CSJ. Decizia nr. 727/2003. Contencios. Anulare ordin imputare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 727/2003
Dosar nr. 1483/2002
Şedinţa publică din 21 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 24 iulie 2001 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, sub nr. 1385, reclamanţii S.E., T.I., T.A., Ş.V., C.C., U.M., C.I. au chemat în judecată Curtea de Conturi pentru ca în contradictoriu cu această, să se dispună anularea Ordinului de imputare nr. 522/2001, privind suma de 479.936.844 lei.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă că suma imputată reprezintă majorări de întârziere pentru nevirarea C.A.S., că pentru a răspunde material trebuie să existe şi culpă, în producerea prejudiciului care nu este efectiv, real, pentru a conduce la diminuarea patrimoniului unităţii ,ci este vorba de o întârziere a plăţii.
La termenul din 29 noiembrie 2001 s-a dispus conexarea la prezentul dosar a dosarului nr. 1838/2001, în care a formulat acţiune cu acelaşi obiect, T.A.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 219 pronunţată la 28 februarie 2002, a admis acţiunile conexe formulate de reclamanţii S.E., T.I., T.A., Ş.V., C.C., U.M., C.I. şi pârâta Curtea de Conturi şi, în consecinţă, a dispus anularea Ordinului de imputare nr. 522 din 3 iulie 2001 şi a exonerat pe reclamantă de plata sumei de 479.936.844 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa dispunând în cauză şi efectuarea unei expertize contabile la cererea reclamanţilor, a constatat că, potrivit procesului-verbal din 2 iulie 2001 şi a notei de prezentare nr. 1873 din 3 iulie 2001, aceştia nu au calculat şi virat la bugetul asigurărilor sociale de stat în perioada februarie 1999 – martie 2000, contribuţia în sumă de 142.869.300 lei pentru care în timpul controlului s-au calculat majorări de întârziere în sumă de 434.124.878 lei.
De asemenea, s-a mai reţinut că reclamanţii în mod greşit au diminuat suma calculată pentru contribuţia la bugetul asigurărilor de stat cu 7%, aplicându-se procentul de 23% în loc de 30% asupra salariilor brute cuvenite personalului angajat.
Ulterior încheierii actului de control, Curtea de Conturi Dâmboviţa a solicitat efectuarea unui control ce s-a făcut de Casa Judeţeană de Pensii şi în urma refacerii acestuia, prin procesul-verbal nr. 977 din 30 iulie 2001, s-a stabilit că debitul este mai mic de 333.219.647 lei.
Suma a fost diminuată, întrucât Casa de Pensii a avut în vedere acordarea facilităţii de 7%, prevăzută de art. 2 alin. (3) din OG nr. 2/1999 şi pentru această sumă, Direcţia de Control Financiar Dâmboviţa a Curţii de Conturi a României a aprobat scutirea, astfel că instanţa, constatând că nu mai există prejudiciu, a stabilit că reclamanţii nu mai răspund material.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a declarat recurs Curtea de Conturi, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.
În motivarea recursului s-a susţinut că, deşi a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă, instanţa le-a calificat drept apărări de fond, procedeu nelegal în raport cu dispoziţiile procedurale şi la care nici nu le-a dat vreun răspuns, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 129, coroborat cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susţinut că şi în varianta reţinută de instanţă, aceea a scutirii acordate de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, la plata sumei de 333.219.647 lei, rămâne neacoperită diferenţa de prejudiciu cauzat până la suma de 479.936.844 lei, adică suma de 146.717.197 lei compusă din 47.811.966 lei ce reprezintă facilitatea de 7% de care recurenta nu a mai beneficiat şi 98.905.231 lei diferenţă provenită prin reducerea operată de Casa de Pensii prin actul de control nr. 977 din 30 iulie 2001.
Recursul este fondat.
Rezultă într-adevăr că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile legale cu privire la efectuarea raportului de expertiză contabilă administrat în cauză, prin respingerea obiecţiunilor formulate de recurentă.
Deşi le-a considerat apărări de fond, rezultă, de asemenea, că instanţa de fond nu a dat nici o rezolvare aspectelor legate de diferenţa de prejudiciu de 146.717.197 lei până la suma de 479.936.844 lei, ca urmare a constatării debitului de 333.219.647 lei pentru care s-a aprobat scutirea de plată.
În atare împrejurare, Curtea apreciază criticile formulate de recurentă, întemeiate în raport de art. 129, coroborat cu art. 261 pct. 5 C. proc. civ. şi, ca o consecinţă a admiterii recursului, va casa sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare, urmând ca instanţa de fond să completeze proba administrată în cauză şi cu răspunsurile expertului la obiecţiunile formulate de recurentă.
În funcţie de acestea, instanţa urmează să reaprecieze dacă în raport de prejudiciul existent, se pune în discuţie şi răspunderea materială a intimaţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 219 din 28 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 726/2003. Contencios. împotriva Hotarârii... | CSJ. Decizia nr. 73/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei → |
|---|
