CSJ. Decizia nr. 3113/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3113/2003

Dosar nr. 3237/2002

Şedinţa publică din 9 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 451/2002, pronunţată la data de 23 octombrie 2002 în dosarul nr. 4794/2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins, ca tardiv formulată, acţiunea introdusă de Primăria municipiului Dej, împotriva Ministerului Finanţelor Publice şi a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea înregistrată la data de 9 august, reclamanta a cerut anularea deciziei nr. 202 din 4 martie 2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal de control nr. 30816 din 12 decembrie 2001, încheiat de organele de control din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj şi exonerarea de la plata sumei de 6.233.248.061 lei, cu titlu de T.V.A.

A mai reţinut că reclamanta a cerut totodată, repunerea în termenul de contestare a deciziei atacate, invocând prevederile art. 103 C. proc. civ.

Constatând că Decizia nr. 202 din 4 martie 2002 a fost comunicată reclamantei la data de 17 martie 2002, iar acţiunea pentru anularea acesteia a fost înregistrată la instanţă, la data de 9 august 2002, instanţa de fond a motivat că prevederile art. 12 din OUG nr. 13/2001 nu au fost respectate în privinţa termenului de 30 de zile prevăzut în mod imperativ.

În ceea ce priveşte cererea de repunere în termen pentru contestarea deciziei respective, instanţa a motivat că deficienţele organizatorice de la propriul serviciu de registratură nu poate constitui un argument în favoarea reclamantei, potrivit art. 103 C. proc. civ.

Împotriva acestei soluţii a formulat recurs reclamanta ,susţinând că instanţa de fond a apreciat în mod greşit împrejurarea invocată drept caz fortuit, situaţie în măsură să justifice aplicarea prevederilor art. 103 C. proc. civ. şi repunerea sa în termenul de contestare a actului administrativ atacat.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că actul administrativ atacat, Decizia nr. 202 din 4 martie 2002 a Ministerului Finanţelor Publice, a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 17 martie 2002, iar acţiunea a fost adresată instanţei la data de 9 august 2002.

Potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) din OUG nr. 13/2001 privind soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanţelor Publice, deciziile emise ca urmare a soluţionării contestaţiilor, pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ competentă, iar în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul administrativ, sesizarea instanţei trebuie făcută în 30 de zile de la comunicarea soluţiei.

Or, potrivit prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal, atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

Recurenta-reclamantă a invocat în susţinerea cererii de repunere în termen, împrejurarea că actul administrativ atacat fusese arhivat din eroare, ceea ce instanţa de fond a apreciat în mod judicios că nu poate fi reţinută ca fiind o împrejurare mai presus de voinţa acesteia, ci o consecinţă a deficienţelor de organizare şi control a serviciului de registratură.

În concluzie, motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, astfel că recursul urmează să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Primăria municipiului Dej împotriva sentinţei civile nr. 451 din 23 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3113/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs