CSJ. Decizia nr. 3119/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3119/2003

Dosar nr. 1762/2003

Şedinţa publică din 9 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la 21 februarie 2003, reclamantul A.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Buzău, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se anuleze hotărârea emisă de pârâtă cu nr. 807/2002 prin care s-a respins cererea de a i se stabili şi plăti drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.

A susţinut reclamantul că în perioada 16 mai 1953 – decembrie 1955 a efectuat serviciul militar la muncă în construcţii, în mai multe puncte de lucru, făcând dovada în acest sens cu menţiunile din Livretul Militar.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 43 din 14 martie 2003, a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 309/2002, în tabelul depus la dosar cu evidenţa unităţii militare de muncă, nefigurând şi unitatea militară în care a fost încorporat reclamantul, în perioada 1953 – 1955.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs motivat, criticând soluţia ca nelegală, el prestând serviciul militar în detaşamente de muncă pe mai multe şantiere, care se regăsesc în tabel.

Recursul este găsit a fi fondat, pentru considerentele ce se expun în continuare.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile prevăzute de lege, persoana, cetăţean român, care a efectuat stagiul militar în detaşamentele de muncă din cadrul Direcţiei generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.

Tabelul prezentat de pârâtă în instanţă şi care a fost avut în vedere la respingerea acţiunii, nu este însă o dovadă care să facă proba clară, certă, că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile legale prevăzute de lege, atât timp, cât el prezintă livretul militar, în care este specificat serviciul militar la munca de construcţii, tabel care poate fi completat şi cu alte unităţi.

Astfel, pentru o clasificare a situaţiei se impunea ca reclamantul să prezinte o dovadă din partea U.M. nr. 02405 Piteşti, iar instanţa trebuia să verifice şi această posibilitate, după cum şi să constate cum a făcut înregistrările în Livretul Militar, în sensul că dacă aceste însemnări sunt făcute de Direcţia sau Serviciul Muncii, perioada trebuie considerată ca fiind în detaşamente de muncă şi deci, să beneficieze de drepturile Legii nr. 309/2002.

Neprocedând la lămurirea acestor aspecte, instanţa, cu încălcarea art. 129 pct. 5 C. proc. civ., a pronunţat o sentinţă nelegală.

Faţă de considerentele expuse se va admite recursul, se va casa sentinţa nr. 43/2003 şi va fi trimisă cauza spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de A.E. împotriva sentinţei civile nr. 43 din 14 martie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3119/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs