CSJ. Decizia nr. 3094/2003. Contencios. Refuz eliberare copie a raportului de control. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3094/2003
Dosar nr. 1771/2003
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Curtea de Apel Iaşi sub nr. 456 din 24 ianuarie 2003, reclamantul C.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Administraţiei şi Internelor – Inspectoratul General al Poliţiei Române, de a-i elibera o copie a raportului de control nr. 71329 din 7 decembrie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este funcţionar public în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi lucrează în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, având funcţia de comisar. În cursul anului 2001, era şeful serviciului Poliţiei Economico-Financiare a judeţului Iaşi, iar în urma unui control efectuat de către pârâtă s-a întocmit raportul cu nr. 71329 din 7 decembrie 2001, în care s-a prezentat activitatea desfăşurată în cadrul serviciului.
Pe baza acestui raport s-au făcut propuneri de retrogradare şi prin Ordinul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Iaşi nr. 6 din 1 ianuarie 2002, a fost retrogradat din funcţie şi mutat la Compartimentul de Cercetare a Consumului de Droguri.
Întrucât pârâtul a refuzat să-i elibereze o copie a raportului în cauză, a considerat că i-au fost încălcate drepturile prevăzute de lege.
Curtea de Apel Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 31/A din 10 martie 2003, a respins acţiunea reclamantului, reţinând, în esenţă, că solicitarea acestuia privind eliberarea unei copii a raportului întocmit de Corpul de Control al Inspectoratului General al Poliţiei Române, fără a se contesta măsura dispusă în urma controlului, este nefondată, nefiind întrunite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990.
De asemenea, a reţinut că reclamantul a cerut eliberarea copiei unui act încheiat la 7 decembrie 2001, solicitarea făcându-se cu mult peste termenul prevăzut de Legea nr. 29/1990, acţiunea fiind înregistrată la 24 ianuarie 2003.
Împotriva soluţiei astfel pronunţate a declarat recurs reclamantul C.I., criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Ca motiv de casare, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa a procedat în mod greşit, întrucât nu a contestat concluziile raportului de control sau măsura dispusă ca urmare a acestui control, ci a solicitat doar eliberarea unei copii a raportului de control nr. 71329/2001.
Examinând criticile formulate în raport cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Curtea va admite recursul pentru cele ce urmează:
Acţiunea formulată de reclamant are ca obiect refuzul pârâtului de a elibera o copie a raportului de control nr. 71329 din 7 decembrie 2002, despre care reclamantul susţine că a stat la baza retrogradării sale din funcţie.
Din actele dosarului a rezultat că reclamantul, exercitând în prezent funcţia publică de comisar în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, a funcţionat în cursul anului 2001 ca şef al Poliţiei Economico-Financiare judeţene, funcţie de conducere din care a fost schimbat prin Ordinul nr. 6 din 1 ianuarie 2002.
Având în vedere calitatea de funcţionar public a reclamantului, acesta se bucură, în conformitate cu prevederile art.2 5 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, de dreptul de a-şi consulta propriul dosar profesional.
Potrivit aceloraşi dispoziţii, funcţionarului public i se vor elibera, la cerere, copii de pe actele existente în dosarul său profesional. Acesta, conform lit. b) a aceluiaşi art. 25, cuprinde şi documentele privind evaluarea anuală a activităţii funcţionarului public, avansările în funcţie, trepte, clase, grade sau categorii, precum şi sancţiunile disciplinare ce i-au fost aplicate, ordonate cronologic şi fără discontinuităţi.
În măsura în care raportul solicitat de reclamant a-i fi comunicat, a stat la baza retrogradării din funcţie dispusă prin Ordinul nr. 6/2002, chiar dacă acest din urmă înscris nu a fost contestat, reclamantul are dreptul de a solicita eliberarea unei copii a actului ce se află în dosarul său profesional de funcţionar public.
Întrucât potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ şi pentru refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, Curtea, admiţând recursul, va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceiaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 31/CA din 10 martie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3093/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 3096/2003. Contencios. Anulare rezultat... → |
---|