CSJ. Decizia nr. 447/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 447/2003

Dosar nr. 2920/2002

Şedinţa publică din 4 februarie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la 24 iunie 2002, contestatoarea L.E. a solicitat Tribunalului Bistriţa Năsăud, anularea deciziei de imputare nr. 109/2002, emisă de Spitalul Orăşenesc Năsăud, prin care i s-a imputat suma de 3.690.086 lei, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit.

Prin sentinţa civilă nr. 415/F din 6 septembrie 2002, Tribunalul Bistriţa Năsăud a declinat competenţa soluţionării cauzei, în favoarea Colegiului jurisdicţional al Camerei de Conturi Bistriţa Năsăud.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că Spitalul Orăşenesc Năsăud, ca unitate publică, se încadrează în categoria persoanelor juridice supuse controlului Curţii de Conturi, potrivit art. 18 lit. e) din Legea nr. 94/1992, iar pe de altă parte, răspunderea principală pentru producerea prejudiciului revine conducerii spitalului, în calitate de ordonator de credite, paguba producându-se, însă, şi prin contribuţia întregului personal al unităţii, care a beneficiat de diferenţa de salariu.

Primind cauza spre soluţionare, Colegiul jurisdicţional al Camerei de Conturi Bistriţa Năsăud, prin sentinţa nr. 75 din 22 octombrie 2002, a declinat competenţa judecării litigiului, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud.

Astfel, colegiul a reţinut, referitor la calitatea persoanei fizice răspunzătoare, potrivit art. 40 şi 41 din Legea nr. 94/1992, că aceasta trebuie să fie administrator, gestionar sau contabil la persoana juridică supusă controlului, ceea ce nu este cazul în speţă.

S-a mai reţinut că instanţele Curţii de Conturi pot judeca şi alte persoane, numai dacă au participat la producerea pagubei împreună cu administratorul, gestionarul sau contabilul angajaţi la persoana juridică controlată.

Întrucât Colegiul jurisdicţional nu a fost sesizat cu privire la întreaga pagubă, împotriva conducerii spitalului, singură sau împreună cu salariaţii care au beneficiat de majorări salariale, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Curtea va stabili că este competent să soluţioneze cauza, Tribunalul Bistriţa Năsăud, în temeiul dispoziţiilor art. 2 lit. b) pct. 1 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 94/1992, sunt supuse judecării instanţelor Curţii de Conturi, contestaţiile introduse împotriva actelor de imputaţie, de către administratorii, gestionarii, contabilii, precum şi de către ceilalţi salariaţi care au participat împreună cu aceştia la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice, prevăzute în art. 18 din lege.

La stabilirea competenţei materiale a instanţelor Curţii de Conturi, se constată că legea are în vedere atât criteriul persoanei juridice controlate, indicate de dispoziţiile art. 18-20 din Legea nr. 94/1992, cât şi acela al calităţii persoanelor fizice răspunzătoare. În ce priveşte calitatea persoanei fizice răspunzătoare, potrivit dispoziţiilor art. 40 şi 41 din Legea nr. 94/1992, aceştia trebuie să fie administrator, gestionar sau contabil al persoanei juridice supuse controlului organului Curţii de Conturi, ceea ce nu este cazul în speţă. Alte persoane pot fi judecate de instanţele Curţii de Conturi, numai dacă au participat la producerea prejudiciului împreună cu administratorul, gestionarul sau contabilul persoane juridice controlate.

În cazul de faţă, Decizia de imputare s-a emis în sarcina unui simplu salariat, beneficiar al unor drepturi salariale necuvenite, persoana care nu a participat în nici un mod la producerea prejudiciului. Paguba a fost cauzată în patrimoniul spitalului exclusiv din culpa conducerii spitalului care a majorat cu 10%, în mod nelegal, salariile de încadrare a unei părţi din personal.

În ipoteza dată, actul de imputaţie nu priveşte o persoană vizată prin art. 41 din Legea nr. 94/1992, astfel încât competenţa de soluţionare a contestaţiei revine instanţei care judecă litigiile de muncă (tribunalul), întrucât dispoziţiile de exceptare de la normele de drept comun limitează competenţa instanţelor Curţii de Conturi, de judecare a contestaţiilor împotriva actelor de imputare, numai la situaţiile indicate în art. 41 din lege.

Întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 41 din Legea nr. 94/1992, contestaţia la Decizia de imputaţie are natura juridică a unui conflict de muncă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţinând tribunalului.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 2 lit. b) C. proc. civ., cu referire la art. 70, 73 şi urm. din Legea nr. 168/1999, cauza urmează a fi înaintată Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia conflicte de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului privind pe L.E.a şi Spitalul Orăşenesc Năsăud, în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud, secţia conflicte de muncă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 447/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei