CSJ. Decizia nr. 3267/2003. Contencios

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 3267

Dosar nr. 3249/200.

Şedinţa publică din 17 octombrie 2003

Asuprarecursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Colegiul jurisdicţional Călăraşi, prin încheierea din 31 iulie 2002, a dispus înfiinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând S.C. R. S.A., până la concurenţa sumei de 271.760.108 lei, în baza art. 67 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002.

S-a reţinut sesizarea făcută de procurorul financiar de pe lângă Camera de Conturi Călăraşi, cu săvârşirea de către S.C. R. S.A. Lehliu Gară, a abaterii financiare constând în neîndeplinirea obligaţiilor financiare către bugetul asigurărilor sociale de stat în cuantum de 231.157.932 lei.

Secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, prin Decizia nr. 577 din 29 octombrie 2002, a admis excepţia tardivităţii declarării recursului jurisdicţional şi a respins recursul jurisdicţional formulat de societate împotriva încheierii şi a obligat-o la 100.000 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că recursul nu s-a declarat în termenul de 15 zile de la pronunţare, conform art. 74 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002.

Considerând Decizia netemeinică şi nelegală, societatea a declarat recurs şi a solicitat admiterea lui şi casarea deciziei cu trimitere spre rejudecare, întrucât la 31 iulie avocatul societăţii a făcut o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare, astfel că instanţagreşit a procedat la judecare. Fiind lipsă de apărare, a cunoscut despre soluţie doar la data comunicării, astfel că recursul a fost declarat în termen.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (4) din Legea nr. 94/1992, republicată, modificată şi completată prin Legea nr. 77/2002, împotriva încheierilor colegiului jurisdicţional prin care au fost dispuse ori încuviinţate măsurile asiguratorii, se poate face recurs jurisdicţional.

Art. 74 alin. (2) din aceeaşi lege, precizează că, în cazul încheierii prin care s-a dispus luarea sau încuviinţarea măsurilor asiguratorii, termenul de recurs jurisdicţional, curge de la pronunţare.

Măsura asiguratorie în cauză a fost luată la 31 iulie 2002, or recursul a fost declarat la 232 septembrie, peste termenul legal de 15 zile de la pronunţare, termen imperativ.

Faţă de dispoziţiile legale invocate, susţinerea recurentei că ar fi în termen faţă de data comunicării nu poate fi primită.

În consecinţă, recursul fiind nefondat urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de S.C. R. S.A. Lehliu Gară împotriva deciziei nr. 577 din 29 octombrie 2002 a Curţii de Conturi a României, secţia jurisdicţională, ca nefondată.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 octombrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3267/2003. Contencios