CSJ. Decizia nr. 3082/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3082/2003
Dosar nr. 228/2003
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ introdusă la Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, sub nr. 5249 din 6 august 2000, reclamanta SC C. SA Cluj Napoca a solicitat în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi Administraţia Finanţelor Publice Cluj Napoca, anularea prevederilor din procesul-verbal încheiat la 23 martie 2001, de către Administraţia Finanţelor Publice Cluj Napoca, referitoare la obligaţia de plată a sumelor de 2.827.163.658 lei, majorări de întârziere la plata impozitului pe salarii şi respectiv, 5.410.471.679 lei, majorări de întârziere la plata T.V.A.
Reclamanta a mai solicitat suspendarea executării măsurilor de încasare a sumelor contestate, până la soluţionarea cauzei şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut, în esenţă, inexistenţa obligaţiei de plată a acestor majorări de întârziere, întrucât au fost calculate pentru o perioada anterioară celei în care societatea comercială se afla în procedura de reorganizare şi lichidare judiciară prevăzută de Legea nr. 64/1995, în cadrul căreia au fost examinate creanţele ce au generat aceste majorări.
Pe de altă parte, succesiv procedurii de lichidare judiciară, în cursul căreia s-au achitat toate creanţele creditorilor reclamantei, societatea a intrat în procedură de privatizare, prin vânzare de acţiuni, iar conform art. 14 alin. (6) din OUG nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată, era exonerată de drept de la plata oricărei obligaţii bugetare scadente, neevidenţiată în certificatul de sarcini fiscale.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 507 din 19 noiembrie 2002, prin care a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 1090 din 19 iulie 2001, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, a redus cuantumul obligaţiei bugetare de la suma de 2.827.163.658 lei, majorări de întârziere la impozitul pe salarii, la suma de 47.889.486 lei, a exonerat pe reclamantă de la plata sumei de 5.410.471.670 lei, majorări de întârziere de la T.V.A. şi a obligat intimaţii la plata sumei de 75.000.000 lei, cheltuieli de judecată, către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sumele contestate reprezintă, în cea mai mare parte, majorări de întârziere preluate din actele de control anterioare.
Creanţele anterioare momentului încheierii procedurii de lichidare judiciară, trebuiau soluţionate în cadrul dosarului format în baza Legii nr. 64/1995 (conform art. 122 din lege).
Prin închiderea procedurii, debitorul era descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea ei, afară de cazul în care s-ar găsi vinovat de fraudă (art. 123 din Legea nr. 64/1995).
Potrivit celor de mai sus, instanţa a concluzionat că reactivarea unor debite constatate anterior încetării stării de insolvenţă în care s-ar afla reclamanta, debite neconfirmate de judecătorul sindic în procedura specială a Legii nr. 64/1995, este nelegală, deoarece ar fi de natură să ocolească singura procedură aplicabilă între deschiderea şi închiderea lichidării judiciare, în care s-a aflat reclamanta.
Cu privire la exonerarea reclamantei de la plata sumei de 5.410.471.679 lei, majorări de întârziere T.V.A., instanţa de fond a avut în vedere prevederile ar. 14 alin. (6) din OUG nr. 88/19997, modificate, conform cărora reclamanta, care este o societate comercială privată, era exonerată de drept de la plata oricărei alte obligaţii bugetare evidenţiate în certificatul de sarcini fiscale.
Or, reţine instanţa, în certificatul de sarcini fiscale nr. 4202 din 23 mai 2000, emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, nu era cuprinsă suma de 5.410.471.679 lei, majorări de întârziere T.V.A., astfel încât reclamanta nu putea fi obligată la plată.
Împotriva acestei sentinţe şi în termenul legal au declarat recurs, intimaţii Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj.
Intimata Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Cluj Napoca a criticat sentinţa, arătând următoarele:
Instanţa de fond, în mod eronat, a considerat că în certificatul de sarcini fiscale nr. 4202 din 23 mai 2000, emis de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, nu a fost cuprinsă suma de 5.410.471.679 lei, întrucât atât adresa şi somaţia nr. 81 din 1 iunie 2000 (comunicate reclamantei la data de 2 iunie 2000), cât şi hotărârea nr. 52 din 6 iunie 2000, emisă în procedura administrativ-jurisdicţională, comunicate reclamantei la 12 iunie 2000, sunt ulterioare datei la care a fost eliberat şi comunicat reclamantei, certificatul de sarcini fiscale sus-menţionat (23 mai 2000), iar reclamanta SC C. SA nu a făcut demersurile necesare pentru desfiinţarea acestor acte, emise în conformitate cu OG nr. 11/1996 şi nu a contestat hotărârea nr. 52 din 6 iunie 2000, conform procedurii reglementată de Legea nr. 105/1997.
A mai susţinut că, întrucât reclamanta a desfăşurat activitate şi după data de 13 mai 1996, dată la care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 908 din 13 ianuarie 1996, a Tribunalului Cluj, prin care s-a dispus deschiderea procedurii de lichidare judiciară a SC C. SA, a solicitat Tribunalului Cluj, înscrierea societăţii în tabelul creditorilor, cu suma de 10.061.997.191 lei, reprezentând creanţe bugetare, din care 3.656.906 lei, impozite şi taxe, iar 6.405.249.255 lei, majorări de întârziere, fără, însă, a fi citată pe tot parcursul soluţionării cauzei, şi fără a i se comunica hotărârea dată în cauză, astfel că hotărârea pronunţată nu-i poate fi opozabilă.
Prin neachitarea în totalitate şi la termenele legale, nici măcar a obligaţiilor bugetare aferente anilor 1999 - 2001, reclamanta nu putea beneficia de înlesnirile (scutiri, reduceri) la plata majorărilor de întârziere, reglementate de OUG nr. 68/1999 şi OUG nr. 163/2000.
A mai arătat că Decizia Ministerului de Finanţe nr. 1090 din 19 iulie 2001 - prin care a fost respinsă, ca fiind fără obiect, contestaţia formulată de reclamanta SC C. SA Cluj Napoca, pentru majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii, în sumă de 2.827.163.658 lei şi pentru majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 5.410.471.679 lei - este legală şi temeinică, OG nr. 11/1996, constituind legea specială în materia executării silite a creanţelor bugetare, potrivit prevederilor art. 6 din Legea nr. 64/1995, art. 104 din OG nr. 11/1996 şi pct. 44 din OG nr. 58/1997.
A mai criticat soluţia pronunţată, şi pentru faptul că instanţa de fond a pronunţat sentinţa atacată, cu încălcarea art. 274 alin. (3) C. proc. civ., text conform căruia instanţa de fond trebuia să reducă onorariul de avocat, ţinând cont de munca efectiv prestată.
În recursul declarat, Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, au criticat sentinţa sub următoarele aspecte:
În mod eronat, instanţa de fond a reţinut faptul că organul de control ar fi avut interes să reactiveze debite vech, a căror executare a fost paralizată prin intrarea societăţii debitoare, în insolvenţă şi care nu au fost incluse în tabelul creanţelor judecătorului sindic, întrucât organele fiscale au emis titluri de creanţă în baza actelor de control efectuate, care, însă, nu au fost puse în executare şi nu s-au valorificat, din cauza unor impedimente legale şi anume, a intrării societăţii în procedura de faliment.
De asemenea, arată recurenţii, instanţa de fond nu a reţinut caracterul de lege specială a OG nr. 11/1996, considerând-o o procedură comună de recuperare a creanţelor bugetare, or, atâta timp cât acest act normativ constituie o procedură specială care permite statului să-şi recupereze creanţele, se impune a fi aplicată cu prioritate.
O altă critică adusă sentinţei atacate se referă la faptul că instanţa în mod neîntemeiat a respins ca nefondată, susţinerea întemeiată pe dispoziţiile art. 3 alin. (4) din OUG nr. 13/2001, potrivit căreia societatea nu era în drept să conteste sumele din acţiune, întrucât acestea, nu au fost stabilite prin procesul-verbal contestat, ci au fost preluate dintr-un proces-verbal anterior, astfel că Ministerul Finanţelor Publice nu s-a putut învesti cu soluţionarea contestaţiei pe fond şi a respins-o ca fiind fără obiect.
Analizând motivele invocate, Curtea va admite ambele recursuri, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge acţiunea reclamantei SC C. SA, pentru cele ce urmează.
Intimata SC C. SA a fost verificată de către inspectorii financiari din cadrul Administraţiei Financiare a municipiului Cluj Napoca, în luna iunie 2000, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal de control nr. 81 din 16 mai 2000, ce a avut ca obiect, verificarea societăţii cu privire la obligaţia de plată a impozitului pe salarii datorat în perioada 1 iulie 1997 – 31 decembrie 1999 şi a T.V.A., cuprinsă între 31 septembrie 1996 şi 31 decembrie 1999.
Prin actul de control s-a stabilit obligaţia de plată către buget, a sumelor de 2.827.163.658 lei, reprezentând majorări de întârziere datorate pentru neplata la termenele legale a impozitului pe salarii şi 5.410.471.679 lei, reprezentând majorări de întârziere datorate pentru neplata la termenele legale a T.V.A.
Împotriva acestui act de control, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 105/1997, a formulat obiecţiuni, societatea intimată, respinse prin hotărârea nr. 52 din 6 iunie 2000, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, care, nefiind contestată, a rămas definitivă.
Cu ocazia unui control ulterior efectuat la aceiaşi societate în anul 2001, s-a întocmit procesul verbal de control nr. 430 din 23 martie 2001, prin care a fost verificată activitatea societăţii pe anul 2000 şi s-au stabilit obligaţii de plată către buget, în sumă de 9.513.182.560 lei, în care au fost incluse şi sumele din procesul-verbal anterior neachitate, menţionându-se expres în actul de control că ele au constituit obiectul procesului-verbal din 16 iunie 2000.
Împotriva procesului-verbal de control nr. 430 din 23 martie 2001, societatea a parcurs toate etapele procedurii administrative prealabile, Ministerul Finanţelor Publice, prin Decizia nr. 1090 din 19 iulie 2001, (a cărei anulare s-a solicitat), respingând, ca fiind fără obiect, contestaţia formulată de SC" C. SA, pentru majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 5.410.471.679 lei şi majorările de întârziere aferente impozitului pe salarii, în sumă de 2,827.163.658 lei, constatate prin procesul-verbal anterior, rămas definitiv prin hotărârea nr. 52 din 6 iunie 2000, necontestată, în conformitate cu art. 25 din OG nr. 11/1996, acel act de control constituind titlu executor.
Pe de altă parte, majorările de întârziere contestate au fost calculate pentru neplata la termenele legale a impozitului pe salarii şi a T.V.A. aferentă anilor 1996 - 1999.
În această situaţie, în mod neîntemeiat, instanţa a concluzionat că prin închiderea procedurii de lichidare judiciară, societatea a fost descărcată de obligaţiile bugetare pe care le avea, făcând trimitere la sentinţele Tribunalului Cluj nr. 185/1998 şi nr. 201/1999, întrucât aceste hotărâri se referă la o perioadă anterioară, respectiv majorări de întârziere aferente impozitelor şi taxelor, în valoare de 1.533.612.099 lei.
Art. 123 din Legea nr. 64/1995 prevede „prin încheierea procedurii, debitorul va fi descărcat de obligaţiile pe care le avea înainte de deschiderea ei, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plată ori transferuri frauduloase".
În atare situaţie, instanţa a nesocotit faptul că reclamanta a desfăşurat activitate şi după data de 13 mai 1996, fără, însă, să-şi achite obligaţiile bugetare constând în impozite şi taxe, aşa cum rezultă din actele de la dosar (raportul de expertiză şi procesul-verbal de control).
În consecinţă, considerentele care au stat la baza sentinţei atacate, fiind eronate, Curtea admiţând recursurile, va casa sentinţa şi va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte critica formulată cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, Curtea stabileşte că acest aspect a rămas fără obiect, în raport cu soluţia dată recursurilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Administraţia Finanţelor Publice Cluj Napoca şi de Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, împotriva sentinţei civile nr 507 din 19 noiembrie 2002, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează hotărârea atacată şi pe fond, respinge acţiunea formulată de SC C. SA Cluj Napoca.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3080/2003. Contencios. Refuz eliberare date cu... | CSJ. Decizia nr. 3083/2003. Contencios. Anulare decizie de... → |
|---|
