CSJ. Decizia nr. 583/2003. Contencios. Anulare Hotărâre Guvern. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 583/2003
Dosar nr. 1112/2003
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 6959 din 19 noiembrie 2001, reclamanta SC S. SA Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, a solicitat anularea deciziei nr. 1695 din 24 octombrie 2001 emisă de Ministerul Finanţelor Publice, prin care au fost menţinute în sarcina sa obligaţii fiscale faţă de bugetul de stat, consemnate în procesul-verbal de control nr. 1621 din 15 martie 2001 întocmit de inspectorii de specialitate ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, astfel: 1.398.742.015 lei, majorări de întârziere aferente impozitului pe veniturile reprezentând dobânzi realizate de persoane juridice nerezidente în România; 1.827.749.251 lei, penalitatea de 100% din impozitul datorat, aplicată în temeiul art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate de persoane fizice şi juridice nerezidente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
- în perioada 8 – 28 februarie 2001, inspectorii de specialitate din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Cluj au efectuat un control la SC S. SA Cluj, privind modul de evidenţiere, calculare şi virare a obligaţiilor la bugetul statului, în baza art. 15 din OUG nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.
- organul de control, verificând, printre altele şi modul de impunere a veniturilor realizate din România, în perioada 1 ianuarie 1998 – 31 decembrie 2000, de persoane fizice şi juridice nerezidente, a reţinut că SC S. SA a calculat şi virat la bugetul de stat suma de 1.827.749.251 lei, cu titlu de impozit pe veniturile din dobânzi realizate în România de persoane juridice nerezidente, însă, pe motivul că virarea acestui impozit s-a făcut cu întârziere şi nu a fost reţinut la sursă, a calculat pe seama unităţii supuse controlului, majorări de întârziere în cuantum de 1.398.742.016 lei şi i-a aplicat şi penalitatea de 100% din impozitul datorat, respectiv 1.827.749.251 lei, penalitatea fiind aplicată în temeiul art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998;
- organul financiar fiscal a început executarea silită prin poprire asupra conturilor unităţii, conform OG nr. 11/1996 privind executarea silită a creanţelor bugetare, apreciind că aceasta nu a respectat condiţiile impuse de OUG nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, pentru a beneficia de scutirea la plata majorărilor de întârziere;
- împotriva procesului-verbal de control, SC S. SA a formulat contestaţie, urmând procedura prevăzută de OG nr. 13/2001, însă prin Decizia nr. 1695 din 24 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice – Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, contestaţia formulată a fost respinsă;
- Decizia prin care autoritatea financiar fiscală a obligat unitatea la plata majorărilor de întârziere şi a penalităţii de 100% din impozitul pe venituri achitat, în cuantum de 1.827.749.251 lei, este nelegală cu atât mai mult, cu cât temeiul legal al acestei obligaţii bugetare, invocat de organul de control, respectiv art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001 a Curţii Constituţionale, textul acestui articol fiind abrogat expres OG nr. 26/2001.
Prin întâmpinarea formulată, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj a susţinut că acţiunea reclamantei este neîntemeiată şi a solicitat respingerea acesteia pentru următoarele considerente:
- reclamanta a achitat integral debitul restant, până la data de 31 octombrie 2000, dar pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere, aceasta trebuia să achite în termen de 15 zile de la data controlului şi penalitatea de 100% din impozitul datorat;
- dreptul de a beneficia de scutirea la plata majorărilor de întârziere trebuie raportat la data controlului, dată la care temeiul legal în baza căruia a fost aplicată penalitatea, respectiv art. 6 alin. (3) din OG nr. .83/1998, era în vigoare;
- declararea neconstituţionalităţii textului de lege sus–menţionat, printr-o decizie a Curţii Constituţionale, nu ar avea relevanţă în soluţionarea cauzei, întrucât s-ar încălca un principiu fundamental de drept şi anume, acela al neretroactivităţii legilor.
Prin sentinţa civilă nr. 49 din 29 ianuarie 2002, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea reclamantei şi, în consecinţă, a anulat actele administrative atacate, exonerând-o pe reclamantă de plata majorărilor de întârziere, în cuantum de 1.398.742.016 lei şi a penalităţii de 1.827.749.252 lei.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că:
- obligaţiile bugetare stabilite de organul de control fiscal nu sunt datorate, întrucât prin Decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001 (M. Of., nr. 317/14.06.2001), Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, sunt neconstituţionale, iar sancţiunea instituită prin textul acestui articol este echivalentă cu confiscarea, contravenind astfel, dispoziţiilor art. 41 alin. (8) din Constituţie;
- prin anularea penalităţii de 100% din impozitul datorat în cauză, au devenit incidente dispoziţiile art. 4 din OUG nr. 163/2000, în sensul scutirii reclamantei de la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 1.398.742.016 lei aferente impozitului datorat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, criticând-o ca netemeinică şi nelegală .
