CSJ. Decizia nr. 586/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 586/2003
Dosar nr. 3169/2001
Şedinţa publică din 13 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A. I.G.C. – Direcţia Teritorială Cluj, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Cluj şi pe calea contenciosului administrativ, să se dispună anularea dispoziţiei nr. 133 din 6 octombrie 2000 şi implicit, a procesului-verbal de control şi exonerarea obligaţiei de plată a sumei de 13.251.629 lei, reprezentând T.V.A. deductibil, a sumei de 5.614.513 lei, majorări de întârziere, precum şi obligarea la plata unor daune, în sumă de 6.508.825 lei, reprezentând devalorizarea sumelor sus-menţionate, pe perioada aprilie 2000 – ianuarie 2001 şi actualizarea acestora, până la achitarea efectivă, restituirea taxelor de timbru achitate în cadrul căilor de atac administrativ- jurisdicţionale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în mod greşit nu i s-a acceptat deducerea sumei aferente serviciilor de cazare, deşi au fost respectate obligaţiile prevăzute de art. 19 din OG nr. 3/1992, în sensul că documentele au fost întocmite conform HG nr. 831/1996.
A mai arătat că interpretarea greşită de către organele de control, a dispoziţiilor legale ce reglementează modalitatea deducerii T.V.A., conduce la concluzia că reclamanta nu datorează nici majorările de întârziere.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 164 din 24 mai 2001, a respins acţiunea reclamantei, reţinând că documentele nu au fost legal întocmite de către prestatorul de servicii, iar reclamanta şi-a exercitat dreptul de deducere a T.V.A., fără să verifice întocmirea corectă a documentelor primite.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs R.A. I.G.C. – Direcţia Teritorială Cluj.
Recurenta a susţinut în esenţă că:
1) avea dreptul să deducă T.V.A. aferentă facturilor menţionate, întrucât erau îndeplinite condiţiile legale, respectiv:
- să solicite de la furnizori sau prestatori, facturi sau documente legal aprobate pentru toate bunurile şi serviciile achiziţionate;
- să verifice întocmirea corectă a acestora;
- pentru facturile cu o valoare a T.V.A. mai mare de 20 milioane lei, să solicite şi copia certificatului de înregistrare ca plătitor de T.V.A., al furnizorului sau prestatorului. Întrucât valoarea T.V.A. aferentă fiecărei facturi era mai mică de 20 miloane lei, avea îndatorirea respectării doar a primelor două obligaţii, iar acestea au fost respectate întocmai.
Referitor la refuzul deducerii T.V.A., în sumă de 657.196 lei, aferentă serviciilor de cazare prestate de unităţile de cazare, angajaţilor săi, în timpul deplasărilor în interes de serviciu, recurenta a susţinut că emiterea facturilor şi chitanţelor fiscale pe numele angajaţilor, nu face ca T.V.A. să fie nedeductibilă, atâta vreme, cât s-a făcut dovada cu ordinele de deplasare ataşate că respectivele servicii sunt legate direct şi exclusiv de activitatea sa.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În fapt, prin procesul-verbal de control financiar nr. 4335 din 4 aprilie 2000, reprezentanţii Administraţiei Financiare a municipiului Cluj Napoca au procedat la verificarea modului de evidenţă, calcul şi vărsare a T.V.A., la R.A. I.G.C. – Direcţia Teritorială Cluj, în vederea soluţionării cererii de rambursare a T.V.A. depusă de societate, la Administraţia Financiară, sub nr. 4335 din 16 martie 2000.
Potrivit art. 25 pct. B lit. b) din OG nr. 3/1992, modificată şi completată prin OG nr. 34/1997, privind T.V.A., „Agenţii economici, plătitori de T.V.A., sunt obligaţi să solicite de la furnizori sau prestatori, facturi sau documente legal aprobate, pentru toate bunurile şi serviciile achiziţionate şi să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile cu o valoare a T.V.A., mai mare de 20 milioane lei, să solicite copia de pe certificatul de înregistrare ca plătitor T.V.A., a furnizorului sau prestatorului".
Pe de altă parte, potrivit art. 18 pct. 10.5 lit. h) din HG nr. 512/1998, cu privire la aplicarea Normelor pentru aplicarea OG nr. 3/1992, „Nu poate fi dedusă potrivit legii T.V.A. aferentă intrărilor referitoare la:
h) bunuri şi servicii aprovizionate pe bază de documente, care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 25 pct. B din ordonanţă şi HG nr. 831/1997, pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a Normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora".
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că reclamanta şi-a exercitat dreptul de deducere a T.V.A., fără să verifice dacă documentele au fost întocmite în mod corect, deşi facturile provin de la un furnizor care era înregistrat ca plătitor de T.V.A., iar reclamanta, potrivit OG nr. 3/1992, era obligată să verifice întocmirea corectă a acestora.
Aşa fiind, în mod corect organele fiscale au refuzat solicitarea reclamantei, de restituire a T.V.A. apreciind că în cauză, nu are nici o relevanţă argumentarea acesteia, că dreptul de deducere nu ar fi condiţionat de plata efectivă a T.V.A., de către emitentul facturii.
Referitor la obligarea recurentei-reclamante, de a plăti suma de 657.196 lei, reprezentând T.V.A. aferent serviciilor de cazare, trebuie menţionat că chitanţele au fost emise pe persoane fizice angajate ale societăţii, şi nu pe societate, că nu conţin datele de identificare a agentului economic cumpărător, specificate de formularul „chitanţă fiscală".
Aşa fiind, susţinerea reclamantei că, chitanţele sunt legal întocmite şi că are dreptul să-şi deducă T.V.A. aferentă acestora, precum şi faptul că acest drept de deducere este condiţionat de justificarea cuantumului taxei, nu poate fi primită, întrucât documentele în baza cărora se poate deduce T.V.A., sunt numai cele legal aprobate sau facturi fiscale întocmite corect şi complet, conform dispoziţiilor art. 25 lit. b) din OG nr. 3/1992 şi HG nr. 831/1997.
În consecinţă, suma dedusă neavând temei legal, rezultă că aceasta constituie debit, a cărui neachitare în termen atrage obligarea la plata majorărilor de întârziere, în temeiul art. 13 din OG nr. 11/1996.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A. I.G.C. – Direcţia Teritorială Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 164 din 24 mai 2001, a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 584/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 587/2003. Contencios → |
|---|
