CSJ. Decizia nr. 3118/2003. Contencios. Anulare decizie M.F. si acte vamale. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3118/2003
Dosar nr. 20/2003
Şedinţa publică din 9 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
SC I. SA Agnita a solicitat anularea deciziei nr. 1929 din 29 noiembrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi actele de constatare nr. 381 - 385 din 23 octombrie 2001 şi procesul-verbal de control încheiat la 24 octombrie 2001 de câtre Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că prin actele administrative sus-citate a fost obligată în mod greşit la plata sumei de 245.603.864 lei taxe vamale, 525.610.040 lei T.V.A. şi 807.420.926 lei majorări de întârziere la plata T.V.A. – ului, având în vedere că cele cinci importuri de bunuri menţionate în declaraţiile vamale au fost efectuate în concordanţă cu normele imperative ale art. 22 din Legea nr. 133/1999.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 169 din 9 octombrie 2002, a admis acţiunea reclamantei şi în consecinţă:
A anulat actele administrative atacate şi a obligat Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov să restituie reclamantei suma de 1.576.634.830 lei, cu următoarea motivare:
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare prin leasing, utilajele în cauză au fost vândute de către firma germană T. GmbH cumpărătoarei SC MHK SRL Agnita, la data de 15 octombrie 1999, bunurile fiind, deci, importate de către această firmă, nu de către reclamantă.
Cea care a achitat contravaloarea bunurilor a fost SC MHK SRL Agnita, dar, care, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară, întocmit în cauză de către C.S., nu îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de facilităţile vamale instituite prin art. 22 din Legea nr. 133/1999.
După doi ani de la importul acestor utilaje aportate la capitolul social al reclamantei, înscrierea de menţiune fiind operată în regim la data de 12 iunie 2001.
S-a conchis că reclamanta nu este titularul obligaţiei de plată a taxelor vamale, a T.V.A. - ului şi a majorărilor de întârziere, întrucât cumpărătorul celor cinci utilaje este o altă societate comercială, care la data importului nu îndeplinea cerinţele instituite de Legea nr. 133/1999.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie, prevăzute de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ.
Recurenţii susţin, în esenţă, că titularul operaţiunii de import este SC I. SA Agnita, care a primit direct utilajele importate de la furnizorul extern T. GmbH; că, în momentul importului reclamanta nu îndeplinea condiţiile pentru a beneficia de scutire la plata taxelor vamale, întrucât nu dispunea de resurse pentru achitarea utilajelor din fonduri proprii sau din credite obţinute de la bănci româneşti sau străine, astfel că datorează taxele vamale, TVA - ul şi majorările aferente .
Recursurile sunt fondate.
În adevăr, din declaraţiile vamale de import, necontestate, rezultă, neîndoios, că titularul operaţiunilor de import, efectuate în perioada 16 septembrie 1999 – 15 decembrie 1999, a fost SC I. SA Agnita, care a preluat nemijlocit utilajele importate de la furnizorul extern T. GmbH.
De altfel, acest aspect este recunoscut, chiar de reclamantă, prin acţiune, în sensul că, importurile de utilaje s-au făcut în baza facturilor externe emise de furnizorul extern T. GmbH direct către titularul operaţiunii de import SC I. SA, beneficiarul scutirilor prevăzute de Legea nr. 133/1999.
În ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare din 15 octombrie 1999, invocat în motivarea sentinţei, este semnificativă, de asemenea, acţiunea, prin care reclamanta consideră că acesta este anulabil, întrucât nu a stat la baza realizării importurilor a căror titular este.
În raport de aceste date, contractul de vânzare-cumpărare din 15 octombrie 1999, încheiat între firma germană T. GmbH, în calitate de vânzător şi SC MHK SRL Agnita, în calitate de vânzător, în cauză nu are nici o relevanţă juridică, în ce priveşte stabilirea obligaţiilor vamale, pentru importurile făcute de reclamantă.
Apoi, potrivit art. 50 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, mărfurile destinate a fi plasate sub un regim vamal fac obiectul unei declaraţii vamale corespunzătoare acelui regim, iar conform art. 51 alin. (2) din cod, data declaraţiei vamale acceptate este data înregistrării ei şi determină stabilirea şi aplicarea regimului vamal.
Aşadar, în raport de situaţia de fapt expusă, necontestată, precum şi de dispoziţiunile legale precitate, incidente în cauză, calitatea de subiect al impunerii fiscale o are reclamanta, iar datele din raportul de expertiză, enunţat în considerentele hotărârii recurate, nu sunt de natură să înlăture obligaţiile fiscale, reţinute prin actele de control.
În condiţiile date, prin actele administrative atacate, încheiate în urma controlului tematic dispus în baza Ordinului de control nr. 109/2001, s-a reţinut corect că au fost încălcate dispoziţiile art. 4 din Declaraţia privind aplicarea art. 22 din Legea nr. 133/1999 şi, pe cale de consecinţă, s-au aplicat prevederile art. 72 din Legea nr. 141/1997, întrucât în momentul importului reclamanta nu îndeplinea condiţiile legale pentru a beneficia de scutire la plata taxelor vamale.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este nelegală şi netemeinică, iar recursurile fondate, urmând să fie admise, casată sentinţa şi pe fond respinsă acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, de Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Braşov în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, precum şi de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Sibiu în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 169 din 9 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3116/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 3119/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
