CSJ. Decizia nr. 624/2003. Contencios. Refuz prelungire viza de sedere în România. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 624/2003
Dosar nr. 2211/2002
Şedinţa publică din 14 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă şi de contencios administrativ, reclamanta J.L. a solicitat instanţei, obligarea pârâtului Serviciul Independent de Evidenţă Informatizată a Persoanei să-i prelungească viza de şedere în România, începând cu data de 4 iunie 2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a intrat în România la data de 26 octombrie 1997, împreună cu soţul şi fiica sa, obţinând succesiv prelungirea vizei de şedere, din şase, în şase luni, până la data de 5 martie 2001, când autorităţile române i-au acordat viza de ieşire din ţară.
Reclamanta a mai arătat că s-a adresat din nou autorităţilor, însă acestea i-au aplicat o nouă viză de ieşire din ţară, începând cu data de 4 iunie 2001, deşi nu a comis nici una din faptele prevăzute de lege, de natură a-i limita dreptul la şedere în România. Apreciază că soţul său are viză de şedere până la 22 august 2001, iar fiica sa, care trebuie să părăsească România, este elevă laşcoala chineză.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 385 F din 8 noiembrie 2001, a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să prelungească reclamantei, viza de şedere în România, pentru şase luni, începând cu 4 iunie 2001.
Pentru a soluţiona astfel, instanţa a reţinut că probele dosarului nu confirmă motivul de refuz al prelungirii vizei de şedere în România.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul de Interne – Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin Decizia civilă nr. 156 din 30 aprilie 2002, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a reţinut cauza spre competentă soluţionare pe fond.
Instanţa de recurs a reţinut că litigiul s-a soluţionat cu încălcarea competenţei altei instanţe, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei nu are personalitate juridică, fiind subordonată Ministerului de Interne care trebuia să stea în proces în calitate de pârât. Deşi, Ministerul de interne a fost citat la instanţa de fond, tribunalul a respins excepţia necompetenţei materiale, încălcând astfel dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, judecând cauza în fond după casare, prin sentinţa civilă nr. 666 din 20 iunie 2002, a admis acţiunea, a anulat viza de ieşire din ţară aplicată pe paşaportul reclamantei şi a obligat pârâta să emită un act pentru prelungirea vizei de şedere în ţară, a reclamantei.
Instanţa a reţinut că reclamanta a intrat în ţară, cu soţul şi fiica sa, elevă la şcoala chineză, în scop de afaceri.
La data de 12 decembrie 2000, reclamanta a solicitat prelungirea vizei în scop de afaceri, fiind asociată la SC T.A. SRL. Pârâtul a dispus un control la această firmă, constatând că reclamanta a prezentat un bilanţ al societăţii cu data înregistrării, la Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5, modificată. Pentru acest motiv, la data de 5 martie 2001 i s-a acordat viza de ieşire nr. 730350, valabilă până la 19 martie 2001.
La data de 28 martie 2001, reclamanta s-a adresat cu o nouă cerere de prelungire a vizei, dar i s-a aplicat viza de ieşire nr. 730659, valabilă până la 4 iunie 2001.
Cererile adresate de reclamantă în mod repetat organului competent, au fost considerate de instanţă că reprezintă o dovadă a îndeplinirii procedurii prealabile.
Instanţa a mai reţinut că reclamanta a făcut dovada că nu ea a fost cea care a modificat data de înregistrare a bilanţului contabil pe anul 2000, culpa fiind a contabilei firmei care este cercetată pentru fals.
Nemulţumit de sentinţa sus-menţionată, a declarat recurs Ministerul de Interne, pe care o consideră nelegală şi netemeinică.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că reclamanta nu a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, deoarece pentru fiecare măsură luată de Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei trebuie să se adreseze cu reclamaţie unităţii emitente, în termen de 30 zile de la data comunicării răspunsului.
Recurentul susţine că nici la acordarea primei vizei de ieşire şi nici în cea de a doua situaţie, intimata nu a contestat măsura luată.
Pe fondul cauzei, recurentul a arătat că i-a refuzat intimatei-reclamante viza de şedere în ţară, pentru că s-a constatat că bilanţul contabil ce se dorea a fi aferent anului 2000, era, de fapt, încheiat în anul 1999, ceea ce s-a apreciat ca fiind o încălcare a ordinii de drept, motiv pentru care organele competente au dispus acordarea vizei de ieşire, valabilă până la 19 martie 2001, instituindu-se şi consemnul N.P.J., pentru 2 ani.
Recursul este nefondat.
Reclamanta J.L. a intrat în România la data de 26 octombrie 1997. împreună cu soţul şi fiica sa şi a obţinut succesiv prelungirea vizei de şedere. până la data de 5 martie 2001.
Cu ocazia unei noi cereri de prelungire a vizei de şedere în România. reclamanta primeşte de la Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată. viza nr. 730350 din 5 martie 2001, care este în realitate o viză de ieşire din ţară, valabilă până la 19 martie 2001.
Reclamanta s-a adresat din nou acestei autorităţi, care îi mai acordă o viză de ieşire din ţară nr. 730659 din 28 mai 2001, care are o valabilitate până la 4 iunie 2001.
Împrejurarea că reclamanta s-a adresat autorităţii emitente a fost dovedită cu înscrisul de la dosar, care se referă la memoriul depus de reclamantă la data de 1 iunie 2001 şi cu răspunsul nefavorabil dat de Ministerul de Interne, cu nr. 63291 BM/II din 20 iunie 2001.
Aşa fiind, nu se poate constata inadmisibilitatea acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, reglementată de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Pe fond, motivul pentru care reclamantei nu i s-a prelungit viza de şedere în România a constituit împrejurarea că ar fi modificat data de depunere a bilanţului contabil aferent anului 2000.
Reclamanta, în calitate de asociat al SC T.A. SRL Bucureşti, trebuia să depusă la Administraţia Financiară a sectorului 5 Bucureşti, bilanţul societăţii la 30 iunie 2000, însă la Administraţia Financiară a fost depus bilanţul din 1999.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a solicitat contabilei, care este cunoscătoare a limbii române, să depună bilanţul lunii iunie 2000, însă aceasta pentru a-şi acoperi culpa, că l-a depus la timp, a prezentat organelor fiscale, unul vechi.
Reclamanta a sesizat Serviciul Poliţiei Economico-Financiare, care a început urmărirea penală a contabilei U.M., pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi uz de fals.
În mod evident, culpa cu privire la falsul comis în bilanţul contabil, aparţine contabilei firmei, şi nu reclamantei.
În această situaţie nu poate fi reţinut nici motivul de fraudare a legii, pentru a refuza prelungirea vizei de şedere a reclamantei în România.
Aşa fiind, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul de Interne, împotriva sentinţei civile nr. 666 din 20 iunie 2002, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 621/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 625/2003. Contencios. Anularea vizei de iesire... → |
|---|
