CSJ. Decizia nr. 740/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 740/2003
Dosar nr. 911/2002
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 10 iulie 2001, SC S.R. SA Câmpina a solicitat ca în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, să se dispună anularea deciziei nr. 833 din 7 iunie 2001, emisă de primul pârât, precum şi a procesului-verbal nr. 2495 din 7 noiembrie 2000, întocmit de inspectori ai Administraţiei Financiare Ploieşti, ca nelegale.
Pe cale de consecinţă, reclamanta a cerut exonerarea sa de obligaţia de virare la bugetul statului, a sumelor de 1.362.331.360 lei, cu titlu de accize, 520.738.527 lei, majorări aferente accizelor şi 3.477.392.480 lei, impozit pe profit.
În motivarea acţiunii, ea a arătat că sumele de bani calculate de organele de control financiar nu sunt datorate, deoarece produsele petroliere livrate au fost introduse în Zona liberă Giurgiu şi potrivit legii, ele sunt exceptate de la plata taxelor vamale şi a impozitelor.
A precizat că în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Legea nr. 141/1997, livrarea mărfurilor în zonele libere, situate în afara teritoriului vamal, este asimilată operaţiunilor de export şi scutită de plata accizelor.
Cu privire la impozitul pe profit, în sumă de 3.477.392.480 lei, reclamanta a arătat că la data de 31 decembrie 1996, avea o pierdere de 13.921.411.000 lei, înregistrată în soldul debitor al contului 121 şi o pierdere de recuperat de 13.552.891.000 lei, precum şi o pierdere fiscală declarată în Declaraţia pentru impozitul pe profit pentru contribuabilii mari, de 17.629.753.000 lei.
În opinia sa, pierderea contabilă de recuperat nu era influenţată de creşterea obligaţiilor din bilanţul fiscal, ci era o pierdere efectivă din balanţa de verificare.
Ţinând seama de prevederile art. 8 din Legea nr. 73/1996, coroborate cu cele conţinute în Legea nr. 82/1991, în mod greşit organul de control a luat în calcul creşterea obligaţiilor societăţii faţă de terţi, la determinarea rezultatului fiscal pe anul 1996.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 275 din 18 decembrie 2001, a admis în parte acţiunea, în sensul că a anulat Decizia nr. 833/2001, a Ministerului Finanţelor Publice, hotărârea nr. 2554 din 22 noiembrie 2000, a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Prahova şi procesul-verbal de control financiar din 7 noiembrie 2000, pentru suma de 3.477.392.480 lei, cu titlu de impozit pe profit şi pentru suma de 1.833.340.365 lei, majorări de întârziere aferente.
Referitor la accize, instanţa a reţinut că acţiunea nu poate fi primită, întrucât cantităţile de motorină livrate de reclamantă, SC O.S. SRL Giurgiu şi de către aceasta, altor beneficiari cu sediul sau punctul de lucru în Zona liberă Giurgiu, nu se încadrează în prevederile art. 21 lit. a) din OUG nr. 82/1997. Că, deci, din moment ce produsul respectiv nu a părăsit teritoriul naţional, ci a fost comercializat către diverşi agenţi economici din zona liberă, în mod corect organul financiar a stabilit obligaţia de plată a accizelor.
Cât priveşte impozitul de profit, s-a motivat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Ordinul nr. 2242/1997, al Ministerului Finanţelor Publice, deoarece, pe de o parte, acest act normativ a fost emis în mod expres pentru închiderea exerciţiului financiar contabil pe anul 1997, iar reclamanta a suferit pierderea fiscală la finele anului 1996, când nu erau aplicabile prevederile ordinului. Pe de altă parte, pierderea respectivă nu este identică cu pierderea contabilă din balanţa de verificare sintetică la care se referă ordinul emis de Ministerul Finanţelor Publice.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, precum şi reclamanta SC S.R. SA Câmpina.
Recurenta-reclamantă a susţinut că în mod eronat prima instanţă nu a admis, şi cererea sa, pentru exonerarea de la plata accizelor şi a majorărilor de întârziere aferente, care, în realitate, nu sunt datorate.
