor să se facă la sediul din Italia, în România neexistând nici o reprezentanţă A.M.
Tot în amendamentul nr. 1 la Addendumul nr. 16 la contract s-a stabilit ca la elaborarea softurilor menţionate să lucreze o echipă compusă din 3 ingineri specialişti ai R. SA, ca urmare să se deplaseze la sediul A.M.
Prin faxul din 3 aprilie 2002, trimis de A.M., rezultă că „upgrade la anul 2000" al echipamentului existent s-a efectuat la sediul firmei italiene din Roma, cu personal A.M.
Fiind în mod incontestabil vorba de servicii care au fost efectuate conform actelor adiţionale la contract, la sediul firmei A.M., pe Declaraţia Vamală de Import au apărut „părţi sistem radar dirijare", softurile fiind componente ale sistemului de dirijare a traficului aerian, în mod corect instanţa de fond a constatat aplicabilitatea HG nr. 512/1998, de aprobare a normelor OG nr. 3/1992 privind locul impozitării pentru lucrările efectuate asupra lucrărilor mobile.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, nu s-au importat produse, ci „servicii" care potrivit normelor citate mai sus, se impozitează la locul unde serviciile au fost prestate efectiv, în speţă Italia.
Întrucât reclamanta nu datorează T.V.A., nici majorările la calculul acesteia nu pot fi percepute.
La dosarul cauzei existând actele pe baza cărora s-a putut concluziona asupra modului de percepere a T.V.A., nu se impunea administrarea unei expertize contabile.
Constatându-se recursul nefondat, se va respinge ca atare.
Cu referire la recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice.
Instanţa de fond a constatat pe baza documentaţiei existente la dosar că, în cauză, s-au prestat servicii conform contractului B 00555/1999, care s-au efectuat la sediul firmei A.M., în Italia.
Faptul că în Declaraţia Vamală de Import nr.4 4034/1999 s-a menţionat că s-au importat „părţi sistem radar dirijare aeriană", nu schimbă natura problemei întrucât, aşa cum s-a motivat la primul recurs, este vorba de „servicii, nu de produse", softurile fiind componente ale sistemului de dirijare a traficului aerian, fiind aplicabile prevederile HG nr. 512/1998, de aprobare a normelor OG nr. 3/1992 privind locul impozitării asupra lucrurilor mobile.
Din fax rezultă fără dubiu că „upgrade la anul 2000" al echipamentului existent s-a realizat în Italia, la sediul firmei A.M., fiind specificate serviciile operate conform actului adiţional nr. 1 addendo nr. 14 şi 15 la contractul 001/06/91 STN.
Faţă de considerentele expuse, recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
Cu privire la recursul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a municipiul Bucureşti:
Aşa cum s-a motivat mai sus, în Italia au fost efectuate „servicii", însă pe Declaraţia Vamală de Import a apărut „părţi sisteme radar dirijare", întrucât softurile sunt părţi componente ale sistemului de dirijare a traficului aerian, constatându-se corect aplicabilitatea HG nr. 512/1998, de aprobare a normelor OG nr. 3/1992 privind locul impozitării la lucrările efectuate asupra bunurilor mobile.
Este adevărat că societatea nu a operat o rectificare sau retragere a declaraţiei vamale, însă acest lucru nu schimbă natura serviciilor prestate la sediul firmei A.M. din Italia.
Instanţa, în mod judicios, a constatat că s-a făcut dovada solicitată de Ministerul Finanţelor Publice, întrucât prin faxul din 3 aprilie 2002, transmis de firma italiană, s-a confirmat că „upgrade la anul 2000" al echipamentului existent s-a efectuat la sediul firmei italiene din Roma, cu personal A.M.
Cu referire la încadrarea tarifară a bunurilor importate, s-a arătat mai sus că este vorba de „servicii" care s-au realizat în Italia.
Faptul că s-au achitat taxele vamale şi T.V.A. aferent, nu constituie un argument împotriva susţinerilor societăţii, neplata fiind generatoare de penalizări.
Cum s-a reţinut, serviciile fiind prestate în Italia la sediul firmei A.M., intimata este scutită de T.V.A., pentru importul efectuat; pe cale de consecinţă, nu datorează nici majorări de întârziere.
Recursul fiind nefondat, se va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 852 din 25 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3074/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 3076/2003. Contencios. Anulare act control... → |
|---|
