ICCJ. Decizia nr. 4475/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (anulare aviz). Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 4475/2003

Dosar nr. 3674/2003

Şedinţa publică din 9 decembrie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, reclamantul H.C., în contradictoriu cu pârâţii A.V., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a comunei Coţuşca, judeţul Botoşani, Comisia Judeţeană Botoşani de aplicare a Legii nr. 18 1991, Prefectura judeţului Botoşani şi Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, a solicitat anularea avizului nr. 102 din 16 martie 1994.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, prin avizul nr. 102 din 16 martie 1994, a dispus un schimb de teren, pentru suprafaţa de 5832 mp între comuna Coţuşca şi comuna Băluşeni, teren în care este inclusă şi tarlaua nr.4 sola 33/4 şi urmare a acestui schimb, pârâtul A.V. a devenit proprietar pe parcela care, de fapt, este proprietatea sa. A solicitat constatarea nulităţii acestui aviz.

Prin sentinţa nr. 354 din 20 ianuarie 2003, Judecătoria Botoşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, la Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, motivat de faptul că în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 29/1990, atâta vreme, cât reclamantul a solicitat anularea unui act administrativ, ce emană de la o autoritate a administraţiei publice centrale – art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe, a fost respins de Tribunalul Botoşani, prin Decizia nr. 116 R din 20 martie 2003.

Învestită, cu soluţionarea pricinii, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, a declinat la rândul ei competenţa de soluţionare a acţiunii, în favoarea Judecătoriei Botoşani.

În motivarea soluţiei pronunţate, curtea de apel a reţinut că faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, potrivit cărora împotriva hotărârii comisiei judeţene date în soluţionarea contestaţiei celui nemulţumit, de modul cum s-a reconstituit ori constituit dreptul de proprietate, se poate face plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul; tot acestei instanţe îi revine competenţa de a se pronunţa şi asupra cererilor de anulare a avizului de efectuare a unor schimburi de teren, de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în baza art. 51 din Legea nr. 18/1991.

A considerat că prin emiterea avizului nr. 102 din 16 martie 1991, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a săvârşit un act de gestiune şi ca atare, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Ivindu-se conflict negativ de competenţă, pricina a fost trimisă Curţii Supreme de Justiţie, în vederea soluţionării conflictului, potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ.

Competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de H.C., ce face obiectul prezentei cauze, aparţine Judecătoriei Botoşani, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată la Judecătoria Botoşani şi ulterior precizată, reclamantul H.C. a solicitat anularea avizului nr. 102 din 16 martie 1994, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, prin care s-a efectuat un schimb de terenuri între comuna Coţuşca şi comuna Băleni, întrucât urmare a acestui schimb, A.V. a devenit proprietar pe parcela de teren, care, de fapt, este proprietatea sa, iar prin titlul de proprietate emis, nr. 82624, i s-a reconstituit dreptul de proprietate în tarlaua nr. 4, sola 33/5, iar nu în tarlaua 4, sola 33/4.

Potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (5) din Legea nr. 18/1991, împotriva hotărârii comisiei judeţene, date în soluţionarea contestaţiei celui nemulţumit de modul cum s-a reconstituit ori constituit dreptul de proprietate, se poate face plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul.

În cauza de faţă, avizul nr. 102 din 16 martie 1994, emis de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, este un act subsecvent care a stat la baza hotărârii comisiei de constituire/reconstituire a dreptului de proprietate, care a fost avut în vedere de această comisie la reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului H.C., asupra parcelei T 4, Sola 33/5, în loc de parcela T 4, Sola 33/4.

Pentru acest motiv, competenţa de soluţionare a pricinii având ca obiect anularea acestui act, aparţine aceleiaşi instanţe, potrivit dispoziţiile art. 11 alin. (5) din Legea nr. 18/1991.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe H.C., A.V., Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 comuna Coţuşca, judeţul Botoşani, Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 Botoşani şi Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului, în favoarea Judecătoriei Botoşani.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4475/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (anulare aviz). Stabilirea competenţei