CSJ. Decizia nr. 8/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr. 8/2003

Dosar nr. 1640/2002

Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC S. SRL Drăgăneşti-Olt a chemat în judecată Ministerul Finanţelor şi Garda Financiară Olt, solicitând anularea actelor administrative, prin care s-a stabilit că datorează bugetului de stat sumele de 536.516.031, impozit pe profit, 315.255.716 lei, majorări de întârziere aferente, 308.082.189 lei, T.V.A. şi 164.019.705 lei, majorări de întârziere afaerente.

Reclamanta a susţinut că sumele la care a fost obligată, au fost stabilite în mod nelegal de organele de control.

Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 23 din 19 ianuarie 2001, a admis acţiunea, a anulat actele administrative şi a exonerat-o pe reclamantă de plata sumelor imputate.

Împotriva acestei soluţii au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Olt, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre, fără a expune motivele pentru care a anulat actele administrative.

Recursul este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Singura precizare a instanţei de fond că reclamanta nu datorează bugetului de stat sumele înscrise în actul de control şi că a fost prejudiciată în drepturile sale recunoscute de lege, nu se poate considera motivare a hotărârii.

Aşa fiind, se va admite recursul, se va casa hotărârea atacată şi potrivit art. C. proc. civ., se va trimite cauza spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Garda Financiară Olt, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Olt, împotriva sentinţei civile nr. 23 din 19 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare, la aceiaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 8/2003. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs