CSJ. Decizia nr. 748/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000). Stabilirea competenţei

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.748

Dosar nr.154/2003

Şedinţade la25 februarie 2003

S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi comercial şi Tribunalul Buzău – Secţia comercială şi de contencios administrativ privind soluţionarea litigiului dintre S.M. şi Casa Judeţeană de Pensii Buzău.

In lipsa părţilor a căror citare nu a fost dispusă.

CURTEA

Asupra conflictului negativ de competenţăde faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 8 august 2002, S.M. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Buzău să se dispună anularea hotărârii nr.8 din 28 iunie 2002 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr.189/2000, ca nelegală.

De asemenea, a cerut obligarea acestei autorităţi publice să i se recunoscă statutul de deportat pentru motive etnice şi să-i acorde drepturile cuvenite în baza acestui statut.

Curtea de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ prin sentinţa nr.126 din 13 septembrie 2002 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Buzău, reţinând că soluţia se impune în raport de prevederile art.3 pct.1 din codul de procedură civilă şi de calitatea de investiţie publică de interes judeţean a pârâtei.

La rândul său, Tribunalul Buzău, Secţia comercială şi de contencios adminstrativ prin încheierea din 19 noiembrie 2002 s-a dezinvestit în favoarea instanţei sesizate iniţial.

Măsura a fost justificată de reglementarea instituită în materie prin dspoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.189/2002.

Intrucât s-a ivit un conflict negativ de competenţă între cele două instanţe judecătoreşti de grade diferite, cauza a fost înaintată Curţii Supreme de Justiţie pentru regulator, conform art.21 din Codul de procedură civilă.

Se constată că soluţia corectă este cea pronunţată de Tribunalul Buzău, întrucât prin dispoziţiile art.7 alin.4 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.105/1999, competenţa materială de soluţionare a unor asemenea litigii a fost atribuită curţiilor de apel şi nu tribunalelor.

Existenţa acestei reglementări cu caracter procesual, conţinută într-o lege specială, atrage competenţa Curţilor de apel pentru soluţonarea în primă instanţă a proceselor şi cererilor în materie de contencios administrativ, astfel cum rezultă şi din art.2 pct.1 lit.c a Codului de procedură civilă.

In consecinţă, ţinând seama de obiectul litigiului, dar şi de taxele legale menţionate mai sus urmează a se stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei lui S.M. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare alitigiului intervenit întreS.M. şi Casa Judeţeană de Pensii Buzău în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – Secţia comercială şi de contencios administrati.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 748/2003. Contencios. Conflict negativ de competenta (refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000). Stabilirea competenţei