CSJ. Decizia nr. 63/2003. Contencios. Pensie. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 63/2003
Dosar nr. 1769/2002
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 1 iunie 2000, reclamantul O.C. a chemat în judecată Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Galaţi, solicitând obligarea acesteia să-i recalculeze pensia, prin luarea în considerare a perioadei lucrată în condiţii corespunzătoare grupei I de muncă.
În motivarea acţiunii, reclamantul arată că în perioada 1949 – 1985 a lucrat la calea ferată, la siguranţa circulaţiei, activitate ce se încadrează în grupa I de muncă.
Acţiunea a fost respinsă ca nefondată, prin sentinţa civilă nr. 218 din 16 octombrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, recurs admis prin Decizia nr. 2248 din 8 iunie 200, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care s-a casat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă, reţinându-se că reclamantul avea deschisă calea contenciosului administrativ, iar instanţa de fond trebuia să constate că cererea este admisibilă şi să cerceteze fondul pricinii.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 266 din 6 decembrie 2001, a respins acţiunea ca nefondată.
Instanţa reţine că reclamantul a învestit-o numai cu cererea de recalculare a pensiei, nu şi cu cerere de modificare a deciziei de pensionare, care ar trebui să preceadă cererii de recalculare a drepturilor cuvenite, astfel că modificarea deciziei nu poate fi dispusă direct de către instanţă.
Prin recursul de faţă, reclamantul critică ultima sentinţă, pentru că instanţa nu a ţinut cont că a fost pensionat în anul 1985, când toţi salariaţii erau încadraţi în grupa a III-a de muncă şi că nu a avut în vedere nici Decizia nr. 87 din 1999 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 2248/2000 a Curţii Supreme de Justiţie şi Drecretul-lege nr. 68/1990.
Recursul va fi admis, în sensul şi pentru considerentele care se vor arăta în continuare:
Recurentul a fost pensionat prin Decizia nr. 63237 din 15 februarie 1985, emisă de Comisia de Pensii Galaţi, prin care i s-a acordat pensie pentru munca depusă şi limită de vârstă, începând cu 1 februarie 1985, avându-se în vedere o vechime de 39 ani în grupa a III-a de muncă.
După pronunţarea Deciziei nr. 87 din 1999, de către Curtea Constituţională, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Decretul-lege nr. 68/1990, sunt neconstituţionale, în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă şi activităţile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 şi după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I şi II de muncă, nu şi celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activităţi, anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv, recurentul s-a adresat organului de pensii competent, cu solicitarea de a i se recalcula pensia, prin luarea în considerare şi a perioadei lucrată în condiţii corespunzătoare grupei I de muncă.
În baza cererii sale, Oficiul de Pensii Galaţi, prin adresa nr. 24160 din 28 februarie 2000, i-a răspuns că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute prin Decizia nr. 87 din 1999 a Curţii Constituţionale, care se referă numai la persoanele care la 1 februarie 1990, aveau calitatea de pensionari şi care şi-au desfăşurat activitatea în locuri de muncă prevăzute în Ordinul nr. 50/1990, forma iniţială, să fie încadrate în grupele I sau II de muncă, potrivit reglementărilor existente până în anul 1990.
Punctul de vedere susţinut de organele de pensii, nu poate fi reţinut.
Prin Decizia nr. 87 din 1999 a Curţii Constituţionale s-a soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate, privitoare la un anumit text de lege şi la o anumită situaţie concretă, dar aceasta nu înseamnă că dispoziţiile deciziei nu au o aplicaţie de principiu mai largă, care poate fi interpretată în sensul că nu trebuie să existe o inechitate între persoanele care se pensionează, în situaţia existenţei aceloraşi condiţii de desfăşurare a activităţii productive, indiferent de data exercitării acesteia sau de data la care se pensionează.
Cu adeverinţa nr. 707/P/1107 din 22 noiembrie 1999, eliberată de Regionala C.F. Galaţi, Serviciul Resurse Umane, recurentul face dovada că în perioadele 15 martie 1949 – 18 august 1965 şi 1 septembrie 1965 – 1 februarie 1985, a lucrat în condiţii corespunzătoare grupei I de muncă, în procent de 100%, funcţiile avute în aceste perioade fiind prevăzute în Ordinul nr. 50/1990, Anexa 1 pct. 123.
În aceiaşi adeverinţă se menţionează că în perioadele 15 august 1945 – 13 martie 1946 şi 18 august 1965 – 1 septembrie 1965, acesta a lucrat în condiţii corespunzătoare grupei a II-a de muncă, în procent de 100%, funcţiile deţinute fiind prevăzute în Ordinul nr. 50/1990, Anexa II pct. 210.
Esenţial în situaţia de, faţă este faptul că recurentul şi-a desfăşurat activitatea în condiţii grele de muncă, încadrabile în grupele I sau II de muncă, în funcţie de activitatea concretă îndeplinită şi ar fi nedrept să existe diferenţiere între acesta şi alte persoane care au lucrat în aceleaşi condiţii de muncă, dar s-au pensionat după anul 1990 ori au fost cuprinse în astfel de grupe în Ordinul nr. 50/1990, numai în forma iniţială.
Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 312 şi 314 C. proc. civ., se va admite recursul, sentinţa va fi casată şi se va admite acţiunea, în sensul că va fi anulat actul nr. 241260 din 28 februarie 2000, emis de pârâtă şi va fi obligată Casa Judeţeană de Pensii Galaţi să recalculeze drepturile reclamantului de pensie, drepturi stabilite prin Decizia nr. 63237 din 15 februarie 1985, a Comisiei de Pensii Galaţi, prin luarea în considerare a perioadelor 15 martie 1949 – 18 august 1965 şi 1 septembrie 1965 – 1 februarie 1985, ca fiind lucrate în condiţii corespunzătoare grupei I de muncă şi a perioadelor 15 august 1945 – 13 martie 1946 şi 18 august 1965 – 1 septembrie 1965, ca lucrate în grupa a II-a de muncă, drepturi ce se vor stabili începând cu 1 septembrie 1999.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de O.C., împotriva sentinţei civile nr. 266 din 6 decembrie 2001 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, admite acţiunea formulată de reclamantul O.
Obligă Casa Judeţeană de Pensii Galaţi să recalculeze drepturile de pensie ale reclamantului, stabilite prin Decizia nr. 63237 din 15 februarie 1985, prin acordarea drepturilor cuvenite pentru perioadele 15 martie 1949 – 18 august 1965 şi 1 septembrie 1965 – 1 februarie 1985, lucrate în grupa I de muncă şi pentru perioadele 15 august 1945 – 13 martie 1946 şi 18 august 1965 – 1 septembrie 1965, lucrate în grupa a II-a de muncă, cu începere de la 1 septembrie 1999.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 629/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 630/2003. Contencios. Anulare act control... → |
---|