În drept, societatea comercială a invocat dispoziţiile cuprinse în art. 16 din Legea nr. 84/1992, considerând că îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a beneficia de facilităţile oferite de regimul de zonă liberă.
Critica nu este întemeiată.
Pe baza verificării efectuate de organul de control financiar şi a documentelor contabile examinate de către expertul contabil I.O., Curtea de apel a stabilit în mod judicios că reclamanta a livrat cantităţi de motorină prin SC O.S. SRL Giurgiu, către beneficiari, care îşi au sediile sau punctele de lucru în Zona liberă Giurgiu. Prin urmare, a avut loc o comercializare a produsului în cadrul zonei libere, care aparţine teritoriului naţional, şi nu o livrare la export.
Având în vedere această împrejurare şi dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 84/1992, art. 21 lit. a) din Legea nr. 82/1997 şi art. 81 din Legea nr. 141/1997, expertul a concluzionat că reclamanta nu poate beneficia de scutirea de la plata accizelor, în sumă de 1.362.331.360 lei, precum şi a majorărilor de întârziere aferente, în sumă de 520.738.527 lei.
În cadrul recursului declarat de pârâţi s-a susţinut că acţiunea reclamantei trebuia respinsă, şi în privinţa impozitului pe profit, deoarece Ordinul nr. 2242/1997 emis de Ministerul Finanţelor Publice, exclude posibilitatea ca la determinarea acestui impozit pe anul 1997, să se recupereze pierderea înregistrată în cursul anului 1996, datorată exclusiv majorării obligaţiilor.
Astfel, potrivit art. 18 alin. (2), nu se recuperează pierderea declarată de contribuabilii mari, determinată de creşterea obligaţiilor din bilanţul fiscal.
Procedându-se contrar dispoziţiilor ordinului, s-a încălcat principiul permanenţei metodei consacrat de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.
Nici această critică nu este întemeiată.
Din probele administrate în cauză a rezultat că la finele anului 1996, reclamanta a înregistrat o pierdere fiscală în valoare de 10.337.218.805 lei, care s-a recuperat în perioada următoare, conform art. 8 din Legea nr. 73/1996, fără a se depăşi 36 luni, astfel:
- în anul 1997, suma de 2.637.032.428 lei;
- în anul 1998, suma de 583.079.820 lei;
- în anul 1999, suma de 255.280.232 lei.
Recuperarea s-a făcut din profitul realizat pe parcursul celor 3 ani şi aşa cum a reţinut instanţa de fond, prevederile art. 18 alin. (2) ale Ordinului nr. 2242/1997, emis de Ministerul Finanţelor Publice, nu sunt aplicabile în speţă.
Actul administrativ normativ a vizat în mod expres închiderea exerciţiului financiar contabil pe anul 1997, iar societatea comercială controlată a suferit pierderea fiscală la sfârşitul anului precedent, când normele ordinului nu erau aplicabile.
În al doilea rând, pierderea fiscală înregistrată la finele anului 1996 nu este aceieaşi cu pierderea contabilă din balanţa de verificare sintetică, la care se referă actul administrativ normativ.
Expertul contabil a apreciat că potrivit art. 8 din Legea nr. 73/1996, pentru aprobarea OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit, reclamanta avea dreptul să recupereze pierderea fiscală declarată la sfârşitul anului 1996, fără a depăşi 36 luni, situaţie în care ea nu datorează impozit pe profit.
Concluziile amplu motivate ale expertului nu au fost combătute de organele financiare, prin alte mijloace de probă concludente.
Prin urmare, în mod corect Curtea de apel a reţinut că organul de control financiar a calculat reîntregirea profitului impozabil al agentului economic, cu pierderea fiscală a anului 1996, în baza unor prevederi ale ordinului ministerial, care, însă, contravin dispoziţiilor Legii nr. 73/1996.
Faţă de considerentele expuse şi în lipsa unor motive de casare ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., ambele recursuri se vor respinge ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Prahova, în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi de SC S.R. SA, împotriva sentinţei civile nr. 275 din 18 decembrie 2001, a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 74/2003. Contencios.. Stabilirea competenţei | CSJ. Decizia nr. 744/2003. Contencios. Anulare act... → |
|---|
