CSJ. Decizia nr. 751/2003. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 751/2003
Dosar nr. 872/2001
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 5 iunie 2000 şi înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanta SC A.L. SA Sibiu, a chemat în judecată pe pârâtele Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti şi Direcţia Regională Vamală Braşov, solicitând ca în contradictoriu cu cele două pârâte, să se dispună anularea parţială a deciziei nr. 791/2000, emisă de Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti şi a actului contestator nr. 4 din 13 ianuarie 2000 şi înştiinţării de plată întocmite de Direcţia Regională Vamală Braşov, pentru suma de 322.918.705 lei, în sensul menţinerii acestora, numai pentru suma de 6.417.081 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prin încălcarea prevederilor cuprinse în art.2 5 din Legea nr. 90/1998 şi Legea nr. 141/1997, cele două pârâte au dispus din oficiu încheierea operaţiunii de import temporar, prin import definitiv pentru un încărcător Frontal utilaj, ce a făcut obiectul contractului de leasing nr. 5528 din 21 mai 1998 şi a fost astfel obligată la 285.097.176 lei, cu titlu de comision vamal, accize şi taxe vamale şi la 114.238.610 lei, penalitate de întârziere aferente.
A precizat că în respectarea actelor normative, în vigoare la data derulării contractului, a solicitat în termen încheierea operaţiunii de import temporar prin import definitiv, dar pârâtele au refuzat să considere această solicitare, ca fiind făcută în termen, sub motivul că este necesară depunerea facturii originale.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ ,prin sentinţa nr. 318 din 29 noiembrie 2000, a admis acţiunea, aşa cum a fost formulată de reclamantă, anulând actele întocmite de pârâte, pentru suma de 332.918.705 lei, fiind menţinută numai o obligaţie vamală de 6.417.081 lei, formată din 2.692.499 lei, taxe vamale şi majorări de întârziere de 3.724.365 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că taxele vamale ce se stabilesc în cazul achiziţionării de bunuri în sistem de leasing, se calculează la valoarea reziduală, chiar dacă utilizatorul nu şi-a exercitat dreptul de prelungire sau achiziţie al bunului, că organele vamale au dispus nelegal închiderea din oficiu a operaţiunii de import, reclamanta comunicând în termen opţiunea sa.
Împotriva sentinţei nr. 318/2000 a declarat recurs Direcţia Regională Vamală Braşov, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor Bucureşti, susţinând că acţiunea trebuie respinsă ca tardiv introdusă, deoarece nu s-a depus în termen documentaţia pentru încheierea regimului vamal suspensiv, că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii sau că a fost pronunţată o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, recurenta făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 8, 9 şi 11 C. proc. civ.
Aanalizând recursul sub aspectul criticilor şi motivelor de casare invocate, se constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce se expun.
În ceea ce priveşte tardivitatea acţiunii, că nu s-ar fi depus documentaţia pentru încheierea regimului vamal suspensiv în termen, susţinerea este neîntemeiată, acţiunea fiind formulată în termen împotriva deciziei nr. 791/2000, emisă de Direcţia Generală a Vămilor şi în prealabil depusă plângere în termen împotriva actelor de contestaţie, termen recunoscut chiar de recurentă, prin actele jurisdicţionale pronunţate.
Curtea constată că instanţa de fond a interpretat corect actele juridice deduse judecăţii, în sensul că în materia contractului de leasing, de analizat în cauză, reclamanta a respectat prevederile acestuia, temeiurile şi clauzele lui, dar şi prevederile art. 25 din Legea nr. 90/1998, art. 61 şi 95 C. vam. şi art. 155 din HG nr.626/1997.
Este demonstrat că reclamanta a informat autoritatea vamală despre intenţia de a importa definitiv utilajul, obiect al contractului de leasing, depunând şi o factură în copie.
În aceste condiţii, încheierea din oficiu a operaţiunii de import nu era legală.
Instanţa de fond s-a preocupat în motivarea soluţiei sale şi de invocarea temeiurilor şi textelor legale de aplicat, considerentele legate pe probele cauzei fiind în acest sens convingătoare, judicios examinate.
În ceea ce priveşte invocarea art. 304 pct. 11 C.proc. civ., ca motiv de casare, acest articol şi motiv au fost abrogate prin OUG nr. 138/2000.
Faţă de considerentele expuse, constatând că motivele de casare invocate sunt neîntemeiate, soluţia ce se impune este aceea de respingere a recursului, ca neîntemeiat, obligând recurenta şi la 16.555.000 lei, cheltuieli de judecată, către reclamanta-intimată, în baza art. 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională Vamală Braşov, în numele şi pentru Direcţia Generală a Vămilor, împotriva sentinţei civile nr. 318 din 29 noiembrie 2000, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca neîntemeiat.
Obligă recurentele la plata sumei de 16.555.000 lei, către SC A.L. SA Sibiu, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 750/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 753/2003. Contencios → |
---|