CSJ. Decizia nr. 625/2003. Contencios. Anularea vizei de iesire si prelungirea vizei de sedere în România. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 625/2003
Dosar nr. 2214/2002
Şedinţa publică din 14 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
L.Q. a chemat în judecată Ministerul de Interne - Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei Bucureşti, pentru a se dispune anularea vizei de ieşire nr. 690080/1999 şi prelungirea vizei de şededere în România.
Reclamanta a arătat că a intrat în România, cu soţul ei, în scopul desfăşurării de activităţi comerciale. La data de 9 martie 1999, autorităţile i-au dat viza de ieşire din ţară, dar fiind însărcinată, nu a putut respecta această măsură.
Precizează că soţul ei are viză de şedere şi că nu a comis fapte, de natură a i se refuza acordarea vizei.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii, ca inadmisibilă, întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 438/F/2001, a respins excepţia de inadmisibilitate, a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la prelungirea vizei de şedere în România, a reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 158/2002, a casat sentinţa şi a reţinut cauza pentru soluţionare pe fond.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că Tribunalul Bucureşti, a soluţionat cauza, cu încălcarea normelor de competenţă materială.
Potrivit Legii nr. 40/1990, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne, printre alte unităţi subordonate acestuia sunt şi Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei şi Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei, unităţi fără personalitate juridică.
Conform art. 53 din Legea nr. 123/2001, atribuţiile Ministerului de Interne, cu privire la străini, sunt exercitate de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General al Poliţiei şi organele teritoriale subordonate acestora.
Cum Ministerul de Interne este autoritate centrală, în cauză işi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 668 din 20 iunie 2002, a respins cererea de repunere în termen formulată de reclamantă şi a respins acţiunea, ca tardiv formulată.
S-a reţinut că reclamanta nu a făcut dovezi, în sensul că s-a aflat în imposibilitate de a acţiona în judecată, de la 9 martie 1999, când i s-a acordat viza de ieşire din ţară. Acţiunea s-a înregistrat la 16 august 2001, cu mult peste termenul de un an prevăzut de art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990, acest termen fiind de decădere, astfel că acţiunea a fost tardiv formulată.
Considerând hotărârea netemeinică şi nelegală, reclamanta a declarat recurs, în baza art. 304 pct. C. proc. civ. şi a solicitat admiterea lui, casarea sentinţei şi în fond, admiterea cererii de repunere în termen, admiterea acţiunii, anularea vizei de ieşire nr. 690080/1999 şi prelungirea vizei de şedere în România.
S-a arătat că posedă acte cu care face dovada imposibilităţii de a face demersurile necesare privind obţinerea vizei, cât şi a imposibilităţii de a acţiona pe părât, pentru perioada care face obiectul acestei acţiuni.
Cu certificatul constatator al naşterii copilului face dovada că a stat în spital până la 3 decembrie 1999, perioadă în care a fost în imposibilitate să întreprindă orice demers.
Ulterior, datorită faptului că nu avea viză de şedere, iar copilul nu avea certificat de naştere, tot din lipsa vizei sale, nu a putut beneficia de internare în spital, deşi starea sănătăţii ei este precară, astfel că a beneficiat de tratament ambulatoriu, fără posibilitate de deplasare, conform actelor medicale depuse la dosar.
Recursul este nefondat.
Din actele depuse în recurs, rezultă că reclamanta a născut la 6 septembrie 1999 şi că în perioada 2000 - 2002, având lombosciatică, anual – câte o lună – două, a fost nevoită în cadrul tratamentului prescris, să efectueze repaus la pat.
Actele depuse nu justifică forţa majoră care să impună repunerea în termen.
În speţă, se solicită anularea vizei de ieşire nr. 690080 din 23 februarie 1999 şi prelungirea vizei de şedere în România.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, „Înainte de a cere instanţei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel ce se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut în art. 1 alin. (2), autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta. În cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulţumit de soluţia dată reclamaţiei sale, el poate sesiza instanţa în termen de 30 de zie de la comunicarea soluţiei.
Alin. ultim al art. 5 din Legea nr. 29/1990, prevede termenul de decădere de un an de la data comunicării actului, a cărui anulare se cere.
Cum acţiunea a fost înregistrată la 16 august 2001, în mod justificat instanţa a reţinut tardivitatea şi a respins acţiunea.
În consecinţă, soluţia instanţei fiind temeinică şi legală, recursul se priveşte nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de L.Q., împotriva sentinţei civile nr. 668 din 20 iunie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 624/2003. Contencios. Refuz prelungire viza de... | CSJ. Decizia nr. 628/2003. Contencios. întoarcerea executarii... → |
---|