CSJ. Decizia nr. 3372/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 3372
Dosar nr. 1957/200.
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 4 martie 2003 reclamantele N.V. şi P.L. au chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Bihor, solicitând anularea hotărârilor nr. 1219 din 7 februarie 2003 şi nr. 1220 din 21 februarie 2003 emise de pârâtă şi obligarea acesteia să le recunoască calitatea de beneficiare a prevederilor OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii lor, reclamantele au arătat că tatăl lor R.I. a fost şef haltă CFR Gepiu - Bihor şi că în anul 1940, după ocuparea Ardealului de Nord, în noaptea de 10/11 septembrie familia lor a fost ridicată şi dusă într-un vagon de marfă în apropierea oraşului Seghedin din Ungaria şi instalată într-o baracă, în condiţii de locuit precare, părinţii lucrând ca muncitori necalificaţi, iar copiii rămânând analfabeţi întrucât nu cunoşteau limba maghiară, fiind alfabetizaţi acasă după ce li s-a permis întoarcerea în ţară, din 1945.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa nr. 162/CA/2003 – P din 14 aprilie 2003 a admis acţiunea reclamantelor, a anulat hotărârile atacate şi a obligat pârâta să recunoască acestora calitatea de beneficiare ale prevederilor OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a se pronunţa în acest sens instanţa de fond a reţinut că prin probele administrate în cauză s-a dovedit mutarea forţată a reclamantelor din localitatea de domiciliu în Ungaria pe perioada ocupării Ardealului de Nord şi cum din interpretarea art. 1 din Legea nr. 189/2000 rezultă fără nici un dubiu că strămutarea în altă localitate decât cea de domiciliu este o modalitate de persecuţie etnică, sunt îndeplinite condiţiile art. 1 şi art. 11 din Legea nr. 29/1990 raportat la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin criticile formulate sentinţei atacate se susţine, în esenţă, că în mod greşit a reţinut instanţa de fond ca fiind o persecuţie etnică, situaţia dovedită de reclamante în sensul că tatăl acestora a fost transferat la M.A.V. (C.F.M.) din luna septembrie 1940 până în anul 1945, în condiţiile în care mutarea familiei de la cantonul CFR Gepiu la un canton din Ungaria s-a făcut datorită faptului că tatăl reclamantelor a optat pentru a lucra în continuare în calitate de angajat al C.F. din Ungaria. Această situaţie nu poate fi considerată, în opinia recurentei-pârâte, persecuţie etnică, cu atât mai mult cu cât tatăl reclamantelor a continuat aceeaşi activitate, beneficiind de salarizare, indemnizaţie de chirie şi transport corespunzătoare, nefiind obligat să accepte transferul, singura sancţiune care i-ar fi fost aplicabilă era radierea din drepturile de angajat.
În plus, arată recurenta, reclamantele şi familia lor nu au suportat privaţiunile şi suferinţele unui regim de refugiu ci au beneficiat de o situaţie privilegiată, constând în salarizare, locuinţă de serviciu, etc., fiind aplicabile deci precizările CNPAS nr. 1026/2002.
Examinând sentinţa atacată în raport cu toate criticile formulate, cu probele administrate în cauză şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile art. 1 lit. c) din lege, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, printre care şi persoanele refugiate.
În cauză este necontestat că tatăl reclamantelor a fost trecut la M.A.V. (C.F.M.) din luna septembrie 1940 şi până în august 1945, când s-a întors în Oradea, fiind „mutat" cu familia de la cantonul CFR Gepiu la un canton MAV din Szeged din Ungaria.
Din declaraţiile martorilor rezultă caracterul obligatoriu al mutării, deci de strămutare. Acest caracter rezultă chiar din susţinerile recurentei-pârâte care arată că în situaţia în care tatăl reclamantelor nu ar fi acceptat să lucreze la C.F.M. „sancţiunea aplicabilă ar fi fost radierea din drepturile de angajat", sancţiune de natură a avea consecinţe dezastruoase pentru o familie cu trei fiice minore în întreţinere şi de a împiedica pe autorul intimatelor reclamante de a opta pentru o altă variantă.
Prin urmare, nu se poate reţine că tatăl intimatelor - reclamante de bunăvoie şi-a părăsit postul pentru altul inferior ca statut şi salarizare, şi-a părăsit domiciliul şi bunurile, pentru a trăi cu familia în barăci în condiţii precare, ar fi acceptat transportul familiei cu vagoane pentru animale şi lipsirea de şcolarizare a fiicelor sale minore, ci, astfel cum corect a apreciat şi instanţa de fond, întreaga familie a suportat consecinţele persecuţiei etnice, aspectele mai sus arătate nefiind de loc privilegii.
În plus, prin precizările nr. 1026/2002 ale CNPAS nu se poate adăuga la lege şi nici nu se pot da alte interpretări, mult mai restrictive, dispoziţiilor OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, constatându-se că criticile formulate sentinţei atacate nu sunt fondate, iar aceasta este legală şi temeinică, corect şi amplu motivată, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza considerentelor mai sus expuse şi a dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 162/CA/2003 – P din 14 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea, ca nefondat.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1905/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... | CSJ. Decizia nr. 1906/2003. Contencios. La declinare de... → |
|---|
