CSJ. Decizia nr. 750/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 750/2003
Dosar nr. 3467/2000
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC R. SA Slatina a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt şi Administraţia Financiară Slatina, pentru ca instanţa prin sentinţa ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 349/2000, a dispoziţiei nr. 530/1999, precum şi a hotărârii nr. 62/1999, cu consecinţa exonerării sale de la plata sumei de 251.456.378 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că Administraţia Financiară Slatina a aprobat cererea sa, de eşalonare la plată a impozitului pe profit şi T.V.A., în sumă de 340.726.574 lei, pe o perioadă de 10 luni, că s-a depus garanţia bancară cerută şi majorările de întârziere, dar că prin actul de control, a cărui anulare se solicită, au fost practic anulate aceste înlesniri, motivat de faptul că s-a depăşit scadenţa pentru două rate.
Curtea de Apel Craiova, prin sentinţa civilă nr. 256/2000, a admis acţiunea, a anulat procesul-verbal de control şi Decizia nr. 349/2000, exonerînd-o pe reclamantă, de plata sumelor reţinute prin procesul-verbal de control.
Pentru al pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a achitat la termen 8 rate eşalonate, din cele 10, iar pentru cele două rate achitate cu întârziere, pârâta avea la dispoziţie posibilitatea de a încasa automat sumele datorate în caz de neplată la termen, din garanţia de 73.000.000 lei, depusă de reclamantă în contul pârâtei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Administraţia Financiară a municipiului Slatina şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, Olt în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor.
I. În motivarea recursului său, recurenta-pârâtă Administraţia Financiară a muncipiului Slatina a susţinut că:
-i ntimatei-reclamantei i s-a aprobat eşalonarea la plată pe o perioadă de 10 luni, a sumelor reprezentând impozitul pe profit şi T.V.A., cu majorările de întârziere corespunzătoare;
- două din ratele eşalonate, scadente în 28 decembrie 1998, au fost achitate cu întârziere, prin O.P. 15 şi 16 din 12 ianuarie 1999 şi respectiv, 8 februarie 1999, fiind astfel nerespectate dispoziţiile art. 84 din O.G nr. 11/1996, cu consecinţa anulării eşalonării;
- intimata era singura în măsură să solicite plata ratelor scadente, la 28 decembrie 1998 şi 28 ianuarie 1999, din garanţia bancară de 73.000.000 lei.
II. Recurenta Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Olt, în motivarea recursului său, a susţinut, în esenţăcă:
- intimata-reclamantă nu a respectat condiţiile impuse la aprobarea eşalonării, achitând cu întârziere ratele T.V.A., impozit pe profit şi majorările de întârziere aferente, fapt ce atrage executarea silită pentru întreaga sumă neplătită.
- pentru neplata la termenul scadent, a ratelor eşalonate devin incidente dispoziţiile art. 84 din OG nr. 11/1996, în sensul anulării eşalonării acordate.
Analizând ambele recursuri, prin prisma motivelor invocate şi în raport cu dispoziţiile art. 304-3041 C. proc. civ., Curtea le va respinge ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin adresa nr. 38275 din 21 august 1998, Administraţia Financiară a municipiului Slatina a aprobat intimatei-reclamante, eşalonarea la plată a impozitului pe profit şi T.V.A., în sumă de 340.726.574 lei, pe o perioadă de 10 luni, începând cu 28 septembrie 1998, până la 28 iunie 1999, în baza art. 83 din OG nr. 11/1996, urmând ca majorările de întârziere să se achite o dată cu ultima rată din graficul de eşalonare, respectiv la 28 iunie 1999.
De precizat este faptul că acordarea înlesnirii la plată s-a făcut numai după depunerea de către intimată, a unei garanţii bancare, în sumă de 73.000.000 lei, în contul recurentei-pârâte Administraţia Financiară a municipiului Slatina, suma depusă drept garanţie fiind calculată la nivelul a două rate din graficul de eşalonare.
Depunerea garanţiei şi condiţiile în care şi pentru care putea fi folosită această sumă, rezultă cu claritate din înscrisurile depuse la dosar.
De menţionat este faptul că aşa cum rezultă din înscrisul aflat la dosar, garanţia de 73.000.000 lei a fost depusă în conformitate cu Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 1283/1998, privind procedura de acordare a unor înlesniri la plată, a obligaţiilor bugetare şi că această sumă garanta irevocabil plata oricărei sume, până la concurenţa sumei totale de 73.000.000 lei, la prima şi simpla cerere scrisă a Administraţiei Financiare Slatina.
Cu toate acestea, recurenta-pârâtă Administraţia Financiară, a comunicat intimatei-reclamante, la 8 august 1999, că eşalonarea obligaţiilor fiscale aprobată iniţial şi-a pierdut valabilitatea, motivat de faptul că s-a întârziat plata ratei scadente din 28 decembrie 1998, achitată la 12 ianuarie 1999 şi a ratei din 28 ianuarie 1999, achitată la 8 februarie 1999, independent de faptul că la 28 iunie 1999, intimata a achitat integral impozitul pe profit şi T.V.A. eşalonate, plus majorările de întârziere calculate legal.
Or, în situaţia în care două din cele 10 rate eşalonate au fost achitate cu întârziere (15 zile), recurenta Administraţia Financiară putea să recupereze diferenţa, până la nivelul sumelor datorate din garanţia de 73.000.000 lei, constituită special în acest scop.
Suţinerea recurentei, în sensul că intimata-recurentă era singura care putea să solicite plata ratelor scadente la 28 decembrie 1998 şi 28 ianuarie 1999, din garanţia de 73.000.000 lei, este neîntemeiată, deoarece, aşa cum s-a arătat, această sumă a fost depusă în contul recurentei, pentru a garanta irevocabil plata oricărei sume, la prima şi simpla cerere scrisă a Administraţiei Financiare Slatina.
In aceste condiţii, în mod corect instanţa de fond a apreciat că recurenta Administraţia Financiară avea posibilitatea de a încasa automat, în caz de neplată la scadenţă, sumele datorate din garanţia depusă în acest sens în contul ei, de către reclamanta-intimată. În caz contrar, constituirea garanţiei ar fi lipsită de eficienţă şi nu s-ar justifica.
ÎIn raport cu cele mai sus reţinute şi faţă de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge cele două recursuri, ca nefondate, motivele invocate fiind aceleaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt, în nume propriu şi al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi de Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Slatina, împotriva sentinţei civile nr. 256 din 19 mai 2000, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, ca neîntemeiate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 75/2003. Contencios. Anulare act control... | CSJ. Decizia nr. 751/2003. Contencios → |
|---|
