CSJ. Decizia nr. 321/2003. Contencios. Anulare decizie UAR. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 321/2003
Dosar nr. 1941/2002
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 februarie 2002, reclamantul N.V. a chemat în judecată pe pârâţii U.A.R. şi Consiliul Baroului Avocaţilor Alba, solicitând anularea deciziei nr. 1064 din 13 iunie 2001, a Comisiei Permanente a U.A.R., a deciziei nr. 8506 din 15 decembrie 2001, a Consiliului U.A.R. şi obligarea pârâtei U.A.R. să emită decizie de primire a sa în profesia de avocat, cu scutire de examen.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat c, prin actele contestate i-a fost încălcat dreptul de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, deşi a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Legea nr. 51/1995, pentru exercitarea acestei profesii. Reclamantul a susţinut că refuzul pârâţilor s-a întemeiat nejustificat pe rezultatele unui test organizat, cu încălcarea prevederilor art. 28-31 din Statutul profesiei de avocat.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 17 aprilie 2002, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea, a anulat deciziile nr. 1064 din 13 iunie 2001 şi nr. 8506 din 15 decembrie 2001 şi a obligat pârâta U.A.R. să emită decizie de primire a reclamantului în profesia de avocat, cu scutire de examen.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a avut în vedere actele depuse la dosar şi din care a rezultat că reclamantul îndeplineşte atât condiţiile generale stabilite de art. 11 din Legea nr. 51/1995, cât şi condiţiile speciale prevăzute de art. 16 alin. (2) din aceiaşi lege, pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, întrucât are o vechime de peste 15 ani în funcţia de consilier juridic, iar aprecierea probităţii şi competenţei sale profesionale de către Baroul Alba, nu a avut un caracter obiectiv, fiind contrară prevederilor art. 32 din Statutul profesiei de avocat.
Împotriva acestei sentinţe şi în termen legal, au declarat recurs pârâţii U.A.R. şi Baroul Alba, solicitând casarea hotărârii în baza art. 304 pct. 3, 9 şi 10 şi art. 312 C. proc. civ.
În primul motiv de casare s-a susţinut că instanţa de fond a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, care nu prevăd un drept, ci numai o posibilitate pentru anumite categorii de persoane de a fi primite în profesie, cu scutire de examen, iar organele competente să decidă pentru fiecare caz în parte sunt Comisia Permanentă şi Consiliul U.A.R. din România. Recurenţii au arătat că intimatul nu a primit aviz favorabil de scutire de examen, pentru că nu a dovedit minimum de cunoştinţe, necesare exercitării profesiei, cu ocazia testului organizat la 22 mai .2001, în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Statutul profesiei de avocat, asigurându-se egalitatea de şanse a celor înscrişi şi transparenţa rezultatelor.
Prin cel de-al doilea motiv de casare, recurenţii au susţinut că deciziile contestate de intimat nu sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, nefiind acte emise de autorităţi administrative. Faţă de caracterul privat al profesiei de avocat, recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond, de anulare a actelor întocmite de organele de conducere ale profesiei, motivând că în cauză nu erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 29/1990.
În ultimul motiv de recurs, s-a invocat necompetenţa materială a instanţei de fond, cu motivarea că, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 138/2000, competentă să judece cauza este Curtea de Apel Bucureşti, deoarece deciziile contestate au fost emise de organele de lucru ale U.A.R., respectiv de Comisia Permanentă şi de Consiliul Uniunii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de casare invocate şi cu dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs, pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, care prevăd că, la cerere, poate fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, cel care, anterior sau la data primirii în profesie, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult, timp de cel puţin 10 ani.
Constatând că intimatul îndeplineşte atât condiţiile legale, cât şi condiţiile statutare pentru a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, instanţa de fond a apreciat judicios că este nejustificat refuzul manifestat de recurenţi în conţinutul celor două decizii contestate.
