CSJ. Decizia nr. 723/2003. Contencios. Anulare acte control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 723/2003

Dosar nr. 2321/2002

Şedinţa publică din 21 februarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, la 8 martie 2002, sub nr. 952, prin declinare de competenţă de la Tribunalul Olt, reclamantul Consiliul Local Slatina a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, anularea deciziri nr. 2094/2001 şi a procesului-verbal nr. 3592/2001, prin care a fost obligat la plata sumelor de 1.709.696.207 lei, T.V.A., 3.000.481.135 lei, majorări de întârziere şi 31.072.147 lei, penalităţi.

În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamant că organele de control financiar au stabilit greşit obligarea de plată a T.V.A. pentru veniturile obţinute din concesiuni şi închirieri, întrucât actele operaţiunii nu se înscriu între cele prevăzute expres de art. 1 din OG nr. 17/2000 şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 lit. d), aşa cum precizează şi HG nr. 565/1997.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 162, pronunţată la 2 mai 2002, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Local Slatina, împotriva Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Olt şi Ministerul Finanţelor.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul în perioada supusă controlului, 1 septembrie 1996 – 30 septembrie 2001, a obţinut venituri din concesionarea de terenuri şi închirieri, pentru care s-a stabilit că datorează la bugetul de stat suma 4.741.249.489 lei, T.V.A., majorări de întârziere aferente şi penalităţi.

Potrivit art. 2 alin. (1) din OG nr. 3/1992, republicată, privind T.V.A. şi art. 2 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 17/2000, instanţa a precizat că în sfera de aplicare a T.V.A. se cuprind operaţiunile cu plată, precum şi cele asimilate acestora, efectuate de o manieră independentă, de către persoanele fizice şi juridice privind livrări de bunuri sau prestări de serviciu, că în speţă închirierea şi concesionarea sunt operaţiuni impozabile din punct de vedere a T.V.A.

De asemenea, instanţa a mai arătat că închirierea şi concesionarea de bunuri nu se regăseşte la activităţile de administraţie publică, menţionate în HG nr. 656/1997, aşa cum a susţinut reclamantul, în sensul că nu se cuprind în sfera de aplicare T.V.A., astfel că măsurile dispuse prin actele de control închiriate, sunt legale.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ,a declarat recurs reclamantul, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

În motivarea recursului s-a susţinut în principal că veniturile din concesionări şi închirieri sunt venituri nefiscale, potrivit clasificării indicatorilor privind Finanţele Publice, elaborate chiar de Ministerul Finanţelor şi că potrivit protocolului încheiat cu pârâta, s-au preluat contractele de concesiune de la aceasta, iar prin adresa nr. 5952 din 22 ianuarie 1999 s-a comunicat lista de rămăşiţe a debitelor, fără a cuprinde şi T.V.A.

Recursul este nefondat.

Din verificarea actelor dosarului, Curtea urmează să constate în legătură cu natura juridică a activităţilor desfăşurate de recurentă sub aspect fiscal, aceea a concesionării şi închirierii, că hotărârea instanţei de fond a dat o rezolvare legală, acestea fiind aducătoare de profit şi intră în sfera de aplicare a T.V.A., conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 3/1992, republicată şi art. 2 alin. (1) lit. a) din OG nr. 17/2000, chiar dacă sunt efectuate de o instituţie publică.

De asemenea, din clasificarea activităţilor din economia naţională – C.A.E.N. – aprobată prin HG nr. 656/1997, a rezultat că închirierea de bunuri aparţinând domeniului public şi privat, nu se regăsesc la activităţile de administraţie publică, ce sunt exceptate de la plata T.V.A., aşa cum a susţinut recurenta, ca urmare a invocării art. 3 lit. d) din OG nr. 17/2000.

Împrejurarea că pârâta i-a comunicat, ca urmare a încheierii protocolului de preluare de la aceasta, a contractelor de concesiune (o perioadă sumele provenite din concesionare fiind încasate chiar de pârâtă), lista de rămăşiţe a debitelor, fără să cuprindă şi T.V.A., nu este de natură a susţine că nu erau obligaţi la plata acesteia, de vreme ce OG nr. 3/1992, republicată, include în sfera de aplicare a T.V.A., şi aceste operaţiuni.

Astfel fiind, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Consiliul Local al municipiului Slatina, împotriva sentinţei nr. 162 din 24 mai 2002 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 723/2003. Contencios. Anulare acte control financiar. Recurs