CSJ. Decizia nr. 584/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 584/2003
Dosar nr. 2716/2001
Şedinţa publică din 13 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 6 noiembrie 2000, V.S. a chemat în judecată Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei de contencios administrativ, să dispună anularea Ordinului nr. 175 din 3 octombrie 2000, prin care a fost numit cu delegare, în funcţia de director al Institutului de Medicină Legală Cluj şi obligarea autorităţii pârâte, la emiterea unui nou ordin pentru numirea sa în funcţia menţionată pe durată nedeterminată.
Totodată, a mai solicitat şi anularea actului administrativ prin care Ministerul Sănătăţii (în prezent, Ministerul Sănătăţii şi Familiei) a hotărât scoaterea la concurs a postului de director al Institutului de Medicină Legală Cluj.
În motivare, reclamantul a arătat că la data de 16 aprilie 1998, prin Ordinul nr. 420 a fost numit şef al Laboratorului Exterior de Medicină Legală Cluj, iar prin Ordinul nr.,612 bis din 22 iunie 1998 a fost eliberat din această funcţie, postul fiind vacantat, pentru a putea fi scos la concurs.
Că ulterior, pe baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, şi-a reluat funcţia de şef al Laboratorului, iar după înfiinţarea Institutului de Medicină Legală Cluj a fost delegat, prin Ordinul nr. 175 din 3 octombrie 2000, în calitate de director al instituţiei, până la ocuparea postului prin concurs.
Reclamantul a mai arătat că numirea sa în funcţia de director al Institutul de Medicină Legală Cluj, cu delegare, este nelegală, întrucât numirea prin concurs nu se poate face decât pe un post vacant or, în cauză, postul în discuţie era ocupat de el prin transfer.
Pe de altă parte, nelegalitatea rezidă şi din faptul că au fost nesocotite dispoziţiile unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, potrivit cărora reîncadrarea în funcţia de şef Laborator are caracter permanent (durată nedeterminată).
Aceleaşi argumente au fost invocate, şi în susţinerea nelegalităţii actului ministerial, prin care s-a decis scoaterea la concurs a postului de director al Institutului de Medicină Legală Cluj.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 112 din 29 martie 2001, a respins acţiunea, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că prin actele administrative atacate, nu i s-a adus reclamantului o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Împotriva sentinţei reclamantul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În acest sens, prin motivele de casare formulate se susţine că prima instanţă a reţinut în mod greşit că postul de director al Institutului de Medicină Legeală Cluj „ar fi o funcţie distinctă de cea de conducere al Laboratorului Exterior de Medicină Legală Cluj, întrucât este vorba de aceeaşi instituţie care şi-a schimbat, însă, denumirea şi a trecut din subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici, în subordinea Ministerului Sănătăţii, potrivit OG nr. 1/2000 şi HG nr. 774/2000, posturile schimbându-şi şi ele denumirea".
Se mai susţine că Ministerul Sănătăţii şi Familiei nu era îndreptăţit să emită Ordinul nr. 175/2000, de numire, cu delegare, a reclamantului în funcţia de director pentru o perioadă determinată, câtă vreme acesta fusese preluat prin transfer de pe un post ocupat pe timp nedeterminat, astfel cum s-a stabilit prin hotărâri judecătoreşti definitive.
În legătură cu vătămarea în drepturi, se arată că aceasta există pentru că ordinul în discuţie este emis de ministerul pârât, pentru a putea vacanta, din nou, postul de şef – conducător – director al Institutului de Medicină Legală Cluj, în vederea scoaterii pentru a doua oară la concurs, cu încălcarea hotărârilor judecătoreşti definitive, pronunţate într-un litigiu anterior.
Recursul este nefondat.
Astfel, excepţia privind autoritatea de lucru judecat, invocată de recurent, este neîntemeiată, întrucât nu există tripla identitate – obiect, cauză, părţi – cerută de art. 1201 C. civ.
Hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă, menţionată în motivele de casare, a rezolvat o acţiune, având ca obiect anularea unui alt act administrativ (Ordinul nr. 612 bis/1998), decât cel aflat în discuţie în prezentul litigiu, iar cauza juridică a fost, de asemenea, alta - art. 19 lit. e) şi art. 27 din HG nr. 740/1997.
Nici susţinerea potrivit căreia între postul de şef al Laboratorului de Medinică Legală Cluj şi cel de director al Institutului de Medicină Legală Cluj, există continuitate şi că scoaterea lui la concurs încalcă dispoziţiile legale, nu poate fi primită.
Aşa cum a reţinut instanţa de fond, prin OG nr. 1/2000, privind organizarea şi funcţionarea institutelor de medicină legală, Laboratoul Exterior Cluj, unitate fără personalitate juridică, aflată în structura Institutului de Medicină Legală Prof. Dr. Mina Minovici, a devenit Institutul de Medicină Legală Cluj, unitate cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei.
Noua instituţie, potrivit art. 7 din HG nr. 774/2000, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O,G, nr. 1/2000, este condusă „de un director, numit prin ordin al ministrului sănătăţii, pe bază de concurs, conform legii".
Prin urmare, măsurile luate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei privind delegarea recurentului în funcţia de director al Institutului de Medicină Legelă Cluj, până la scoaterea postului la concurs, este legală.
În raport cu cele anterior prezentate, Curtea constată că în cauză nu sunt motive pentru desfiinţarea sentinţei atacate, recursul fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.S., împotriva sentinţei civile nr. 112 din 29 martie 2001 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 583/2003. Contencios. Anulare Hotărâre... | CSJ. Decizia nr. 586/2003. Contencios → |
---|