CSJ. Decizia nr. 3098/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3098/2003
Dosar nr. 1782/2003
Şedinţa publică din 8 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 ianuarie 2002, la Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, reclamanta SC A. SA a solicitat anularea deciziei nr. 2078/2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal de control nr. 10145/2001, întocmit de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş, prin care s-a dispus obligarea sa la plata sumei de 551.700.000 lei, reprezentând contribuţie la Fondul de Solidaritate, constituit în condiţiile art. 42 şi 43 din OUG nr. 102/1999.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că organele de control au interpretat eronat dispoziţiile art. 42 şi 43 din OUG nr. 102/1999, şi au stabilit obligaţia sa de a plăti suma de 551.700.000 lei, cu încălcarea prevederilor sus-menţionate.
Prin sentinţa nr. 13/F-C din 11 februarie 2002, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Argeş.
Prin Decizia nr. 3334 din 6 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursurile declarate de pârâţi, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă, în raport de dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, judecând în fond după casare, s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 35/R/F/2003, prin care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În motivarea hotărârii astfel pronunţate, instanţa a reţinut, în esenţă, că în perioada 1 iulie 1999 – 30 aprilie 2002 erau aplicabile dispoziţiile art. 42 şi 43 din OUG nr. 102/1999, publicată la 30 iunie 1999, în forma lor iniţială, care nu condiţionau obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul Special de Solidaritate, de existenţa unui refuz de angajare a anumitor categorii de persoane. Textul de lege impune numai obligaţia agentului economic să aibă minimum 100 de persoane încadrate în muncă şi pentru 4% din numărul total de angajaţi să plătească lunar această contribuţie.
Prevederile art. 43 din OUG nr. 40/2000, care a modificat OUG nr. 102/1999 şi care condiţionează plata contribuţiei, de un refuz de a angaja persoane cu handicap, nu sunt aplicabile, actul normativ nefiind în vigoare la data verificării.
Împotriva sentinţei astfel pronunţate a declarat recurs SC A. SA, invocând ca motiv de casare dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe considerentul că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 42 şi respectiv, art. 43 din OUG nr. 102/1999, în baza cărora societatea recurentă a fost obligată la plata sumei de 551.700.000 lei, pentru constituirea Fondului de Solidaritate şi susţinerea persoanelor cu handicap.
Instanţa nu a avut în vedere şi prevederile cap. IX art. 53 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 102/1999, care stipulează că pentru constituirea Fondului de Solidaritate, necesar susţinerii persoanelor cu handicap, angajatorii au obligaţia, pe de o parte, de a contribui cu o cotă de 3% din fondul de salarii realizat lunar, iar pe de altă parte, de angajare efectivă ori plata unui salariu minim pe economie pentru persoanele neangajate.
Art. 43 din OUG nr. 102/1999 are în vedere protecţia fizică a persoanelor cu handicap şi instituie obligaţia agenţilor economici care au cel puţin 100 de angajaţi, să angajeze asemenea persoane, iar în cazul neangajării, să plătească pentru persoanele respective o sumă egală cu salariul minim brut pe economie, înmulţit cu numărul locurilor de muncă pentru care nu au încadrat persoane cu handicap.
În nici un caz, arată recurenta, textul nu se referă la obligaţia plăţii unui salariu minim pentru 4% din numărul total de angajaţi ai agentului economic.
În mod nelegal organele de control au verificat separat Fondul de Solidaritate şi Fondul de Solidaritate Suplimentar, întrucât această clasificare este improprie, OUG nr. 102/1999 nefăcând o asemenea divizare.
De asemenea, organele de control nu au ţinut cont de faptul că societatea avea angajate persoane cu handicap, situaţie în care procentul de 4% nu corespunde în raport cu numărul de salariaţi şi cel al persoanelor, despre care se pretinde că nu au fost angajate. Mai mult, nu s-a făcut distincţie între cota de contribuţie de 3% din fondul lunar de salarii, prevăzut în art. 53 şi cea de 4%, aferentă persoanelor neîncadrate, prevăzută în art. 43, calculând cumulat aceste procente (3%+4%).
Examinând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat pentru cele ce urmează:
Prin procesul-verbal nr. 10145 din 18 septembrie 2001, organele de control din cadrul Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Argeş au stabilit în sarcina societăţii, pentru perioada 1 iulie 1999 – 30 aprilie 2000, obligaţii de plată în sumă de 551.700.000 lei reprezentând contribuţii la Fondul de Solidaritate pentru Handicapaţi, calculate în temeiul art. 42 şi art. 43 din OUG nr. 102/1999.
Pentru perioada controlată, actul normativ aplicabil este OUG 102/1999, ordonanţă ce a fost modificată şi completată prin OUG nr. 40/2000 (M. Of. nr. 181/27.04.2000), însă ulterior perioadei supusă controlului.
Astfel art. 42 alin. (1) din OUG nr. 102/1999 stipulează că „societăţile comerciale, regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi alţi agenţi economici, care au un număr de cel puţin 100 de angajaţi, au obligaţia de a angaja persoane cu handicap cu contract individual de muncă, într-un procent de cel puţin 4% din numărul total de angajaţi".
În caz de nerespectare a dispoziţiilor sus precizate, în art. 43 din OUG nr. 102/1999 se prevede că societăţile în cauză au obligaţia de a plăti lunar la Fondul de Solidaritate Socială pentru Persoanele cu Handicap, o sumă egală cu salariul minim brut pe economie, înmulţit cu numărul locurilor de muncă în care nu au încadrat persoane cu handicap.
Corect a reţinut instanţa de fond că textul legii nu condiţionează obligaţia de plată a contribuţiei la Fondul Special de Solidaritate, de existenţa unui refuz de angajare a anumitor categorii de persoane. El impune numai obligaţia ca agentul economic să aibă un minim de 100 de persoane încadrate în muncă şi pentru 4% din numărul total de angajaţi să plătească lunar această contribuţie.
Întrucât societatea reclamantă nu a avut în perioada controlată angajate persoane cu handicap, ea trebuia să plătească contribuţia de 4% din numărul de angajaţi la Fondul Special de Solidaritate, textele art. 42 şi art. 43 din OUG nr. 102/1999, fiind corect interpretate şi aplicate, această contribuţie fiind datorată pe lângă cea de 3%, prevăzută de art. 53 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ.
În raport de cele expuse mai sus, criticile formulate fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Piteşti, împotriva sentinţei civile nr. 35/R/F din 26 februarie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3096/2003. Contencios. Anulare rezultat... | CSJ. Decizia nr. 31/2003. Contencios → |
|---|