Prin motivele de recurs formulate în scris, recurenta a susţinut următoarele:
- la adoptarea soluţiei de admitere a acţiunii reclamantei SC S. SA Cluj, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că la data controlului, art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998, în temeiul căruia a fost aplicată penalitatea de 100% din impozitul datorat, era în vigoare, iar pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere, reclamanta trebuia să achite în termen de 15 zile de la data controlului, impozitul datorat în sumă de 1.827.749.251 lei. În opinia recurentei, este irelevant faptul că printr-o decizie a Curţii Constituţionale a fost înlăturat textul de lege în temeiul căruia s-a aplicat penalitatea, întrucât deciziile Curţii Constituţionale nu pot contraveni principiului de drept al neretroactivităţii legii;
- înlăturarea art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998 ar avea incidenţă numai asupra sancţiunii stabilite în temeiul textului acestui articol, nu şi asupra majorărilor de întârziere pe care reclamanta le datorează, întrucât la data controlului aceasta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de OUG nr. 163/2000, pentru a beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate, cu probele administrate şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei, inclusiv cele ale art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Dispoziţiile legale incidente soluţionării prezentei cauze, sunt următoarele: OG nr. 83/1988 – art. 2 alin. (1) lit. a) şi art. 6 alin. (2) şi )3); OUG nr. 163/2000 – art. 4 şi art. 11.
Din reglementarea textului articolelor sus menţionate rezultă că:
1. Art. 2 alin. (1) lit. a) din OG nr. 83/1998 privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente.
Cota de impozit pentru veniturile din dobânzi plătite nerezidenţilor, persoane fizice şi juridice, este de 10% din aceste venituri, iar calcularea, reţinerea şi vărsarea acestei cote la bugetul de stat se face de către plătitorii de venituri.
Art. 6 alin. (2) din OG nr. 83/1998:
În cazul în care impozitul datorat pentru veniturile realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente nu s-a plătit la termen, se calculează majorări de întârziere potrivit dispoziţiilor legale.
Art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998:
Nereţinerea la sursă a impozitului datorat de plătitorii de venituri pentru veniturile realizate din România de persoane fizice şi juridice nerezidente, se sancţionează cu o penalitate de 100% din impozitul ce trebuia reţinut şi/sau vărsat. De menţionat că, alin. (3) al art. 6 din OG nr. 83/1998 a fost declarat ca fiind neconstituţional prin Decizia nr. 101 din 10 aprilie 2001 a Curţii Constituţionale, (M. Of., nr. 317/14.06.2001).
2. Art. 4 din OUG nr. 163 2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat.
Majorările de întârziere datorate şi neachitate de persoanele juridice, se scutesc de plată dacă debitele restante la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sus-menţionate, care le-au generat, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, se vor achita până la data de 31 octombrie 2000, legea nefăcând vreo diferenţiere cu privire la impozitul aferent veniturilor din dobânzi realizate de persoanele juridice nerezidente.
Se scutesc la plată şi majorările de întârziere datorate şi neplătite până la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă sus–menţionate dacă acestea sunt aferente impozitelor, taxelor şi altor venituri ale bugetului de stat achitate până la aceeaşi dată.
Art. 11 din OUG nr. 163/2000.
Debitorii, persoane juridice, beneficiază de scutire la plata majorărilor de întârziere şi în situaţia în care achită, în termen de 15 zile de la data încheierii sau comunicării documentelor de verificare sau constatare, diferenţele de impozite şi taxe şi majorările de întârziere aferente acestora, constatate ulterior de organele competente, pentru perioada de până la 15 decembrie 2000.
Din procesul-verbal de control nr. 1621 din 15 martie 2001, precum şi din înscrisurile ataşate de reclamantă la întâmpinarea depusă în recurs, rezultă cu certitudine că reclamanta are calitatea de plătitor de venituri din dobânzi achitate unei persoane juridice nerezidente, respectiv firmei W.I. din Italia, ca urmare a furnizării de echipamente şi servicii de către această firmă.
Organul de control recunoaşte că achitarea contravalorii echipamentelor şi serviciilor s-a făcut în şapte rate semestriale, cu o dobândă anuală de 7,5% şi că pentru dobânzile achitate către firma italiană, reclamanta „a calculat, a declarat şi a virat la bugetul statului", impozitul total datorat, în sumă de 1.827.749.251 lei.
La impozitul achitat, organul de control a calculat majorări de întârziere, până la data plăţii, în sumă de 1.398.742.016 lei, însă pentru că impozitul nu a fost reţinut din dobânda datorată, ci a fost suportat de reclamantă prin includerea acestuia în cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe profit, a aplicat reclamantei o penalitate de 100% din impozitul pe care aceasta l-a vărsat la buget. Mai mult, organul de control a stabilit că reclamanta va beneficia de scutire la plata majorărilor de întârziere, numai dacă va achita această penalitate în termen de 15 zile de la data comunicării procesului-verbal de control.
Aplicarea penalităţii de către organul de control şi condiţionarea scutirii reclamantei de la plata majorărilor de întârziere, de achitarea acestei penalităţi, sunt măsuri arbitrare care contravin dispoziţiilor OG nr. 83/1998 şi celor ale OUG nr. 163/2000.
Organul de control, pe de o parte, recunoaşte că reclamanta a virat integral la bugetul statului impozitul datorat, iar pe de altă parte, îi aplică acesteia o penalitate de 100%, fără să ţină seama de faptul că, potrivit art. 6, alin. (3) OG nr. 83/1998, sancţiunea penalităţii de 100% se aplică numai în situaţia în care plătitorul de venituri nu a reţinut şi/sau vărsat impozitul datorat, ori reclamanta nu se află în această situaţie.
Invocarea de către organul de control a dispoziţiilor art. 11 din OUG nr. 163/2000 nu îşi are sensul, întrucât acestea se referă la diferenţe de impozite şi taxe şi la majorările de întârziere aferente acestora, constatate ulterior de organele de control, reclamanta neaflându-se în această situaţie. Articolul menţionat nu face nici o referire expresă la sancţiunea penalităţii prevăzută la art. 6,alin. (3) din OG nr. 83/1998, această din urmă reglementare fiind declarată ulterior ca neconstituţională.
Prin urmare, în mod greşit, organul de control şi organul ierarhic superior acestuia au refuzat să-i acorde reclamantei scutirea la plata majorărilor de întârziere aferente impozitului vărsat la bugetul statului, reclamanta întrunind condiţiile prevăzute la art. 4 din OUG nr. 163/2000, pentru a beneficia de această scutire.
Această instanţă mai reţine că măsurile aplicate de autoritatea financiar fiscală, pe seama reclamantei, contravin scopului şi finalităţii OG nr. 163/2000 pentru diminuarea arieratelor la bugetul de stat, această reglementare urmărind să degreveze situaţia financiară a contribuabililor persoane juridice, în vederea încasării obligaţiilor bugetare restante.
În ceea ce priveşte opinia recurentei, exprimată în cadrul primului motiv de recurs, cum că aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, în cauza de faţă, ar contraveni principiului fundamental de drept al neretroactivităţii legii, această instanţă nu şi-o însuşeşte din următoarele considerente: Decizia Curţii Constituţionale este un act de autoritate obligatorie care înlătură orice posibilitate de aplicare a reglementării textului art. 6 alin. (3) din OG nr. 83/1998; în cauza de faţă Se află în discuţie un raport de drept fiscal litigios între reclamantă, în calitate de contribuabil plătitor de venituri realizate de persoane juridice nerezidente şi cele două organe de autoritate fiscală, raport juridic a cărui finalitate vizează executarea unor obligaţii fiscale; dacă aplicarea sancţiunii penalităţii de 100% din impozitul datorat s-ar fi făcut cu respectarea cerinţelor legii, prin declararea ca neconstituţional a textului de lege menţionat, executarea sancţiunii ar fi devenit inaplicabilă.
Referitor la cererea reclamantei privind obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa constată că din înscrisurile depuse la dosarul de recurs nu se poate determina cuantumul exact al acestora, astfel că reclamanta urmează să promoveze o acţiune separată prin care să-şi justifice cuantumul cheltuielilor de judecată pretinse.
Faţă de considerentele expuse, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 49 din 29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 582/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 584/2003. Contencios → |
|---|