Motivarea acestor decizii prin rezultatele obţinute de intimat la testul organizat în data de 22 mai 2001, s-a dovedit a fi lipsită de temei legal, pentru că în cazul primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, legea şi Statutul profesiei de avocat nu prevăd ca o condiţie prealabilă, promovarea unui test de verificare a cunoştinţelor profesionale.
Scutirea de examen a fost recunoscută numai anumitor categorii de persoane, în considerarea calificării profesionale dobândite, prin exercitarea timp de cel puţin 10 ani, a uneia sau a unora din profesiile juridice expres şi limitativ prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Pentru aceste categorii de persoane, primirea în profesie, cu scutire de examen se soluţionează individual, cu avizul consultativ al baroului, întocmit după depunerea raportului asupra condiţiilor de primire în profesie şi verificarea cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform art. 65 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, art. 32 şi 52 din Statutul profesiei de avocat.
În cauză, se constată că subiectele testului organizat de recurenţi la 22 mai 2001, nu se încadrează tematicii prevăzute de art. 32 din Statut, pentru verificarea cunoştinţelor, numai cu privire la reglementarea profesiei de avocat şi a reprezentat în realitate un sistem de control al pregătirii profesionale, similar unui examen.
Din acest punct de vedere apare ca nefondată susţinerea din recurs, privind lipsa unui drept recunoscut de lege, intimatului, care să fi fost vătămat prin organizarea testului din 22 mai 2001 şi prin deciziile de respingere a cererii de primire în profesie, cu scutire de examen, motivate pe rezultatele obţinute la test.
Îndeplinind condiţia de a fi exercitat timp de cel puţin 10 ani, una din profesiile juridice prevăzute de art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, republicată, intimatul este titularul dreptului de a solicita primirea în profesie, cu scutire de examen, iar soluţia dată cererii sale de organele de conducere ale profesiei, trebuie întemeiată pe criterii obiective şi nu poate fi rezultatul exercitării discreţionare de către acestea, a dreptului lor de a decide.
Cea de-a doua critică privind inadmisibilitatea acţiunii este, de asemenea, nefondată, întrucât recurenţii au calitatea de organisme profesionale, constituite în vederea aplicării şi executării Legii nr. 51/1995 şi îndeplinesc un serviciu public, astfel încât actele pe care le întocmesc pentru asigurarea acestui serviciu public, pot fi contestate în justiţie, în condiţiile prevăzute de lege.
Deciziile prin care recurenţii au respins cererea intimatului de primire în profesie, cu scutire de examen, au fost emise în exercitarea acestor atribuţii legale, reprezentând acte administrative de autoritate, a căror legalitate poate fi examinată pe calea controlului judecătoresc, reglementat de Legea nr. 29/1990. În consecinţă, pronunţându-se asupra acţiunii în anularea celor două decizii, instanţa de fond nu a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.
Prin ultimul motiv de casare, invocând competenţa Curţii de Apel Bucureşti, recurenţii au susţinut încălcarea normelor de competenţă teritorială, şi nu a celor de competenţă materială cuprinse în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., cum greşit au indicat în recurs.
Şi această critică se dovedeşte a fi neîntemeiată, faţă de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 29/1990, care prevăd că judecarea acţiunilor în contencios administrativ este de competenţa instanţei judecătoreşti, în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. Cum domiciliul intimatului este în oraşul Baia de Arieş, judeţul Alba, litigiul a fost soluţionat în primă instanţă de Curtea de Apel Alba Iulia, cu respectarea normelor de competenţă materială şi teritorială pentru acţiunile în contencios administrativ.
Faţă de considerentele expuse şi constatând că nu există motive de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de U.A.R. şi Baroul Alba, împotriva sentinţei civile nr. 78 din 17 aprilie 2002, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3209/2003. Contencios. Anulare viza de iesire... | CSJ. Decizia nr. 748/2003. Contencios. Conflict negativ de... → |
|---|
