CSJ. Decizia nr. 753/2003. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV
Decizia nr. 753/2003
Dosar nr. 1065/2001
Şedinţa publică din 25 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SRL Oradea a chemat în judecată pârâţii Ministerul Sănătăţii şi pe dr. M.P., obligarea primului pârât să emită aviz de funcţionare pentru organizarea activităţii de cursuri de noţiuni fundamentale de igienă, să anuleze actul nr. 31866 din 5 iulie 2000, emis de pârât, obligarea lui la emiterea răspunsului la petiţia nr. 16109 din 29 martie 2000, precum şi obligarea celui de-al doilea pârât, în solidar cu primul, la plata sumei de 16.160.000 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea chiriei achitate pentru închirierea unui spaţiu de la liceul A.L.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin cererea din 29 martie 2000, asupra căruia a revenit la data de 19 iunie 2000, a solicitat eliberarea avizului de funcţionare pentru activităţi de educaţie şi învăţământ, însă prin adresa din 5 iulie 2000, Ministerul Sănătăţii i-a comunicat că dosarul este incomplet, fără a-i preciza ce anume lipseşte din dosar.
Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 134/CA/2000 - P din 15 decembrie 2000, a dispus respingerea excepţiei plângerii prealabile, ca şi pe aceea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului P.M. Totodată, a admis în parte, acţiunea reclamantei SC A. SRL Oradea şi în consecinţă:
- a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii să emită aviz de funcţionare, pentru organizarea activităţii de cursuri de noţiuni fundamentale de igienă, în favoarea reclamantei;
- a respins capetele de cerere pentru anularea actului nr. 31866 din 5 iulie 2000, emis de pârât şi l-a obligat la emiterea răspunsului la petiţia nr. 16109 din 29 martie 2000;
- a obligat pârâtul conferenţiar doctor P.M., în solidar cu Ministerul Sănătăţii, să plătească reclamantei, 10.227.600 lei, despăgubiri şi 1.300.000 lei, cheltuieli de judecată
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că apărarea pârâţilor este fondată cu privire la capetele de cerere privind anularea actului nr. 31866 din 5 iulie 2000, care nu este un act administrativ, ci o simplă corespondenţă, pentru care acest capăt de cerere urmează a fi respins.
De asemenea, considerând că eliberarea avizului de funcţionare face obiectul primului capăt de cerere, instanţa a dispus respingerea acestuia. Privitor la acest capăt de cerere, instanţa a reţinut că cererea reclamantului nefiind soluţionată în termenul prevăzut de lege, din atitudinea pârâtului, precum şi din condiţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, rezultă un refuz nejustificat.
Referitor la plata despăgubirilor, instanţa a reţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a funcţionarului, este nefondată, raportată la dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 29/1990.
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului, de 80 dolari SUA pe zi, a reţinut că acesta se ridică per total, la 400 dolari SUA, care potrivit cursului dolarului în data de 27 noiembrie 2000, dat publicităţii prin presa locală, în sumă de 25.569 lei pe dolar, este în sumă de 10.227.600 lei.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică, au declarat recurs pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi P.M.
În recursul său, recurentul Dr.P.M. arată că nici el şi nici Ministerul Sănătăţii, nu i-au refuzat niciodată pârâtului, eliberarea avizului solicitat şi nu au eliberat un răspuns negativ în acest sens.
A mai arătat şi că pretenţia instanţei că „pârâtul să fi comunicat în mod clar şi neechivoc şi o singură dată", actele pe care le considera necesare, atâta timp, cât Ministerul Sănătăţii, cum rezultă din actele de la dosar, a făcut acest lucru şi scris şi verbal, este neîntemeită.
Reclamantul-intimat arată, în continuare, că recurentul avea obligaţia să ia cunoştinţă de actele care trebuiau anexate la cererile depuse pentru obţinerea avizelor, consultând în acest sens toate sursele posibile care îi stăteau la dispoziţie, inclusiv afişele expuse şi informaţiile verbale care se furnizează în acest sens.
La rândul său, recurentul Ministerul Sănătăţii şi Familiei a susţinut că instanţa a apreciat greşit că Ministerul Sănătăţii a refuzat nejustificat eliberarea avizului. Faptul că Normele Tehnice nu au fost publicate în Monitorul Oficial, este nesusţinut de instanţă, deoarece nu toate ordinele sau normele se publică în Monitorul Oficial. Pe de altă parte, se susţine şi faptul că reclamantul a obţinut autorizaţii şi în alte rînduri, astfel că apărarea acestuia că nu a cunoscut lista cu documentaţia, nu este fondată.
Într-un al doilea motiv de recurs, recurentul a susţinut şi că documentele necesare pentru obţinerea avizului, sunt prevăzute de Normele Tehnice pe care le-a întocmit Ministerul Sănătăţii şi care au fost depuse la dosarul cauzei. Instanţa a apreciat în mod greşit că aceste norme nu au fost afişate, întrucât în realitate, adresa cu numărul nr. 30058 din 7 aprilie 1998, reprezintă lista cu documentele necesare obţinerii avizului, listă afişată, cunoscută de reclamant şi depusă ca probă la dosarul cauzei, dar pe care instanţa nu a apreciat-o ca atare.
