CSJ. Decizia nr. 351/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 351/2003
Dosar nr. 3235/2001
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.I., în contradictoriu cu S.N.T.F. - C.F.R. Călători Bucureşti şi Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, a solicitat să se constate că are un drept recunoscut de lege, privind obţinerea de permise gratuite, în calitate de pensionar şi obligarea pârâtei să-i elibereze permise de călătorie gratuite C.F.R; totodată, să fie obligate pârâtele, în solidar, la plata unor daune cominatorii, în cuantum de 1.000.000 lei, pentru fiecare zi de întârziere.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că este pensionar de la 1 noiembrie 2000, având o vechime în muncă de 28 ani, la SC A C.F.R. Griviţa, fosta I.M.M.R. Griviţa Roşie, până la data de 31 decembrie 2000, beneficiind de permise de călătorie, iar după pensionare a formulat cerere pentru obţinerea permiselor, însă S.N.T.F. - C.F.R. Călători i-a refuzat eliberarea, motivând că prin OG nr. 112/1999 au fost abrogate actele normative pe baza cărora putea beneficia de permise de călătorie gratuită; totodată, că societatea în care a lucrat, a ieşit din cadrul unităţilor de căi ferate, la 21 august 1991, potrivit HG nr. 579/1991.
De asemenea, a arătat că unitatea în care a lucrat (I.M.M.R. Griviţa Roşie) a fost subordonată Departamentului Căilor Ferate, până la desfiinţarea acestuia, prin HG nr. 235/1991, când unitatea s-a reorganizat în cadrul S.N.C.F.R., cu denumirea de Material Rulant Griviţa Roşie Bucureşti, fiind direct sunordonată C.N.C.F.R., iar în urma modificării acestei hotărâri, prin HG nr. 570/1991, unitatea în care a lucrat s-a desprins de S.N.C.F.R.; că potrivit art. 12 din HG nr. 235/1991, aşa cum a fost modificată, salariaţii unităţilor desprinse din S.N.C.F.R., beneficiază de permise de călătorie pe cale ferată şi îşi menţine toate drepturile specifice salariaţilor C.F.R.
În ce priveşte unitatea în care a lucrat, reclamantul a arătat că potrivit HG nr. 77/1992, personalul societăţilor comerciale de reparat material rulant îşi menţine toate drepturile specifice salariaţilor C.F.R.
Pârâta S.N.C.F.R. Călători, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, întrucât reclamantul nu îndeplineşte condiţiile cerute de OG nr. 112/1999, iar Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei a invocat lipsa calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 944 din 27 iunie 2001, a respins excepţia invocată de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi totodată, a respins şi acţiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul a lucrat în cadrul U.M.M.R Griviţa Roşie, devenită I.M.M.R. Griviţa Roşie, actualmente SC A C.F.R. Griviţa, din 1 decembrie 1972, până la data pensionării pentru vechime şi limita de vârstă, respectiv 1 noiembrie 2000.
La data pensionării reclamantului era în vigoare OG nr. 112/1999, care, în art. 5 alin. (1), prevede condiţiile acordării permiselor de călătorie gratuite pe căile ferate, respectiv pensionarilor şi membrilor de familie, dacă la data pensionării au avut o vechime în unităţi de cale ferată, de cel puţin 25 ani, bărbaţii şi 20 de ani, femeile, dacă se pensionează din alte unităţi.
Dar reclamantul nu se încadrează în aceste condiţii, având o vechime în unităţi de căi ferate, doar de 18 ani, 8 luni şi 20 de zile, întrucât la 21 august 1991, unitatea la care a lucrat a ieşit din structura căilor ferate, conform HG nr. 570/1991.
După reorganizarea S.N.C.F.R. - C.F.R. Călători, prin HG nr. 584/1998, salariaţii SC A. C.F.R. Griviţa, unde a lucrat reclamantul, au primite permise C.F.R., contra cost, pe bază de convenţii încheiate de S.N.C.F.R., cu conducerile respectivelor unităţi.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând, în principal, aspectele de fapt şi de drept din acţiune: în primul rând, se face referire la HG nr. 729/1991, modificată prin HG nr. 235/1991, potrivit căreia se pretinde că salariaţii unităţilor desprinse de S.N.C.F.R., beneficiază de permise de călătorie pe cale ferată şi îşi menţin toate drepturile specifice salariaţilor C.F.R., iar aceste dispoziţiuni au rămas în vigoare, şi după adoptarea OG nr. 112/1999; că în raport cu aceste dispoziţiuni, precum şi cu HG nr. 77/1992, potrivit căreia personalul societăţilor de reparat material rulant, de unde s-a pensionat, îşi menţine toate drepturile specifice salariaţilor S.N.C.F.R., hotărârea primei instanţe nu este motivată; în al doilea rând, că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi interpretarea greşită a legii, respectiv a OG nr. 112/1999, precum şi a actelor normative, în temeiul cărora îşi menţine toate drepturile specifice salariaţilor S.N.C.F.R.; în al treilea rând, că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare şi asupra probelor administrate, respectiv adresa nr. 315 din 27 martie 1992 a D.G.C.S.C.B., adresa nr. 2032 din 15 iunie 1998, emisă de S.N.C.F.R. şi adresa nr. 43/1/23/1999, emisă de S.N.T.F.C. - C.F.R. Călători, din care rezultă că salariaţii şi pensionarii, proveniţi din unitatea la care au lucrat, beneficiază de permise gratuite în aceleaşi condiţii, ca şi salariaţii S.N.C.F.R.
Recursul este nefondat.
În cauză, hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat susţinerile reclamantului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
În acest sens, în hotărâre au fost redate actele normative invocate de reclamant, în cronologia lor, precum şi situaţia de fapt, privind unităţile la care reclamantului şi-a desfăşurat activitatea, până la data pensionării.
În raport cu aceste date, prima instanţă a reţinut că reclamantul are o vechime în unităţile de căi ferate, de 18 ani, 8 luni şi 20 de zile, unde a lucrat în perioada 1 decembrie 1972 – 21 august 1991.
Or, potrivit art. 5 alin. (1) din OG nr. 112/1999, care reglementează condiţiile acordării permiselor de călătorii gratuite pe căile ferate, beneficiază de aceste dispoziţii, numai pensionarii şi membrii de familie, dacă la data pensionării au avut o vechime în unităţi de cale ferată de cel puţin 25 ani, bărbaţii şi 20 de ani, femeile, dacă se pensionează din alte unităţi.
Aşadar, prima instanţă şi-a fundamentat hotărârea pe dispoziţiile OG nr. 112/1999, în vigoare la data pensionării reclamantului, iar prin aceasta a justificat implicit motivele pentru care a înlăturat susţinerile reclamantului.
Evident, în raport cu dispoziţiile OG nr. 112/1999, privind condiţiile acordării permiselor de călătorii gratuite pe căile ferate, actele normative ori adresele invocate de reclamant, nu au nici o relevanţă juridică în cauză.
În consecinţă, soluţia adoptată de prima instanţă este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.I., împotriva sentinţei nr. 944 din 27 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 350/2003. Contencios. La încheierea de... | CSJ. Decizia nr. 3513/2003. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