Cât priveşte despăgubirea acordată de instanţă, reclamantului, aceasta nu este justificată, deoarece neacordând avizul, Ministerul Sănătăţii nu a urmărit producerea unei pagube reclamantului, iar faptul că prin încheierea contractului de închiriere acesta a suferit un prejudiciu, acest lucru nu poate fi imputat Ministerului Sănătăţii, ci funcţionarului care nu a eliberat avizul.
Recursurile sunt neîntemeiate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
În fapt, SC A. SRL, în baza art. 135 din Legea nr. 84/1995 şi a art. 20 alin. (1) lit. i) din Ordinul nr. 331/1999, a solicitat şi obţinut avizele de principiu nr. 55108/1999 şi nr. 31864/2000, emise de Ministerul Sănătăţii şi avizul de principiu nr. 27450/2000, emis de Ministerul Educaţiei Naţionale, avize necesare organizării de cursuri de noţiuni fundamentale de igienă.
De asemenea, a solicitat să se constate ilegalitatea pretenţiilor formulate de Ministerul Sănătăţii, prin Directorul general P.M., în răspunsul nr. 31866 din 5 iulie 2000, în sensul solicitării unor avize speciale, după obţinerea avizului general de principiu şi pretinderea completării documentaţiei depuse pentru avizarea specială, ca fiind ilegale.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, se consideră refuz nejustificat de rezolvare a cererii referitoare la un drept recunoscut de lege, şi faptul de a nu răspunde petiţionarului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii respective.
Pe de altă parte, potrivit art. 5 din sus-menţionatul act normativ, înainte de a cere instanţei anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamanţia, în termen de 30 de zile de la aceasta.
În cauză, reclamantul s-a adresat cu cerere de la data de 21 martie 2000, cerere la care nu a primit răspuns, ci doar o corespondenţă din 5 iunie 2000 şi respectiv, 20 iunie 2000, la care făcând referire, pârâta însăşi recunoaşte că nu suntem în ipoteza unor acte administrative.
Analizând, însă, acest capăt de cerere (obligarea Ministerului Sănătăţii să emită aviz de funcţionare), instanţa reţine că cererea reclamantului nefiind soluţionată în termenul prevăzut de lege, constituie un refuz nejustificat, deoarece dreptul este recunoscut de lege, în favoarea reclamantului (art. 20 din Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 330/1999).
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, dreptul de a organiza cursuri pentru însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă fiind un drept recunoscut de lege în favoarea reclamantului, cu condiţia avizării de către Ministerul Sănătăţii şi cel al Educaţiei Naţionale, acest drept nu putea fi refuzat de autoritatea publică, pe considerentul că nu şi-a întocmit propriile norme şi metodologia de lucru.
Pârâţii aveau prin urmare, obligaţia de a solicita depunerea actelor pe care le considerau necesare eliberării avizului, altfel atitudinea acestora echivalează cu un refuz care atrage după sine toate celelalte consecinţe.
Astfel, în temeiul art. 13 din Legea nr. 29/1990, acţiunile în justiţie pot fi formulate şi împotriva funcţionarului autorităţii publice, atunci când se solicită despăgubiri, situaţie în care acesta răspunde în solidar cu autoritatea administrativă.
În ipoteza în care se constată că acesta a acţionat la ordinul superiorului, alături de funcţionar va fi chemat în garanţie, şi superiorul său ierarhic, în condiţiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.
Referitor la cuantumul despăgubirii, instanţa a reţinut că reclamantul a încheiat un contract de închiriere la Liceul A.L. din Oradea, pentru perioada 1 martie 2000 - 30 iunie 2000, a cărui valabilitate a fost prelungită, percepând o chirie de 80 de dolari SUA pe zi, care potrivit cursului dolarului la data de 27 noiembrie 2000, în sumă de 25.569 lei pe dolar, este în sumă de 10.227.600 lei.
Cum pârâtul condiţionează eliberarea avizului, de existenţa unui contract de închiriere, anterior primirii avizului, în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamantul este îndreptăţit la plata despăgubirilor, cu atât mai mult, cu cât spaţiul a fost închiriat anterior depunerii formalităţilor pentru aviz, sumele plătite fiind o pagubă dovedită.
În consecinţă, se constată că instanţa de fond aplicând corect dispoziţiile legale în materie şi făcând o corectă apreciere a probelor dosarului, a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, încât motivele de casare fiind nefondate, ambele recursuri urmează a fi respinse ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, precum şi de P.M., împotriva sentinţei civile nr. 134/CA/2000 - P din 15 decembrie 2000 a Curţii de Apel Oradea,ca neîntemeiate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 751/2003. Contencios | CSJ. Decizia nr. 756/2003. Contencios → |
|---|
